Culturile de cartofi sunt un teren propice pentru apariția buruienilor, care răsar aici în mod spontan și se dezvoltă în ritm rapid. În tot acest timp, consumă cantități importante de substanțe nutritive și apă din sol, lipsind plantele de cultură de resursele necesare în procesul vegetativ.
Toată lumea știe cât de nocive sunt buruienile, așa că nu vom insista asupra acestui subiect, ci îți vom prezenta care sunt speciile de plante dăunătoare ce pot afecta culturile de cartofi.
Ambrozia
Este una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute buruieni, având în vedere faptul că răsare aproape oriunde. Dincolo de pagubele pe care le produce în culturile agricole, ambrozia creează mari probleme persoanelor cu alergii la polen, fiind planta cu cel mai ridicat potențial alergen.
Planta ajunsă la maturitate poate atinge înălțimi între 60 și 120 de centimetri, având tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri. Nu este deloc pretențioasă, așa că răsare pe toate tipurile de sol, iar culturile de cartofi nu fac excepție. Planta poate produce până la 3.000 de semințe pe an, iar acestea rezistă în sol până la 30 de ani.
Poate fi ușor eliminată cu ajutorul produselor pentru combaterea buruienilor în culturile agricole și există chiar o lege care îi obligă pe proprietarii de terenuri să ia măsuri în acest sens, pentru protejarea persoanelor alergice la polen.
Pălămida
O altă buruiană des întâlnită în culturile de cartofi este pălămida – plantă perenă, ale cărei semințe germinează aproape pe tot parcursul anului. Lăsată să se dezvolte necontrolat, poate sufoca ușor plantele de cultură, din cauza multiplelor ramificații care se întind pe sol.
În primă fază, tulpina buruienii crește vertical, însă ulterior se ramifică pe orizontală, întinzându-se pe sol. Din aceste ramificații răsar în fiecare primăvară tulpini noi, care se întind la rândul lor.
Astfel, o singură plantă se poate extinde pe o suprafață însemnată, sufocând plantele de cultură și consumându-le resursele nutritive.
Cornuții
Denumirea acestei buruieni este dată de fructele specifice, denumite în limbaj popular „scaieți”. Este vorba de acei ciulini mici, de formă ovală, care se întâlnesc frecvent agățați în lâna oilor.
Planta are o tulpină scurtă, acoperită de perișori, iar frunzele sunt late, de formă eliptică. Bineînțeles că elementul distinctiv sunt fructele, sub forma unor capsule ovale cu spini, care au în capăt un mic cârlig.
Aceste cârlige le ajută să se agațe în blana animalelor sau de orice alte materiale fiind purtate împreună cu semințele în alte zone unde dau naștere unor noi plante.
Buruiana apare în special în verile foarte călduroase, însă aceasta nu înseamnă că nu o vei întâlni și în perioadele cu temperaturi mai suportabile.
Pirul
Deși crește pe orice fel de teren, pirul este mai des întâlnit în culturile agricole, pentru că aici are parte de un pământ mai bogat în substanțe nutritive. Este înrudit cu grâul – făcând parte din aceeași familie a gramineelor – însă nu are niciun fel de valoare economică.
Din contră, se numără printre cele mai dăunătoare buruieni, pentru că se înmulțește foarte rapid. Planta formează rizomi lungi și ramificați, care se întind pe sub pământ și dau naștere la noi plante ce continuă în mod similar procesul de înmulțire.
Ca și în cazul altor culturi, este mai eficient să previi apariția buruienilor decât să te lupți mai târziu pentru a combate efectele negative. Cea mai eficientă metodă de a scăpa de buruieni constă în administrarea tratamentelor de erbicidare.
Există în acest sens o gamă largă de substanțe care pot fi aplicate atât înainte de răsărirea buruienilor, cât și după ce acestea și-au făcut apariția în cultura de cartofi.
În primul caz, este vorba de erbicide preemergente – care se administrează în scop preventiv – în timp ce erbicidele postemergente se administrează direct pe plante, pentru combaterea buruienilor deja răsărite.