Protejarea mediului înconjurător este în prezent o preocupare de bază la nivel legal, dar și etic. Numeroase campanii sociale au fost realizate ca urmare a grijii pentru bunăstarea naturii, ceea ce a dus la adoptarea unor măsuri legislative dedicate, al căror conținut este, însă, într-o permanentă schimbare. În ultimii ani, s-a produs ceea ce putem numi externalizarea serviciilor de consultanță de mediu, făcându-și în același timp apariția următoarea întrebare: “De ce am nevoie de astfel de servicii?”. În continuare, vom răspunde acestei întrebări, prezentând motive relevante pentru colaborarea cu un consultant de mediu extern.
1. Este o cerință legală
Conform legislației din România, orice firmă are obligația să ia măsuri pentru protecția mediului prin desemnarea, în situația desfășurării activităților ce pot avea un impact asupra mediului, unui responsabil. Așadar, la început, afacerile s-au văzut nevoite să trimită măcar un angajat la cursuri de specialitate din acest domeniu. Responsabilul are îndatorirea îndeplinirii obligațiilor ce țin de protecția mediului și a îmbunătățirii performanțelor de mediu.
Un rol aparte este jucat de gestionarea deșeurilor, astfel că legislația națională impune reguli destul de stricte în privința sa. Orice companie care deține sau generează deșeuri este obligată să numească o persoană care să urmărească și să se asigure că obligațiile prevăzute de lege sunt îndeplinite. Persoana respectivă poate fi din rândul propriilor angajați, ori poate fi vorba despre o terță persoană.
Indiferent dacă responsabilul este angajat al societății sau nu, acesta trebuie instruit în domeniul gestiunii deșeurilor, dovadă acestei instruiri făcând-o absolvirea unor cursuri de specialitate. Firmele ce nu respectă aceste reguli pot primi o amendă cu valoarea cuprinsă între 15.000 şi 30.000 de lei. Din ce în ce mai multe business-uri au început să apeleze la companii private ce oferă consultanță de mediu, pentru că acestea sunt deja specializate în domeniul respectiv și asigură o rezolvare promptă a eventualelor probleme.
2. Dificultatea organizării unui departament în interiorul firmei
În încercarea de a desemna persoane din cadrul societății care să urmeze cursuri în acest domeniu, majoritatea companiilor se confruntă cu o serie de probleme ce le determină să apeleze într-un final la un consultant extern. Printre motivele acestei decizii se numără lipsa delegării, fluctuația de personal și supraîncărcarea atribuțiilor.
Dacă persoană desemnată pentru a urma cursurile respective părăsește firma, trebuie ales alt angajat. Această situație se poate repeta de mai multe ori, fiind un proces nefezabil, ce ocupă inutil timpul angajatorului și al angajatului. Mai există posibilitatea ca persoana desemnată să urmeze cursul să nu beneficieze de reducerea celorlalte sarcini, ceea ce va rezulta în scăderea productivității pe ambele planuri. Cu scopul de a evita situațiile descrise anterior, proprietarul sau administratorul companiei poate hotărî să-și asume responsabilitățile cu privire la protecția mediului, însă nu se concentrează pe acest aspect din cauza celorlalte obligații.
3. Profesionalismul și experiența oferită de un consultant extern
În comparație cu un angajat al societății, consultantul de mediu urmează un training aprofundat în domeniul respectiv și lucrează în mod continuu cu situații ce îi pun în aplicare și îi dezvoltă experiența. Mai mult, o firmă specializată va căuta măsuri pentru prevenirea unor dificultăți, nu se va rezuma doar la rezolvarea celor apărute.