Atunci când ai un credit în derulare, unul dintre obiectivele tale poate fi rambursarea anticipată a acestuia. Acest lucru îți poate aduce beneficii multiple, precum reducerea costurilor totale de rambursat și eliberare financiară.
Descoperă în cele ce urmează 3 modalități care te-ar putea ajuta să rambursezi anticipat un credit.
1. Optează pentru refinanțarea creditului
Refinanțarea unui credit este procesul prin care poți să înlocuiești unul sau mai multe credite vechi cu un credit nou, lucru care te poate ajuta să obții avantaje și flexibilitate în gestionarea împrumutului tău.
Iată principalele avantaje ale refinanțării unui credit, care te pot ajuta să îți rambursezi anticipat împrumutul.
- Reducerea dobânzii. Prin refinanțarea creditului, ai posibilitatea de a negocia o dobândă mai mică, ceea ce înseamnă că vei plăti o rată mai mică pe parcursul perioadei de rambursare a creditului. Astfel, poți economisi bani pe termen lung și poți direcționa aceste economii către rambursarea anticipată a creditului.
- Prelungirea perioadei de rambursare. În unele cazuri, restructurarea creditului poate implica prelungirea perioadei de rambursare a datoriei tale. Ca în primul caz, acest lucru poate duce la o reducere a plății lunare, ceea ce îți permite să economisești mai mulți bani pe care îi poți utiliza pentru rambursarea anticipată a creditului. Totuși, este important să ții cont că o prelungire a perioadei de rambursare poate duce la costuri totale mai mari deoarece, în astfel de cazuri, vei plăti mai multă dobândă în timp.
2. Adoptă soluții de obținere a unui venit suplimentar
Obținerea unui venit suplimentar pe lângă salariu te poate ajuta să rambursezi anticipat creditul, într-o perioadă mai scurtă, și, de asemenea, acest lucru contribuie și la stabilitatea ta financiară din viitor. Iată 3 soluții pe care să le ai în vedere.
- Investește la bursă. Bursa de valori poate fi o metodă eficientă de a obține venituri suplimentare, atunci când investești într-un mod responsabil, iar deciziile pe care le iei sunt bazate pe informații provenite din surse sigure. Este important să ai în vedere că pentru a obține profitul dorit, trebuie să te documentezi foarte bine înainte de a face o investiție, să alegi un broker bursa de încredere și să înțelegi riscurile implicate într-o astfel de activitate.
- Optează pentru un job part-time. Dacă timpul îți permite, caută un job part-time într-un domeniu cunoscut. În acest mod, banii câștigați îi poți folosi pentru a rambursa creditul anticipat.
- Desfășoară o activitate individuală. Dacă ai un hobby, abilități sau talente specifice, poți începe să oferi servicii ca freelancer. O astfel de activitate îți permite să lucrezi de acasă, în intervalul orar pe care ți-l dorești și să stabilești propriile tarife.
3. Crește plățile lunare
Alege să plătești lunar mai mult decât rata pe luna respectivă. Această acțiune se numește rambursare anticipată parțială. Prin plata unor sume suplimentare vei reduce perioada de rambursare a creditului și, deci, vei putea rambursa creditul într-un timp mai scurt.
Pentru a putea face acest lucru, este important să îți setezi un plan de economii care să te ajute să ții sub control cheltuielile lunare. Iată cum poți face asta!
Identifică veniturile și cheltuielile lunare și împarte-le pe acestea din urmă în 2 categorii: cheltuieli fixe, cum ar fi rata lunară și utilitățile, și cheltuieli variabile, precum hrana, îmbrăcămintea sau cheltuielile cu transportul. Diferența pe care o obții dintre venituri și cheltuieli poate să fie alocată pentru rambursarea anticipată a creditului.
Dacă observi că în categoria cheltuielilor variabile există niște costuri pe care ai putea să le reduci, atunci folosește-te de acest avantaj pentru a economisi în scopul rambursării anticipate. De exemplu, dacă ai anumite abonamente recurente pe care nu le folosești sau ai putea să optimizezi anumite cheltuieli, fă aceste lucruri pentru o mai bună stabilitate financiară.
Refinanțarea creditului, obținerea unui venit suplimentar și creșterea plăților lunare sunt soluții care te pot ajuta să rambursezi mai repede un împrumut. Documentează-te din surse sigure și adoptă soluția cea mai potrivită pentru tine, astfel încât să te eliberezi financiar.