6 iunie marchează o zi cu dublă semnificație pentru români, cu prilejul căreia, românii sărbătoresc pe de-o parte cea mai mare sărbătoare creștină ce comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, iar pe de altă parte, Ziua Eroilor – sărbătoare națională a poporului român.
De ce sărbătorim Ziua Eroilor
În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Modial, autorităţile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului. Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român.
Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
Ziua Eroilor se sărbătorește în Ziua de Înălțare datorită Decretului-lege 1693/4 din mai 1920 care a stabilit ziua comemorării eroilor străini și pe cei români odată cu Înălțarea. Aceasta a fost schimbată la 9 mai în perioada comunistă, prin Decretul nr. 71/1948, însă ziua de pomenire a eroilor în Ziua de Înălțare a Domnului a revenit la data inițială – hotărâtă și de Sfântul Sinod în anul 1920 și consfințită apoi prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001 ca sărbătoare națională bisericească.
Stabilirea acestei date a fost produsul rezultat încheierii și semnării, de către statele beligerante a Tratatului de la Versailles, prin care s-au obligat să întrețină mormintele ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.
Mesajul președintelui cu prilejul Zilei Eroilor
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 6 iunie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
„Ca o tradiţie, în fiecare an sărbătorim ‘Ziua Eroilor’ odată cu Înălţarea Domnului. Cu acest prilej, comemorăm jertfa celor care au avut viziunea unui viitor mai bun, curajul de a vorbi deschis despre aceasta şi de a-i inspira şi pe alţii, precum şi determinarea de a acţiona pentru împlinirea unui bine mai înalt.
Prin actele de eroism, patriotism şi dăruire ale semenilor noştri, pe câmpurile de luptă sau în închisorile comuniste, au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi păstrată demnitatea naţională.
Suntem profund recunoscători pentru sacrificiul suprem al militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile internaţionale derulate sub egida organizaţiilor internaţionale, la care România este parte, şi le suntem alături celor răniţi în cadrul acestor misiuni.
Transmitem un gând bun şi eroilor noştri care îşi desfăşoară, în prezent, activitatea cu modestie, profesionalism şi devotament, în ţară şi în teatrele de operaţii, demonstrând fermitatea angajamentelor României faţă de aliaţii şi partenerii săi externi şi faţă de valorile democraţiei.
Toţi aceşti oameni sunt adevăraţi apărători ai păcii, ai principiilor dreptului internaţional şi, în acelaşi timp, asigură un viitor demn pentru România.
Spiritul de sacrificiu de sine şi altruismul reprezintă baza pe care împreună, ca naţiune, putem consolida un viitor mai bun. O societate puternică nu se poate construi prin individualism, ci doar prin unitate.
Lecţiile de viaţă pe care le-am primit de la eroii neamului românesc reverberează puternic dinspre trecut şi ne pregătesc pentru provocările noastre actuale şi viitoare.
Vă îndemn, dragi români, să ne inspirăm din sacrificiile tuturor eroilor noştri şi să găsim puterea şi voinţa de a triumfa asupra oricăror obstacole.
Educaţia tinerelor generaţii în spiritul valorilor pentru care au luptat eroii noştri este esenţială şi ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi toţi.
Libertatea este o moştenire nepreţuită pentru noi, cei care în prezent ne bucurăm de o Românie pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice.
Urmând exemplul înaintaşilor noştri, avem obligaţia de a o păstra, prin abnegaţie, dăruire de sine, curaj şi simţ al datoriei, în orice domeniu ne-am desfăşura activitatea.
Datoria noastră este de a arăta că am înţeles sensul jertfei lor supreme şi de a menţine vie memoria şi recunoştinţa veşnică faţă de Eroii Neamului.
Mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Eroilor
„Se împlinește aproape un secol de când România a instituit Ziua Eroilor ca sărbătoare națională, la început pentru a-i cinsti pe eroii noștri cunoscuți și necunoscuți din Primul Război Mondial, prin sacrificiul cărora a putut fi posibilă Marea Unire de la 1918. După „Pacea de la Versailles” din 1919, România a fost printre primele țări din Europa care au adoptat măsuri și au inițiat acțiuni concrete pentru cinstirea memoriei tuturor eroilor căzuți pe pământ românesc, inclusiv a celor străini.
Cultul eroilor a luat ființă, a continuat și s-a dezvoltat, ulterior, în țara noastră, după cum stau mărturie numeroasele opere comemorative, printre cele mai cunoscute fiind Mausoleul de la Mărăşeşti sau Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu, creație a marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Astăzi, Ziua Eroilor este dedicată nu doar memoriei celor care s-au jertfit pentru ţară în războaiele secolelor trecute, ci a tuturor celor care și-au închinat viața, prin jertfă, Patriei și Națiunii române – eroilor şi martirilor din închisorile comuniste, celor căzuți ca membri ai rezistenţei armate anticomuniste, din Revoluția din decembrie 1989, sau militarilor români căzuți în teatre de operații, în misiunile internaționale asumate de România, în ultimele decenii.
Guvernul cinstește memoria eroilor noștri și, prin organizarea de manifestări comemorative, își exprimă respectul pentru cei care au apărat libertatea și integritatea poporului român.
În această zi, îmi doresc ca fiecare să-și îndrepte gândurile către cei care și-au dat viața pentru ca națiunea română să rămână puternică și demnă.
Memorie eternă eroilor români căzuți la datorie!”
Ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în toate marile garnizoane din țară, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor.
În București, manifestările vor avea loc joi, 6 iunie, după următorul program:
- ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;
- ora 12.00, ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul militar Ghencea și la Cimitirul Eroilor Revoluţiei;
- ora 15.00, o ceremonie de depuneri de coroane de flori la Monumentul și Biserica Eroilor Martiri Timișoreni, orașul Popești-Leordeni.
De asemenea, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” organizează marți, 4 iunie, de la ora 12.00, la Palatul Cercului Militar Național, Adunarea omagială dedicată Zilei Eroilor.
Depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele/operele comemorative dedicate ostașilor români din Armenia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Federația Rusă, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.