Dr. Dan Mihai Bârliba
În comoara înţelepciunii am găsit următoarele nestemate: “Bătrâneţea este un lucru plăcut: eşti îndepărtat în mod treptat de pe scenă, dar pe urmă vei primi un scaun confortabil de spectator în primul rând.” (Confucius); “Bătrâneţea este cununa vieţii, ultimul act al piesei noastre.” (Cicero); “Caută un bătrân, căci fără el călătoria este foarte primejdioasă, groaznică şi plină de nenorociri.” (Jalal ad-Din Muhammad Rumi); “Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile.” (Mark Twain); “Bătrâneţea este singura cale de a trăi mai mult.” (Voltaire); “Tinereţea este timpul de a învăţa înţelepciunea; bătrâneţea este timpul de a o aplica.” (Jean-Jacques Rousseau); “40 este vârsta bătrâneţii pentru cei tineri; 50 este vârsta tinereţii pentru cei bătrâni.” (Victor Hugo); “Îmbătrânirea este un obicei prost pentru care un om ocupat nu are timp.” (André Maurois).
Cred că fiecare dintre noi a citit cândva unele cărţi despre “vârsta a treia”. În ceea ce mă priveşte, îmi amintesc din literatura noastră: “Soacra cu trei nurori”, “Fata babei şi a moşneagului”, “Moş Ion Roată şi Unirea” de Ion Creangă; “Hagi Tudose”, “Bunica”, “Bunicul” de Barbu Ştefănescu Delavrancea; “Omul de ţară” de Costache Negruzzi.
Schiţa “Iertarea” de I.A. Basarabescu începe astfel: “Zbor cu gândul spre acele vremuri depărtate. Bunicule, ai murit, dar din viaţa ta mi-a rămas neştearsă amintirea sfântă a zilei aceleia… Atunci ţi-am înţeles plânsul bine, pentru că eram copil; credeam că plângi, că aşa trebuie, că e numai pornirea inimii împotriva unei nemulţumiri dintr-o clipă. Nu ştiam că la bătrâni plânsul – aşa cum e el aidoma cu al copiilor, hohotos, nestăpânit – doare şi omoară, pentru că în el se sparge veninul unei vieţi întregi de amăgiri. Copilul plânge, pentru că n-a cunoscut încă viaţa; bătrânul plânge, pentru că a cunoscut-o prea mult. Bunicul… Ce icoană sfântă a credinţei în clipele de pocăinţă! Bunica… Ce izvor de alintare pentru noi, în avântul nebuniilor noastre copilăreşti!”. Pe mine m-au impresionat aceste cuvinte; cred că şi pe dumneavoastră.
Bătrâneţea cu alesele sale virtuţi şi învăţături a fost îmbrăcată de unii maeştri români ai condeiului în straiele unor versuri nemuritoare. Iată bunăoară cum este înfăţişată “vârsta a treia” în “Scrisoarea a III-a” a lui Mihai Eminescu prin replica dată Sultanului Baiazid de către Voievodul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, eroul de la Rovine: “De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti/Nu e om de rând, el este Domnul Ţării Româneşti./Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,/Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.”.
Din poezia lui Octavian Goga, “Bătrâni” am ales aceste strofe: “De ce m-aţi dus de lângă voi,/De ce m-aţi dus de-acasă?/Să fi rămas fecior la plug,/Să fi rămas la coasă./Atunci eu nu mai rătăceam/Pe-atâtea căi răzleţe/Şi-aveaţi şi voi în curte-acum/Un stâlp la bătrâneţe…/Aşa – vă treceţi, bieţi bătrâni/Cu rugi la Preacurata/Şi plânge mama pe ceaslov/Şi-n barbă plânge tata.”.
În ceea ce priveşte literatura universală, nu pot da uitării romanele “Moş Goriot” de Honoré de Balzac şi “Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway sau piesa de teatru “Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, citite cu pasiune în anii tinereţii.
În perioada 1971-2011 am întâlnit, în misiunile mele oficiale, o serie de ilustre personalităţi politice ale “vârstei a treia”: Regele Arabiei Saudite, Fahd bin Abdulaziz al Saud/Riad; Sfânta Maică Tereza/Calcutta; Preşedintele Senegalului, Léopold Sédar Senghor/Paris – UNESCO; Primul Ministru al Indiei, Indira Gandhi/New Delhi; Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Ilia al II-lea/Tbilisi; Vicepremierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze, Deng Xiaoping/Beijing; Primul Ministru al Vietnamului, Pham Van Dong/Hanoi; Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, Bartolomeu I/Istanbul; Preşedintele Tunisiei, Habib Bourguiba/Monastir; Primul Ministru al Republicii Malta, Dom Mintoff/La Valletta; Preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen/Helsinki; Preşedintele Republicii Sierra Leone, Siaka Stevens/Freetown; Preşedintele Turciei, Süleyman Demirel/Ankara; Sultanul Omanului, Qaboos bin Said Al Said/Muscat; primul Preşedinte al Georgiei post-sovietice, Eduard Şevardnadze/Tbilisi; Preşedintele Somaliei, Mohamed Siad Barre/Mogadiscio; Preşedintele Republicii Zimbabwe, Robert Mugabe/Viena – Centrul ONU; Preşedintele “Institutului Internaţional pentru Democraţie”, Heinrich Klebes/Strasbourg. Nu voi putea uita nici convorbirile mele cu renumiţii filosofi Michel Foucault/Bucureşti şi Jean Ladrière/Louvain.
