S-au împlinit 170 de ani de la naşterea marelui poet, prozator şi jurnalist român Mihai Eminescu, socotit unul dintre geniile literaturii române şi poet naţional.
Contribuţia sa la poezia, proza şi publicistica româneşti este uriaşă şi nu am putea dezvolta prea mult acest subiect fără a aminti lucruri care au fost deja spuse.
Oricâte invidii sau atitudini răuvoitoare a provocat în epocă şi oricâţi au încercat să arunce o umbră asupra sa chiar şi în vremuri mai recente, rămâne evident că un geniu nu poate fi contestat fără ca ridicolul să se răsfrângă chiar asupra denigratorului.
Ce impresionează în poezia eminesciană este profunzimea sa, faptul că, într-o formă lirică aproape de perfecţiune, autorul reuşea să transmită idei sau mesaje de o complexitate ideatică impresionantă, să atingă teme esenţiale ale existenţei umane, îndreptându-se, în acelaşi timp, către sferele celeste pentru a decripta, pe cât posibil, sensurile filosofice nu doar ale fiinţării terestre, ci şi ale transcendentului.
Atât în celebrele ”Luceafărul” sau ”Mortua est” (din care cităm: ”Făclie de veghe pe umezi morminte/Un sunet de clopot în orele sfinte/Un vis ce îşi moaie aripa-n amar/Astfel ai trecut al lumii hotar”), cât şi în alte poezii, cum ar fi ”Ecò”, întâlnim formulări sclipitoare: ”Diamant e în aer, în codri – miros/Şi umbră adânc viorie/Şi luna-i a cerului scut argintos/Şi stele păzesc în tărie”. Sensuri ezoterice pot fi întrezărite în poemul ”Demonism”: ”O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/Bătute-n ea şi soarele-i fereasta/La temniţa vieţii. Prin el trece/Lumina frântă numai dintr-o lume/Unde-n loc de aer e un aur/topit şi transparent (…)”.
Eminescu avea marele dar de a aparţine atât terestrului cât şi celestului, cum, de exemplu, în literatura universală, se întâmpla cu Byron. Versurile sale nu erau scrise doar pentru a induce o stare, ci pentru a deschide porţi către alte lumi.
Eminescu rămâne şi unul dintre autorii cei mai predaţi (nu cred că cineva s-ar putea gândi în mod serios să călăuzească un elev prin ceea ce a dat literatura română mai de seamă fără a i-l face cunoscut pe Eminescu) şi cei mai tipăriţi (în momentul de faţă, pe site-ul librăriei online Libris se găsesc peste 50 de volume ale sale).
Semnificativ pentru înţelegerea operei sale este şi faptul că a fost influenţat de mari filosofi, precum Arthur Schopenhauer, Georg Friedrich Hegel şi Immanuel Kant.
Ca publicist, a fost activ în societatea politico-literară Junimea şi a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
An de an, au loc în mari oraşe ale ţării manifestări omagiale care îi sunt dedicate.
La 11 ianuarie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc spectacolul extraordinar ”Dor de Eminescu”, în regia lui Ion Caramitru, un recital care pornește de la manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale lui Mihai Eminescu și propune un dialog inedit în care cuvântul rostit se completează cu intermezzo-uri din muzica clasică şi contemporană. Spectacolul a fost prezentat cu succes pe diverse scene din Europa, Statele Unite și Canada.
Preluând ideea kantiană, de căpătâi şi pentru Eminescu, că această lume este doar un popas în halta drumului ce duce către veşnicie, că oamenii îşi pot înţelege doar parţial condiţia, am putea spune că rămânem, la unele tendinţe ale literaturii contemporane, ”nemuritori şi reci”.
