Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, că ,,instituţiile statului au acţionat corect şi legal la mitingul neautorizat din data de 10 august şi transmite un mesaj de susţinere pentru Jandarmeria Română”.
”PSD este convins că instituţiile statului au acţionat corect şi legal la mitingul neautorizat din data de 10 august şi transmite un mesaj de susţinere pentru Jandarmeria Română şi pentru celelalte instituţii ale statului care au fost implicate în asigurarea ordinii şi liniştii publice în data de 10 august în faţa unor acţiuni violente din partea unor participanţi la acea manifestaţie neautorizată”, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa BPN, citat de agenţia Mediafax.
Reamintim că procurorii militari din cadrul Parchetului General au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi, Cazan Laurenţiu Valentin, comisarul şef de poliţie, Chirică Mihai Dan, Cucoș Gheorghe Sebastian, prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian şi inspectorul general al Jandarmeriei Române, Sindile Ionuț-Cătălin. Cei amintiţi sunt urmăriţi penal pentru violenţele Jandarmeriei la mitingul diasporei din seara de 10 august. 452 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza gazelor lacrimogene utilizate de jandarmi.
,,Vineri seara am fost la protest, în partea pieţei de unde nu s-a aruncat cu pietre. Când s-a dat ordin pentru evacuarea pieţei, toată lumea a fugit. A venit bariera de jandarmi, am ales să stau pe loc, pentru că nu reprezentam un pericol pentru nimeni.
Am ridicat mâinile, m-am întors cu spatele şi apoi mi-am pus mâinile la ceafă. În momentul în care a venit bariera de jandarmi, m-au lovit în cap, în umăr, în mână. Au vrut să mă interneze la Floreasca, dar am refuzat.
Mi-am luat un dosar medical (…) Am manifestat paşnic. Vrem să se schimbe ceva în ţara asta. Am considerat că aşa se poate schimba (…) Sunt oarecum de acord şi cu Jandarmeria, pentru că, după ce am trecut de bariera de jandarmi, tot un jandarm m-a ajutat să ajung la ambulanţă şi am văzut bucăţi de bordură aruncate, pietre mari.
Să fiu sincer, în locul lor aş fi procedat la fel în momentul în care au primit ordin de evacuare (…) Am o rană la cap. Nu aveam de ce să ripostez. Am înjurat, într-adevăr, jandarmii”, declară unul dintre protestatari, Radu Florin Nicuşor, citat de ziare.com.
,,Maiorul Cazan Laurențiu Valentin, în data de 10.08.2018, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice în cadrul manifestaţiei desfăşurate în Piaţa Victoriei, a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ordinul de intervenţie pentru evacuarea pieţei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a art. 33, 34, 36 şi 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
În noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei și ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă.
Comisarul-șef de poliție Chirică Mihai Dan, în noaptea de 10/11.08.2018, a uzat de autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe maior Cazan Laurenţiu să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât și ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forțelor de ordine, cauzându-se astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Aparența de legalitate creată a permis forţelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Române să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind una graduală, uzând de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
Colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin, în noaptea de 10/11.08.2018, în lipsa unui ordin sau dispoziții fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurențiu, prin ordinele date direct forțelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”, se mai arată în comunicatul transmis de Parchetul General.