Sportivii de performanță sunt persoane ce se antrenează intens pentru a-și îmbunătăți abilitățile și pentru a excela în sportul pe care îl practică, indiferent de natura acestuia. În timp ce astfel de activități le dezvoltă corpul și mintea, este cert faptul că sunt, totodată, expuși la riscuri suplimentare față de populația ce se rezumă la sport ca și activitate recreativă.
În timp ce există multe leziuni specifice tipului de sport practicat, altele pot fi des întâlnite la mai multe grupuri de atleți. Printre cele mai frecvente leziuni la sportivi se numără entorsele, rupturile musculare, tendinita, periartrita scapulohumerală (inflamația articulației umărului), fracturile de stres, sindromul de tunel carpian și leziunile la genunchi.
1. Inflamația articulației umărului
Inflamația articulației umărului, denumită în practica medicală periartrita scapulohumerala, reprezintă o leziune de tip inflamator asociată cu durere, mobilitate redusă (sau chiar complet suprimată) și scăderea forței musculare la nivelul umărului și brațului.
Prin intermediul tratamentului simptomatic (analgezice, antiinflamatoare) și a recuperării (fizioterapie, kinetoterapie), mobilitatea se poate recupera, forța musculară crește, iar simptomatologia neplăcută scade.
2. Entorsele
Entorsele sunt leziuni ce apar atunci când ligamentele unei articulații sunt fie întinse, fie rupte. Se întâlnesc frecvent la alergători (de performanță, fotbaliști), la cei ce practică sporturi ce implică sărituri (ex.: baschet, handbal) sau la schiori. Pot apărea la nivelul genunchiului, gleznei sau altor articulații importante.
Din fericire, majoritatea entorselor pot fi tratate prin repaus, aplicarea pungilor cu gheață, compresie locală și mentinerea in pozitie elevata a membrului inferior afectat. Unele cazuri mai severe, însă, pot necesita tratament ortopedic cu atele sau chiar intervenție chirurgicală.
3. Rupturile musculare
O ruptură musculară survine atunci când fibrele sunt întinse sau rupte sub forța propriei contracții musculare. Aceste leziuni sunt frecvente la sporturile ce necesită contracții bruște sau schimbări rapide de direcție (ex.: în fotbal, tenis, baschet).
Aceste leziuni sunt acute, provoacă de obicei durere intensă și inflamație la nivelul mușchiului afectat. Tratamentul implică repaus, aplicare de gheață, compresie locală și, în funcție de caz, fizioterapie.
4. Tendinita
Tendinita reprezintă inflamația tendoanelor, țesuturile ce unesc mușchii de oase. Acest tip de leziune este cauzată de solicitarea excesivă a grupelor musculare în timpul efectuării repetitive de exerciții fizice intense.
Tendinita este preponderent întâlnită la articulațiile distale (ex.: încheieturile mâinilor, coatelor, gleznelor), dar și la articulații mari (ex.: articulațiile genunchilor). Poate provoca durere, sensibilitate și rigiditate în zona afectată. Tratamentele pot include repaus, gheață aplicată local, bandaj compresiv, medicamente antiinflamatoare și fizioterapie.
5. Fracturile accidentale sau de stres
Fracturile apar fie în urma accidentărilor, fie atunci când oasele sunt supuse la forțe repetitive, fapt ce cauzează mici leziuni osoase odată cu trecerea timpului (fracturi de stres).
Acestea sunt tipice în special alergătorilor, dat fiind modul în care fiecare pas sărit produce o mică leziune asupra oaselor membrelor inferioare.
Fracturile de stres provoacă dureri progresive la nivelul oaselor afectate, însă pot fi prevenite prin antrenamente graduale, încălțăminte adecvată, nutriție corespunzătoare și perioade bine temporizate de repaus.
Tratamentul implică adesea repaus (pentru a permite vindecarea). În funcție de gradul de severitate, poate fi necesară uneori imobilizarea zonei fracturate.
6. Sindromul de tunel carpian
Sindromul de tunel carpian este o afecțiune cauzată de comprimarea nervului median în zona articulației radiocarpiene (încheieturii mâinii). Apare frecvent la sportivii care folosesc mâinile și încheieturile (ex.: în tenis, gimnastică, atletism, volei).
Simptomele cardinale includ amorțeală, furnicături sau chiar durere la nivelul zonei palmare și degetelor. Tratamentele sunt preponderent de tip conservator și cuprind repaus, medicație antiinflamatoare și fizioterapie.
În cazurile severe, ce nu răspund la tratamentul conservator și/sau calitatea vieții este afectată semnificativ, poate fi necesară intervenție chirurgicală.
7. Leziunile articulației genunchiului
Genunchiul este una dintre cele mai solicitate articulații în sport, indiferent de acesta. Leziunile de genunchi sunt frecvente la sportivii care aleargă, sar sau pivotează.
Printre cele mai comune sunt rupturile de ligamente încrucișate, rupturile meniscului, tendinita rotuliană sau luxațiile. Majoritatea leziunilor de genunchi necesită tratament conservator și fizioterapie. Totuși, în cazuri precum rupturile de ligamente încrucișate pot fi necesare intervenția chirurgicală și recuperarea.
Astfel, sportivii de performanță sunt expuși unui risc crescut de leziuni din cauza solicitărilor mari la care își supun corpul. Din fericire, majoritatea acestora sunt tratabile și recuperarea este integrală. Este esențial, însă, ca sportivii să acorde atenție măsurilor de prevenție a leziunilor pentru a minimiza riscul unor sechele de lungă durată.
