În sport, medaliile sunt ceea ce vede lumea. În spatele lor sunt însă sute de zile de antrenament, baze sportive, bărci, cazare, hrană, școală, pregătire mentală, programe, drumuri către competiții și, mai ales, oameni care aleg să nu stea deoparte.
În 2021, INACO a pornit programul REKARO – Renașterea Kaiacului Românesc cu această idee: dacă vrem să avem campioni și peste 5-10 ani, trebuie să construim astăzi mediul în care ei să poată crește.
Am început cu lucrurile cele mai concrete.

INACO a susținut achiziția de padele Jantex, Brasca, multe bărci NELO și câteva ELIO pentru antrenamente și pentru competiții: K1, K2, K4, aparatura de forță, echipamente sportive, îmbrăcăminte, încălțăminte, apă la antrenamente, vitamine și hrană pentru toți cadeții și juniorii echipei CSS6/CSM București, cu accent pe susținerea sportivilor din familiile monoparentale. Am susținut sportivii calificați în lotul lărgit de juniori cu ședințe de fizioterapie și recuperare, cu controale medicale și tratamentele care s-au impus pe parcursul membrilor echipei.
În paralel, INACO a făcut donații pentru reabilitări parțiale ale bazelor sportive CNS Bascov-Budeasa și CSN Navasart. La Bascov, au fost donate produse de igienă, lenjerii de pat, hârtie igienică și alte materiale necesare cazării și cantonamentului, precum și sute de litri de vopsea în culorile tricolorului pentru renovarea tribunelor. Nu sunt lucruri care apar în palmares. Dar sportivii dorm în acele camere, folosesc acele băi, mănâncă în acele baze și își petrec acolo o parte importantă din copilărie. Și condițiile în care o fac contează.
De-a lungul anilor, INACO a susținut în mod repetat cazarea și masa sportivilor de la CSS6 și CSM București, antrenorilor participanți la Campionatele Naționale și unor moderatori ai competițiilor FRKC și marangoz pe care i-am invitat să ni se alăture. Sprijinul companiilor partenere și al părinților care au contribuit constant la acest efort a contat enorm. Pentru o familie, un campionat național înseamnă transport, cazare, masă, echipamente și zile întregi departe de casă. Pentru un copil, înseamnă șansa de a fi acolo, la start.
În 2022 au fost puse în mișcare două componente esențiale pentru performanță.

10 juniori din loturile centralizate de kaiac-canoe de la Bascov au primit burse educaționale și acces la educație online pe platforma Eduboom, pentru a putea ține pasul cu școala în perioadele de cantonament și competiții și pentru a lua Bacalaureatul.
A început și programul de evaluare psihologică și pregătire mentală cu SportPsY: peste 50 de sportivi au beneficiat de acest sprijin în următorii doi ani. Pentru că în sportul de performanță nu este suficient să ai brațe puternice și o barcă bună. Trebuie să știi ce faci cu emoția înainte de start, cu presiunea din timpul cursei și cu dezamăgirea după o cursă pierdută.
Am pus, de la început, educația lângă sport. Mesajul a fost simplu: un copil nu trebuie să aleagă între a deveni campion și a avea o educație bună.
În martie 2022, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, REKARO s-a alăturat efortului de solidaritate al FRKC și al autorităților române. 52 de membri ai lotului olimpic ucrainean de kaiac-canoe – sportivi, antrenori, medici și membri ai staffului – au fost găzduiți la Complexul Sportiv Național „Nicolae Navasart” până în august. INACO a susținut concret donarea de echipamente sportive pentru aceștia, ajutându-i să-și continue antrenamentele și să-și păstreze rutina de sportivi. La Navasart, în primăvara lui 2022, românii și ucrainenii au împărțit aceeași apă. Unii se pregăteau pentru următoarea competiție, ceilalți nu știau când se vor putea întoarce acasă. Un moment în care sportul și-a arătat adevărata forță: nu ca adversar, ci ca loc de solidaritate și umanitate.

În 2023, REKARO a intrat și în zona digitală. INACO a contribuit la modernizarea infrastructurii digitale a Federației Române de Kaiac-Canoe printr-un website nou și prima aplicație smart destinată cluburilor, înscrierilor la competiții și gestionării informațiilor, ulterior actualizate constant și îmbunătățite cu sprijinul echipei tehnice interne a FRKC. Nu era doar o schimbare de imagine. Era o încercare de a face administrarea sportului mai eficientă și mai apropiată de nevoile cluburilor și sportivilor.
Tot în 2023, am făcut unul dintre lucrurile în care cred cel mai mult: am scos sportivii din bula lor și i-am dus să vadă cum se face performanță în altă parte.
