Ministerul Apฤrฤrii Naลฃionale a publicat miercuri mesajul celor 9 structuri asociative reprezentative ale rezerviศtilor militari proveniศi din instituศiile Sistemului Naศional de Apฤrare, Ordine Publicฤ ศi Securitate Naศionalฤ.
โรn calitatea noastrฤ de oameni aflaศi sub arme ศi sub jurฤmรขntul militar, timp de decenii, ศtim foarte bine cฤ recurgerea la forศฤ nu poate fi justificatฤ รฎn nicio altฤ circumstanศฤ decรขt cele explicit ศi limitativ menศionate รฎn Carta ONU.
รn numele rezerviศtilor militari pe care รฎi reprezentฤm:
-Ne exprimฤm solidaritatea ศi susศinerea pentru suveranitatea ศi integritatea teritorialฤ ale Ucrainei.
โ Transmitem gรขndurile noastre bune ศi compasiunea cฤtre poporul ucrainean, cฤtre toate femeile, bฤrbaศii ศi copiii obligaศi sฤ trฤiascฤ รฎn teroare, victime inocente ale unui rฤzboi de agresiune pe care nu รฎl รฎnศeleg ศi nu l-au dorit.
-Apreciem ศi suntem solidari cu impresionanta mobilizare a romรขnilor ศi implicarea voluntarilor pentru a-i ajuta pe cei care sunt nevoiศi sฤ caute refugiu din zonele de rฤzboi.
-Susศinem ศi vom sprijini Guvernul Romรขniei ศi celelalte instituศii ale Statului Romรขn sฤ ia toate mฤsurile care se impun ca reacศie la aceastฤ agresiune armatฤ, pentru protejarea securitฤศii ศฤrii noastre ศi a cetฤศenilor sฤi.- Considerฤm cฤ niciodatฤ nu este prea tรขrziu ca vocea raศiunii sฤ รฎnvingฤ, iar dialogul responsabil sฤ punฤ capฤt acestei grave crize internaศionale.
Stimaศi cetฤศeni ศi rezerviศti militari,
Sฤ dovedim รฎncฤ o datฤ cฤ suntem uniศi, suntem fฤrฤ teamฤ ศi rฤmรขnem neclintiศi, รฎmpreunฤ, รฎn faศa unui agresor care ameninศฤ, prin acศiunile sal, pacea รฎntregii planete!
Trebuie sฤ demonstrฤm cฤ rezerviศtii sunt hotฤrรขศi ศi capabili sฤ contribuie la apฤrarea gliei strฤmoศeศti, cu orice preศ!
Ultimii revizioniศti ai istoriei trebuie sฤ ศtie cฤ lumea pe care vor sฤ o รฎnvie a apus de mult!โ