Ca Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” am participat la un simpozion european organizat de U.N.E.S.C.O. la Napoli în primăvara anului 1975. Cu acel prilej reuşisem să văd de unul singur – strecurându-mă în orele libere dintre şedinţe – mai multe obiective turistice din acel frumos oraş. M-am descurcat destul de bine, chiar dacă limba locală/un dialect italo-dalmat era destul de diferită atât ca lexic, cât şi ca pronunţie de italiana clasică pe care eu o învăţasem ani la rând de la mama mea când eram elev de liceu în oraşul Roman. Oricum, am avut parte de mulţi interlocutori ocazionali foarte simpatici şi binevoitori (ghizi turistici, şoferi de autobuze, vânzători, pietoni, poliţişti ş.a.) datorită cărora am putut valorifica timpul liber avut la dispoziţie în cele trei zile cât a durat simpozionul. Aşadar, pot afirma că am verificat la faţa locului renumitul dicton: “Vedi Napoli, e poi muori!/Să vezi Neapole, apoi să mori!”. Am fost cu enormă plăcere în cel mai mare oraş din sudul Italiei râvnit de-a lungul istoriei de multe neamuri: etrusci, greci, romani, bizantini, normanzi, spanioli, francezi. Iată câteva locuri napolitane unde au ajuns paşii mei:
*Castel dell’Ovo/Castelul Oului a fost construit pe o mică insulă numită Megaride, unde existase anterior o colonie grecească; în acel loc a fost închis după detronare ultimul împărat roman, Romulus Augustulus. Potrivit unei legende locale poetul Virgiliu pusese la temelia acelui castel un ou magic; când oul se va sparge, castelul se va prăbuşi. Deşi este cea mai veche fortificaţie din Napoli (forma sa actuală datează din secolul al XV-lea), aceasta este foarte bine conservată, atrăgând numeroşi vizitatori pentru panorama circulară de unde se poate vedea întregul Golf.
*Catacombele lui San Gennaro sunt galerii paleo-creştine săpate în tuf vulcanic şi decorate cu fresce şi mozaicuri. Acestea au fost utilizate ca bazilici şi locuri de înmormântare a creştinilor în timpul persecuţiilor din ultimii ani ai Imperiului Roman. De asemenea, primii 14 episcopi ai oraşului Napoli, inclusiv San Gennaro/Sfântul Ianuarie, patronul oraşului, îşi au aici locurile de veşnică odihnă. La intrare am admirat Biserica “Madre del Buon Consiglio”, denumită de către localnici “Micul Sfântul Petru” datorită aspectului maiestuos care se aseamănă cu Catedrala “San Pietro” din Roma.
*Catedrala/Duomo di Napoli a fost fondată în secolul al IV-lea pe locul unui templu grecesc dedicat lui Apollo. Clădirea a fost construită în stil gotic francez în perioada 1294-1323. Naosul mare are 16 piloni şi include peste 100 de coloane clasice de granit. Capella di San Gennaro găzduieşte într-o raclă capul Sfântului, un episcop martirizat în jurul anului 300 D.Hr. pe timpul Împăratului Diocletian; de asemenea, acolo sunt 2 flacoane conţinând sângele acelui sfânt care, ca un miracol inexplicabil până astăzi, se lichefiază la anumite sărbători creştine.
*Palatul Regal fost una din cele patru reşedinţe folosite de către Regii de Bourbon pe vremea domniei lor în Regatul celor Două Sicilii (1730-1860). În timpul ocupaţiei napoleoniene Palatul a fost decorat cu multe piese de mobilier neo-clasic.
*Teatro di “San Carlo” a fost inaugurat în noiembrie 1737. Acesta fusese construit la iniţiativa Regelui Carol al VII-lea de Napoli. După unele incendii care au provocat distrugeri mari ale edificiului, teatrul a fost renovat şi redecorat, reluându-şi repertoriile în ianuarie 1817. Participând la două reprezentaţii, Stendhal a scris aceste impresii rămase în arhivă şi arătate vizitatorilor ca o relevantă carte de vizită: “Nu este nimic în toată Europa comparabil cu acest teatru. El orbeşte ochii şi rupe o parte din suflet.”.
*Castelul Capuano în jurul anului 1154 a fost reşedinţa regală a suveranilor normanzi. Odată cu anexarea Napoli la coroana Spaniei, castelului i-a fost destinată funcţia de tribunal şi mai târziu cea de Curte de Justiţie. Vizitându-l, m-au impresionat două încăperi: “Sala Curţii de Apel” cu fresce alegorice feminine ale tuturor provinciilor regatului; “Sala de Busturi” reprezentând sculpturi de marmură ale celor mai vestiţi avocaţi ai oraşului.