45 de sportivi și antrenori ai loturilor naționale centralizate și juniori ai CSS6 au ajuns la Bruxelles. Au vizitat instituțiile europene, au discutat despre sport și despre modul în care este construită politica europeană în domeniu, apoi au ajuns la baza nautică regală belgiană și la unul dintre cluburile din regiune. Au văzut infrastructura, au descoperit alte ambarcațiuni și au cunoscut o altă cultură a kaiac-canoe-ului. Pentru un adolescent, asemenea experiențe pot schimba perspectiva.
Uneori nu ai nevoie de încă un discurs despre performanță. Ai nevoie să vezi cu ochii tăi cum arată un sistem altfel organizat și să începi să te întrebi: „Ce pot să fac mai bine la noi acasă? De ce nu am putea face și noi asta?”
REKARO a însemnat și acces la competiții și regate internaționale pentru juniorii români, atât în Ungaria, Italia, cât și în Cipru, pentru ca juniorii să poată concura în afara circuitului național, să-și măsoare nivelul în raport cu adversari din alte țări și să capete experiența competițiilor internaționale de care au nevoie înainte de marile campionate. Au obținut și frumoase medalii muncite în concursurile de cadeți și juniori internaționale. Pentru un junior, o asemenea deplasare nu înseamnă doar o cursă. Înseamnă primul contact cu un alt nivel de competiție, cu alte stiluri de pregătire, cu sportivi din alte sisteme și cu presiunea unui concurs desfășurat departe de casă. Performanța se învață și prin comparație. Iar dacă vrem ca sportivii români să fie competitivi în Europa și în lume, trebuie să le oferim cât mai devreme șansa de a vedea unde se află în raport cu cei mai buni, în categoria lor de vârstă.

În 2023, REKARO a avut și o componentă dedicată modelelor feminine din sport. A apărut la Editura Polirom volumul „Forța femeilor în sport”, coordonat de Andreea Paul, cu mărturiile a peste 80 de foste și actuale sportive, antrenoare și personalități ale sportului românesc. Cartea a fost lansată la Muzeul Sportului, în parteneriat cu COSR și Agenția Națională pentru Sport. De ce în REKARO? Pentru că performanța se transmite și prin modele. Fetele care intră astăzi într-o barcă trebuie să știe că înaintea lor au existat femei care au câștigat, au construit și au deschis drumuri. Iar poveștile lor trebuie să rămână accesibile generațiilor care vin.
În următorii doi ani, INACO a contribuit la recunoașterea oamenilor din spatele performanței. I-am recomandat pentru Bursele Mentor MOL pe antrenorii Ilie Crinu și Costel Bașa, ambii devenind laureați și primind premii de câte 8.000 de lei. Dincolo de bani, a fost o formă de recunoaștere a unei meserii care rămâne prea des în umbra medaliilor: cea a antrenorului. Pentru că antrenorul este omul care vede potențialul înainte să existe medalia. Cel care repetă aceeași corecție de sute de ori și rămâne lângă sportiv și după ce podiumul s-a golit. Sunt primii și singurii antrenori din kaiac-canoe beneficiari ai acestui program de decenii.
Tot prin REKARO, am adus informație valoroasă în comunitatea de kaiac-canoe.
Un exemplu important îl reprezintă promovarea și susținerea programului Bursele MOL – „Tinere Talente”, prin care au fost identificați și sprijiniți tineri sportivi de kaiac cu potențial.
În urma acestui demers și a vizibilității create în ecosistemul kaiac-canoe, în ultimii 4 ani au apărut primii 3 bursieri din kaiac-canoe printre beneficiarii programului – un semnal important că sportivii din acest domeniu pot fi incluși în programe naționale de talent și sprijin financiar cu câte 1.500-3000 de lei/junior/an.
Începând cu anul 2024, rezultatele au început să dea și mai multă substanță acestei construcții. La Campionatele Naționale de Kaiac-Canoe de la Bascov, CSS6 București și ulterior CSM București, unde echipa a fost transferată pentru continuitate alături de antrenorul Ilie Crinu, au construit un palmares impresionant: sute de medalii și, în majoritatea edițiilor la care participă, locul I pe echipe. S-a întâmplat la fel și la ultimele campionate naționale de vară, iar cei mai buni sportivi la juniori fete și băieți sunt membri ai acestei echipe.
În spatele acestor rezultate se află un efort colectiv uriaș: copii formați de la vârste mici, antrenori, părinți, infrastructură, cantonamente și competiții naționale și internaționale.
A fost un pariu pe dezvoltarea uneia dintre cele mai puternice echipe de juniori din kaiacul românesc. Transferul echipei la CSM București a avut un scop clar: continuitate în formare și antrenament, fără întreruperi, sub îndrumarea lui Ilie Crinu.
Dar această construcție nu poate fi separată de munca celorlalte cluburi din țară. În kaiacul românesc sunt mulți antrenori și multe cluburi care formează, adesea cu resurse limitate, viitoarea generație de sportivi.
