Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat sâmbătă din nou la Kiev, într-o vizită ce a avut drept scop rediscutarea condițiilor aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, precum și problemele reconstrucţiei acestei țări grav distruse de invadatorii ruși.”Sunt din nou la Kiev pentru a mă întâlni cu președintele Volodimir Zelenski și cu premierul ucrainean Denis Chumial. Procedăm împreună la o analiză a muncii în comun necesară în vederea reconstrucției Ucrainei și a progreselor pe calea spre Europa”, a declarat dna Von der Leyen jurnaliștilor care au însoțit-o în această vizită.
Așa cum se știe, responsabilii Uniunii Europene urmează să se pronunțe asupra dorinței Ucrainei de a se alătura comunității europene cu prilejul summitului european din 23-24 iunie. Sâmbătă, după convorbirea avută cu Volodimir Zelenski, dna Von der Leyen a precizat de asemenea că discuțiile sale cu liderii ucraineni vor permite finalizarea evaluărilor de la finele acestei săptămâni privind cererea insistentă a Kievului de a avea un ”angajament juridic” concret, până la finele lunii iulie, din partea europenilor. Ceea ce ar însemna confirmarea statutului de candidat la Uniunea Europeană printr-un proces rapid.
O aderare care divizează țările UE
Deși Ucraina s-a declarat gata să accepte toate regulile UE, și numeroase țări, în principal din Europa de Est, susțin o aderare a Ucrainei, țări precum Olanda, Danemarca, Germania și Franța (care asigură președinția semestrială a Consiliului European până la finele lunii iunie) sunt mai rezervate. Este de asemenea știut faptul că dacă Ucraina obține statutul de ”candidat”, urmează un proces de negocieri și reforme ce pot necesita ani și chiar decenii, înainte de a ajunge pe punctul de a intra în UE. Nu puține sunt statele europene care au ”calmat” într-un fel sau altul speranțele Kievului la un proces ”accelerat” de aderare. Oricum, președinta Comisiei Europene a promis că ”va face tot ce-i va sta în putință pentru a susține Ucraina în ambițiile ei europene”, promisiune care – reamintesc comentatori ai presei europene – depășește totuși marjele de manevră de care dispune Comisia Europeană. Duminică urmau să se întrunească membrii Colegiului comisarilor europeni pentru a decide poziția Comisiei și vineri este așteptată publicarea opiniei sale oficiale privind candidatura Ucrainei.
„Deși Ucraina s-a declarat gata să accepte toate regulile UE … țări precum Olanda, Danemarca, Germania și Franța sunt mai rezervate ” … si bini fac ; ti gandesti di doua ori, pan’ sa-l bagi de dr eak in casa !
„Cu gogosi, cu minciunele te facusi sef UE misele”.
In curind nu veti mai avea gogosi si cu minciunele nu se poate tine o „umiune”.