Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Hornbach confirmă rezultatele prognozate pentru anul în curs
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Retail

Hornbach confirmă rezultatele prognozate pentru anul în curs

Irina Băncilă
Autor Irina Băncilă
Publicat 24 octombrie 2018
Distribuie

În prima jumătate a exercițiului financiar 2018/19 (1 martie-31 august 2018), Grupul Hornbach (Hornbach Holding AG & Co. KGaA) a avut o performanță economică bună, chiar și în condiții meteorologice extreme în anumite faze, confirmând prognoza anuală. În cel de-al II-lea trimestru 2018/19 (T2), evoluția a fost semnificativ mai bună decât în sezonul înghețat de primăvară.

În perioada iunie-august 2018 (T2), Hornbach, cel de-al treilea mare lanț de magazine de materiale de construcții din Germania, și-a majorat cifra de afaceri la nivel de concern cu 4,4%, ajungând la nivelul de 1.163 mil. euro, după un plus de 2,8% în primul trimestru 2018/19. La nivel de semestru, cifra de afaceri a concernului a crescut cu 3,5%, atingând 2.391 mil. euro. Rezultatul operațional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative a atins astfel în T2 nivelul anului precedent, respectiv 82 mil. euro. Cumulat pe 6 luni, rezultatul EBIT ajustat al Grupului Hornbach a fost de 161 mil. euro, respectiv cu 7,7% mai puțin decât nivelul record al anului precedent, din cauza rezultatului slab al primului trimestru. Cu toate acestea, în a doua jumătate a exercițiului financiar, Consiliul de Administraţie a prevăzut o revenire reușită, lăsând nemodificate prognoza pentru cifra de afaceri și pentru veniturile estimate pentru întregul an 2018/19.

„În mare, putem spune că în primul semestru am avut o evoluție solidă – în ciuda faptului că în vara extremă a anului 2018 consumatorii s-au gândit mai degrabă la răcoare și mai puțin la proiecte de construcții și de renovări care să îi facă să transpire. În acest context, creșterea cifrei de afaceri cu 3,4%, înregistrată de magazinele noastre de materiale de construcții și grădinărit în semestrul al II-lea, reprezintă o realizare deosebită“, a declarat directorul financiar Roland Pelka, membru în Consiliul de Administrație, la conferința de presă semestrială din Bornheim.

Cel mai mare subgrup operațional, respectiv Hornbach Baumarkt AG (comerț cu amănuntul DIY), a cunoscut în semestrul al II-lea 2018/19 o creștere de 4,3% a cifrei nete de afaceri, care a ajuns astfel la nivelul de 1.088 mil. euro. În primul semestru, cifra de afaceri a crescut cu 3,5%, ajungând la 2.250 mil. euro (față de 2.173 mil. euro în anul precedent). Cea mai mare creștere, respectiv un plus de 6,8 %, până la nivelul de 1.076 mil. euro (față de nivelul de anul trecut, de 1.007 mil. euro), a fost înregistrată din nou pe segmentul retail, în regiunea „Restul Europei“, care cuprinde activitățile comerciale DIY ale celor opt țări în afara Germaniei. Cota din străinătate la cifra de afaceri a subgrupului Hornbach Baumarkt AG s-a majorat în semestrul I de la 46,3% la 47,8%. La această dinamică a contribuit și expansiunea continuă înregistrată în străinătate. În primul semestru au fost deschise două noi magazine de materiale de construcții și de grădinărit, în Olanda și Elveţia. În primele 6 luni, magazinele din Germania au înregistrat o creștere de 0,7%, ajungând la nivelul de 1.174 mil. euro (anul precedent s-au înregistrat 1.166 milioane euro).

Pe o suprafață de vânzare comparabilă și fără a se lua în considerare ajustările de curs valutar, cifra de afaceri a subgrupului a crescut în trimestrul al II-lea cu 3,4%, iar în primele 6 luni cu 2,8 %. În timp ce cifra de afaceri (fără deschideri/închideri/reorganizări de magazine) din filialele germane s-a majorat față de perioada corespondentă din anul trecut cu 1,2% (T2), respectiv cu 0,5% (semestru), ratele de creștere din restul Europei au fost semnificativ mai mari (5,8%, respectiv 5,5%).

Subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH, care în prezent operează 28 de magazine de materiale de construcții în sud-vestul Germaniei și două magazine în Franța, în apropierea graniței cu Germania (Lothringen), a cunoscut o creștere a cifrei de afaceri în primul semestru de 2,8%, până la nivelul de 139,9 mil. euro (anul precedent 136,1 mil. euro), iar în trimestrul al doilea de 5,3%, până la nivelul de 75,2 mil. euro (anul precedent 71,4 mil. euro).

După o evoluție stabilă a rezultatului financiar în trimestrul de vară, în semestrul al II-lea 2018/19 se așteaptă o recuperare semnificativă

În trimestrul al II-lea, Grupul Hornbach a atins nivelul rezultatului financiar al anului precedent. Astfel, rezultatul operațional ajustat (EBIT) a crescut cu 0,3%, ajungând la nivelul de 81,9 mil. euro. Profitul per acțiune s-a menținut la nivelul de 2,85 euro. În subgrupul Hornbach Baumarkt AG, rezultatul operațional EBIT ajustat a crescut cu 2,3 %, ajungând la nivelul de 65,5 mil. euro, iar profitul per acțiune a crescut cu 6,6 %, până la nivelul de 1,45 euro (anul precedent – 1,36 euro).

Din cauza rezultatelor slabe din primul trimestru, în semestrul 2018/19 veniturile s-au situat în continuare în spatele celor ale anului precedent. În primele 6 luni, în primul rând din cauza evoluției reținute a cifrei de afaceri pe fundalul condițiilor meteorologice nefavorabile, coroborate cu o marjă a profitului mai redusă, rezultatul operațional (EBIT) ajustat în concernul Hornbach Holding AG & Co. KGaA a scăzut cu 7,7%, până la nivelul de 160,9 mil. euro (anul precedent – 174,3 mil. euro); profitul per acțiune la nivel de holding a fost de 5,54 euro (anul precedent – 6,03 euro). În subgrupul Hornbach Baumarkt AG, EBIT-ul ajustat a scăzut în primul semestru cu 7,9%, la 130,4 mil. euro (anul precedent 141,5 mil. euro). Profitul per acțiune s-a redus de la 3,08 euro la 2,86 euro.

Consiliul de Administraţie a confirmat prognozele pentru cifra de afaceri și venituri pentru anul global 2018/19. Astfel, se așteaptă ca evoluția slabă din primul trimestru să fie recuperată în semestrul al doilea al anului. Roland Pelka crede că „după pauza de peste vară, vom începe să recuperăm. Obiectivul este ambițios, însă fezabil“. De aceea, se pornește în continuare de la faptul că rezultatul operațional (EBIT) al concernului ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative ale Grupului Hornbach din întregul an 2018/19 se va situa la un nivel apropiat de cel al anului financiar 2017/18 (165,6 mil. euro).

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Comerțul online va ajunge la 3,6 miliarde de euro în 2018
Articolul următor Lăsaţi orice speranţă, voi, cei care deschideţi televizorul!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ilie Bolojan, la asumarea răspunderii în Parlament: Dacă nu se va pune în practică ce am spus, nu voi mai fi prim-ministru
Featured Politic
PE va aproba 280 de milioane euro din banii UE pentru țările afectate de inundații
Extern
Legea stocării gazelor și foaia de parcurs a UE privind securitatea energetică
Extern

RSS Știri Fotbal

  • Steaua peste FC FCSB! Cum s-au clasat cele două cluburi în topul academiilor de fotbal
  • Spectacol total în primul amical al Stelei din această vară! S-au marcat șapte goluri!
  • Cinci dintr-o lovitură! Steaua a transferat doi spanioli și trei români
  • Homawoo pleacă liber de contract de la Dinamo la noul club al lui Rednic
  • Vis frânt în Giulești. „Tricolorii” mici se opresc în fața unei Olande impecabile!

Citește și

Retail

Auchan Retail România anunță parteneriatul cu Uber Eats

4 minute
glami-romania-moda-online
Retail

Studiu GLAMI.ro: magazinele online mizează pe social media ca principal canal de vânzare în caz de lockdown

3 minute
Veranda Mall
Retail

Portofoliul Veranda Mall, completat de brandul de echipamente sportive Decathlon

3 minute
Retail

Retailerul german de îmbrăcăminte KiK se lansează pe piața din România

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?