Menţionez, de asemenea, câteva nume româneşti care au înnobilat, de fiecare dată, discuţiile noastre: scriitorul Mihail Sadoveanu; filosofii Ion Petrovici, Athanase Joja şi Anton Dumitriu; senatorii Mircea Ionescu-Quintus, Alexandru Paleologu, Neculai-Simeon Tatu (stareţul “Mănăstirii Plumbuita” din Bucureşti) şi Dan Amedeo Lăzărescu; sculptorul Ion Irimescu; diplomaţii Mircea Maliţa şi Ştefan Andrei; academicienii Grigore C. Moisil, Ana Aslan, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Alexandru Surdu şi Solomon Marcus.
Mi-am propus, pe de altă parte, să mă refer la unele aspecte ce ţin de dosarele autohtone nerezolvate în privinţa “vârstei a treia”. Din nefericire, sunt actuale acele stihuri din cântecul lui Zavaidoc (1896-1945) unde mi-am îngăduit înlocuirea unui singur cuvânt haine/vremuri: “Bătrâneţe, vremuri grele/Ce n-aş da să scap de ele!/Trece timpul, trec şi eu,/Bătrânesc şi-mi pare rău!” Dincolo de folosirea obsesivă – de către guvernanţi, lideri ai partidelor politice, ai sindicatelor, parlamentari, jurnalişti – a unor eufemisme generoase (e.g. “seniorii noştri”; “bunicii noştri”), realitatea concretă se prezintă în culori sumbre, nu în luminile dorite şi cuvenite. Desigur, nu sunt în favoarea unei “haiducii financiare”, dar cred, de pildă, că – prin recuperarea unor prejudicii ale celor certaţi cu legea, precum şi prin confiscarea averilor ilicite – sume substanţiale s-ar putea îndrepta spre un trai decent al celor vârstnici. Trebuie să se înţeleagă faptul că atitudinea faţă de pensionari este o inevitabilă luptă cu Timpul care trece şi nu aşteaptă pe nimeni. Pensia de bătrâneţe nu înseamnă un simplu plic ori un card, ci un gest de firească recunoştinţă faţă de cei cărora le datorăm existenţa noastră.
Închei cu câteva cugetări ironice, preluate din cărţile mele publicate în perioada 2016-2017: “Am sărutat mâna noduroasă a unui bătrân cu sentimentul că sărut ramura unui vechi copac din pădurea vieţii.”; “Când îmbătrânim, tragem linie şi adunăm.”; “Când îmbătrâneşte, un savant nu-şi mai pune întrebări, ci îşi aminteşte răspunsurile.”; “Când îmbătrânim, preţuim fiecare clipă care se scurge, privind orologiul din perete.”; “Cel care ajunge la adânci bătrâneţi, gândeşte mult mai adânc decât ceilalţi.”; “Fiecare dintre noi va ajunge cândva bătrân, dacă va mai ajunge.”; “La tinereţe, omul trăieşte din visuri; la bătrâneţe, el trăieşte din vise.”; “Rareori un vin bun apucă vârsta pensionării.”; “Ca pensionari, foştii halterofili au parte, în sfârşit, de o viaţă uşoară.”; “Pensionarilor de la «Zoo» nu li se aplică principiul contributivităţii, iar de cea mai mare pensie specială beneficiază doar o broască ţestoasă, bătrână de câteva veacuri.”; “Caii de poştă au ieşit la pensie, odihnindu-se la umbra poştalioanelor.”; “După ’89, ovaţiile şi uralele au ieşit la pensie.”; “«Babele» din Bucegi nu s-au plâns nimănui că nu au pensie, că stau iarna în frig şi vara în arşiţă, că nu au îmbrăcăminte, alimente sau medicamente de niciun fel.”; “Ieşind la pensie, vulturii şi bourii intră în blazoane, aşteptând acolo să treacă secundele cu milioane.”; “Jucătorii de baschet se aseamănă cu pensionarii, nefiindu-le nici lor indiferent «coşul zilnic».”; “Pensionarii care îngheaţă în case speră să îngheţe şi preţurile în pieţe.”; “La bătrâneţe, o singură zi valorează cât o sută de zile la tinereţe.”.