Performanța nu se construiește împotriva celorlalți, ci într-un ecosistem în care fiecare club contribuie la viitorul sportului.
În 2025, am făcut un pas mai departe. Am organizat conferința „Împreună în echilibru”, dedicată sportivilor, antrenorilor, părinților și profesorilor. Tema a depășit performanța sportivă: echilibrul dintre sport și școală, sănătatea emoțională, relația sportiv–părinte–antrenor și finanțarea sportului de bază. Două cluburi sportive școlare au primit câte un grant din partea INACO de 2.000 de euro. În plus, cluburile și școlile sportive au primit sprijin pentru comunicare, promovare și atragerea de sponsorizări. A fost un pas important: nu doar să aducem resurse, ci să ajutăm cluburile să le poată atrage singure.
Tot în 2025, INACO a susținut participarea lotului național la Campionatele Mondiale de Juniori și Tineret din Portugalia, prin achiziția biletelor de avion, într-un moment de subfinanțare cronică a sportului românesc și a FRKC. România a ajuns la start. A avut finale. Iar Bianca Istrătescu a câștigat medalia de bronz la K1 1000 m. O medalie nu aparține niciodată unei organizații, ci sportivei. Dar există o realitate simplă: dacă nu ajungi la start, nu mai există șansa medaliei.
În 2026, REKARO a continuat. România a găzduit la Bascov Campionatul European de Maraton Kaiac-Canoe, cu 349 de sportivi din 24 de țări. Pentru noi, este important ca România să fie nu doar o țară care produce sportivi, ci și una capabilă să găzduiască evenimente internaționale și să-și valorifice bazele sportive. REKARO a fost alături, din nou.
Privite separat, toate aceste lucruri par mici.
O barcă. O padelă. Un bilet de avion. O bursă. O cameră de hotel. O masă caldă. Lenjerii de pat. Produse de igienă. Vopsea tricoloră. O bază reabilitată. Un website. O aplicație. Un echipament. Un program mental. O vizită la Bruxelles. Doi antrenori premiați. Granturi. Medalii. Un lot la Mondiale. O medalie mondială. Un Campionat European.
Privite împreună, spun altceva. Performanța nu se construiește doar pe apă. Se construiește prin parteneriate, în club, în bază, în școală, în familie, în mintea sportivului, în relația cu antrenorul și în comunitatea care alege să se implice.
Asta a încercat INACO să facă prin REKARO. Fapte. Imagine bună adusă kaiacului prin multiplele apariții în mass-media. Nu să înlocuiască Federația. Nu să înlocuiască antrenorii. Nu să promită medalii. Ci să pună în jurul sportivilor ceea ce îi lipsește prea des: resurse, educație, competență, conexiuni și încredere. România chiar are sportivi talentați. Întrebarea este dacă știm să construim în jurul lor mediul în care talentul devine performanță.
Cum vor arăta următorii 5 ani ai REKARO – Renașterea Kaiacului Românesc? Rămâne o întrebare deschisă și propunerile celor care îndrăgesc acest sport sunt bine-venite.
Mulțumiri celor care au vâslit alături de noi. REKARO nu s-ar fi putut construi fără o comunitate de parteneri, sponsori, instituții și oameni care au ales să investească, în momente diferite, în copii, în antrenori și în viitorul kaiacului românesc. Le mulțumim Federației Române de Kaiac-Canoe, Fundației Superbet – partener strategic al programului REKARO, Aqua Carpatica, Farmacia Catena, ING, Castrol, ENEVO, Eazy Asigurări, Transelectrica, BikerMag, Brain 4 Strategy, Otto Broker, Hobbit Broker, Prestige, Sport PSY 1, Eduboom, Grampet Group, Fibercon Components, Graphtec Constanța, Perla Harghitei, Payten, Nuclearelectrica, Codestage, Transelectrica, Global Women in PR România, Fundației pentru Comunitate / MOL România, precum și CSS6 București și CSM București pentru construcția sportivă și continuitatea echipei.
Mulțumim, de asemenea, Complexului Sportiv Național Bascov-Budeasa, Complexului Sportiv Național „Nicolae Navasart”, părinților, antrenorilor, voluntarilor, donatorilor și tuturor oamenilor care au contribuit punctual cu bani, profesionalism, timp sau energie. Fiecare contribuție a contat. Pentru că, în sport, performanța nu aparține niciodată unui singur om.
REKARO este povestea unei comunități care a ales să pună umărul.
Cinci ani de muncă. Copii care au crescut împreună. Antrenori care au fost recunoscuți. Cluburi care au devenit mai puternice. Sute de medalii naționale. Competiții internaționale. Și o generație care a învățat că performanța se construiește și prin solidaritate.
Vă mulțumim că ați vâslit alături de noi.
REKARO – Renașterea Kaiacului Românesc. 5 ani. O comunitate. Un drum care continuă.