Obiceiul promovat de diferite organizații internaționale, sindicate și ONG-uri al nominalizării unor zile cu dedicație își are rădăcinile în hotărârea Congresului Internaționalei Socialiste din 1889, care a hotărât ca ziua de 1 Mai să devină Ziua Internațională a Muncii, cinstind memoria victimelor grevei generale din Chicago.
1 Mai a devenit o zi importantă pentru susținerea unor acțiuni muncitorești revendicative și de solidaritate a proletariatului, a industriei pe perioadele dificile ale vieții proletare. Chiar dacă în comunism această zi a fost transformată într-un prilej de organizare a unor manifestații menite să glorifice partidul comunist, în esența ei, 1 Mai a rămas o sărbătoare a muncii.
În 1925, Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor a stabilit 1 Iunie ca Zi internațională a copilului având în vedere nevoia de acțiune comună pentru găsirea unor soluții problemelor economice grave pe care populația europeană le avea după Primul Război Mondial și care afectau în primul rând copiii.
Ce a urmat, este cu totul altceva. Zilele internaționale dedicate evenimentelor cu adevărat importante au devenit tot mai puține, dar a crescut numărul zilelor dedicate unor situații sau evenimente a căror importanță internațională se reduce doar la interesul particular și temporar al unor grupuri de presiune. Așa au apărut Zilele internaționale ale văduvelor, ale pisicilor, ale elefanților, ale vegetarienilor, ale veganilor, ale șefului, ale stângacilor, ale salutului sau ale mersului de jos. ș.a.m.d.
Revenind însă la 1 Iunie, ca zi internațională a copiilor, cred că ar trebui să o particularizăm la condițiile României de azi.
Cred că ar trebui să vorbim nu despre o zi internațională, ci despre una românească, deoarece această zi relevă încă o deosebire importantă dintre România și marea majoritate a celorlalte țări europene.
Deosebirea constă în faptul că, la aniversarea acestei zile, România nu poate să prezinte dovada că ziua copilului nu este nimic altceva decât o bifare cu roșu în calendar. Nu poate să prezinte dovada unor succese de la un an la altul a unei politici reale de protejare și bunăstare a copiilor, așa după cum s-a dorit în 1925, atunci când această sărbătorire a fost concepută.
Desigur, se vor organiza festivități și se vor ține discursuri emoționante în Parlament, unde aleșii poporului vor încerca să cucerească electoratul declarând cu mâna la inimă că și ei sunt mame și tați și că știu cât de greu este să fii părinte în ziua de azi.
Vip-uri de neam domnesc sau doar de neam politic vor vizita orfelinate unde copiii frumos pieptănați și foarte bine dresați vor spune poezii și vor cânta în onoarea distinșilor oaspeți care, la rândul lor, vor împărți copiilor portocale și Eugenii.
Toți vor fi mulțumiți, mai ales dacă vor apărea și la televizor, căci, de fapt, nu este nimic altceva decât un show al demagogiei și fariseismului.
1 Iunie 2021 nu este în România o zi a fericirii și bunăstării celor mai mici cetățeni ai ei, ci o zi tristă în care națiunii române ar trebui să-i fie rușine pentru modul în care își crește și educă copiii.
Ar trebui să le fie rușine guvernanților care refuză să mărească alocațiile și care nu sunt preocupați de mărirea efectivă a numărului de creșe și grădinițe și nici măcar de faptul că încă avem copii subnutriți, ar trebui să le fie rușine familiilor care tolerează abandonul școlar și exploatează munca copiilor, ar trebui să le fie rușine primarilor care nu acordă nicio atenție reparării și modernizării localurilor de școală, ar trebui să le fie rușine instituțiilor statului care nu se preocupă de găsirea unor căi de sprijin psihic și moral pentru copiii celor plecați la muncă în străinătate, ar trebui să-i fie rușine Ministerului Educației pentru modul lamentabil în care a organizat teleșcoala în zonele unde copiii nu au avut acces la tehnica IT.
Raportul ”Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020”, lansat de Fundația World Vision România, arată o situație care situează România, din acest punct de vedere, în categoria țărilor subdezvoltate.
”Unul din zece copii – se arată în Raport – nu are suficientă mâncare și se duce flămând la culcare, iar aproape o cincime dintre copiii din mediul rural merg peste 8 kilometri pe jos pentru a ajunge la școală.
Copiii constituie categoria socială cea mai expusă sărăciei şi excluziunii sociale, România fiind în fruntea ţărilor europene în această privinţă, cu un risc de 35,8% în 2019, cu peste 12% peste media europeană, conform Eurostat. În anul 2020, nevoile de bază ale copiilor din România rurală nu sunt în cea mai mare parte acoperite: sub 1% spun că nu au o locuinţă, 10% dintre ei se duc uneori sau întotdeauna flămânzi la culcare seara, în timp ce o proporţie similară declară că nu au niciodată, sau doar uneori, suficientă mâncare.
O cincime dintre copiii de la sat (21%) considera că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiţi, mai arată studiul. Unul din 14 copii (7%) afirma că are o viaţă rea. Mai mult, copiii şi tinerii de toate vârstele, de la grădiniţă la liceu, din 80% dintre gospodării muncesc în gospodărie, fac curăţenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alţi membri ai gospodăriei. Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutaţi de nimeni când nu ştiu să îşi facă temele pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.
Doar jumătate dintre adulţii din mediul rural cunosc dreptul copiilor la protecţie şi doar o treime dreptul copiilor la libera exprimare, mai arată studiul. Peste o treime dintre părinţii chestionaţi recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% (1 din 10) îi îmbrâncesc sau îi zgâlţâie pe copii, iar 4% îi jignesc.
O proporţie similară – peste 30% – dintre părinţi consideră că pentru a găsi de lucru este mai important să ai relaţii decât să termini o şcoală, conform aceluiaşi raport.
Două treimi (68%) din elevii din mediul rural ajung la şcoală pe jos. 17% din copii parcurg zilnic pe jos peste cca. 8 km ca să ajungă la ore, iar mai bine de jumătate din copiii de gimnaziu şi aproape trei sferturi din cei din clasele primare merg pe jos la şcoală distanţe chiar şi mai mari.
Abandonul şcolar în gimnaziu este strâns legat de costul ridicat al şcolii şi, în egală măsură, de rezultatele slabe ale copiilor, motive indicate de 56% dintre părinţi. A crescut şi numărul celor care preferă să lucreze în loc să înveţe”.
La 1 iunie se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului.
Noi ar trebui să ne întrebăm de ce sărbătorim într-un an doar o singură zi a copilului? Copiii în România ar trebui sărbătoriți 365 de zile pe an, căci poate numai așa această țară ar reuși să demonstreze că are grijă și se preocupă de viitorul său.
De ziua lor, copiii primesc in dar un vaccin experimental de la gubern tarii noastre ! Si o ciocolata de 2 lei pentru cei care se vaccineaza la Maraton !
Parintii lui Bula -au vaccinat anti covid. Bula, avand intre 12 si 16 ani, intreaba:
–Mama, oare e bine sa ma vaccinez si eu ?
–Ai innebunit, Bula ? Nu vezi ca eu sunt taica-tu ?