*Capela Sansevero, numită şi Capela Santa Maria della Pieta/Pietatella conţine splendide sculpturi ale unor renumiţi artişti italieni din secolul al XVIII-lea.
Capela Sansevero Foto: David Sivyer, CC BY-SA 2.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0, via Wikimedia Commons
*Biserica “San Gregorio Armeno” este un complex mănăstiresc construit în secolul al X-lea peste ruinele unui templu roman dedicat Zeiţei Agriculturii, Ceres. Încă în secolul al VIII-lea decretele iconoclaste din Grecia au obligat o serie de Ordine Religioase să plece şi să caute refugiu în alte locuri de pe continentul european.
*Palatul Donn’Anna este o clădire monumentală din secolul al XVII-lea; a rămas neterminată până astăzi, dar îşi păstrează un farmec deosebit printre vestigiile vilelor romane aflate pe Coasta de Posillipo.
*Fontana del Gigante este o fântână foarte frumoasă cu 3 Arcade, realizată în veacul al XVII-lea de arhitecţii Bernini şi Naccherino.
*Castelul Nou a început să fie construit în anul 1279 sub domnia lui Carol I de Anjou pe baza planului arhitectului francez Pierre de Chaule. Poziţia sa strategicăa determinat folosirea acestuia nu doar ca reşedinţă regală, ci şi ca fortăreaţă, fiind denumit încă de la început “Castrum Novum”. În timpul domniei lui Carol I de Anjou acel castel devenise un important centru al culturii unde se întâlneau deseori strălucite personalităţi printre care Petrarca, Giotto şi Boccacio.
*Muzeul Naţional de Arheologie conţine o imensă colecţie de artefacte romane de la Pompei (e.g. mozaicul numit “Alexandru” datând din anul 100 Î.Hr. care înfăţişează o luptă dintre armata lui Alexandru cel Mare şi cea a lui Darius al III-lea al Persiei), Herculaneum (e.g. papirusuri carbonizate de erupţia Vulcanului Vezuviu) şi Stabiae, precum şi artefacte egiptene găsite în Italia (a treia colecţie ca mărime şi diversitate după cele existente la “Muzeul Vaticanului” şi “Muzeo Egizio” din Torino).
*Statuia lui Nilo este o frumoasă sculptură de marmură ridicată în perioada romană, probabil în secolele al II-lea sau al III-lea, care a fost descoperită abia în secolul al XV-lea; aceasta era fără cap, crezându-se că ar reprezenta un personaj feminin. În secolul următor, mai precis în anul 1667 sculptura a fost restaurată şi i s-a adăugat capul care aparţinea, de fapt, unui bărbat cu barbă: un om bătrân, pe jumătate dezbrăcat şi aşezat pe o piatră, având un corn al abundenţei în dreapta sa şi picioarele odihnindu-se pe un cap de crocodil; i s-a spus Nilo, un nume care i-a rămas până astăzi.
*Necropola Greacă datând din secolele al V-lea – al IV-lea Î.Hr. a fost descoperită în mod accidental în anul 1810 în timpul lucrărilor de construire a unui drum de către o firmă franceză. Acolo s-au găsit dale de marmură şi obiecte de ceramică având inscripţii latine.
*Pompei a fost un oraş fondat în veacul al VI-lea Î.Hr.; apoi a fost dominat de etrusci şi de greci, iar la sfârşitul veacului al V-lea Î.Hr. a fost ocupat de tribul italic al samniţilor. S-a aliat cu Roma şi a fost colonizat în anul 80 Î.Hr. Pompeiul a avut pierderi mari la cutremurul din anul 63 D.Hr. şi a fost complet distrus la erupţia Vulcanului Vezuviu din anul 79 D.Hr. Începând din 1748 şi continuând până astazi, săpăturile arheologice au descoperit temple, băi, teatre, morminte, vile, statui, sculpturi, mozaicuri, picturi murale ş.a.
*Insula Capri a constituit pentru mine o surpriză foarte agreabilă, pregătită de gazde la încheierea simpozionului european.
“Vedi Napoli, e poi muori!”/“Să vezi Neapole, apoi să mori!”. Îmi pare bine că celebra locuţiune a fost doar parţial confirmată în ceea ce mă priveşte: am văzut Napoli, dar – în virtutea Destinului căruia îi voi rămâne recunoscător – am continuat să mai trăiesc de atunci încă cinci decenii şi să îmi amintesc toate acele locuri minunate din însorita Italie.
