Președintele Cehiei, Petr Pavel, aflat în prezent în vizită la Paris, s-a declarat șocat de acest eveniment și a exprimat profundele sale regrete și sincere condoleanțe familiilor și apropiaților victimelor atacului.
Primul ministru al Franței, dna Elisabeth Borne, și-a exprimat emoția și solidaritatea cu poporul ceh în această încercare tragică, iar dna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a declarat „șocată de violența fără sens a acestor focuri de armă” și a adresat cele mai sincere condoleanțe familiilor lovite și întregii țări.
De pe una din clădirile universității din Praga în care funcționează facultatea de arte, în plin centrul istoric al capitalei cehe, un bărbat înarmat a deschis joi focul asupra mulțimii, ucigând, potrivit unui bilanț provizoriu, 15 persoane și rănind cel puțin 24. Serviciul de urgență informează că la clădirea respectivă a fost trimis un mare număr de unități de ambulanță, cu precizarea că între răniți se află cazuri extrem de grave. Ministrul ceh de Interne, Vit Rakusan, a declarat la postul de televiziune NovaTV că nu a fost confirmată prezența niciunui alt atacator. A cerut insistent populației să urmeze instrucțiunile poliției. Aceasta a securizat întreaga zonă în care a avut loc atacul și s-a cerut riveranilor să rămână la domiciliile lor. Clădirea de unde s-a deschis focul se află în cunoscuta Piață Jan-Palach. Potrivit primelor informații, agresorul este un tânăr student al universității din Praga. Înainte de a se fi sinucis, el l-ar fi împușcat și pe tatăl său.