În pofida pandemiei, 8 Mai de anul acesta a avut o semnificație istorică. La ceremoniile de vineri marcând 75 ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial a participat și Germania. De obicei, nemții nu celebrau această dată care pentru Aliați a însemnat capitularea regimului nazist. Anul acesta, s-a aflat din surse berlineze, Germania a decis să declare ziua de 8 Mai zi de sărbătoare, întrucât ea a însemnat „nu doar înfrângerea nazismului, ci și eliberarea Germaniei, pentru totdeauna, de național-socialism și de lagărele de concentrare”.
Inițial, șeful statului, Frank-Walter Steinmeier, prevăzuse organizarea unei mari ceremonii oficiale la Berlin, cu 1.600 de invitați, dar pandemia l-a determinat să anuleze totul. În schimb, doamna cancelar Angela Merkel a depus o jerbă de flori în memoria victimelor războiului și ale Holocaustului și a pronunțat un discurs care s-a vrut – comentează corespondenții presei străine – a fi „un fel de chemare la ordine” într-o țară unde reînvie antisemitismul și unde datoria de a ne reaminti ce a fost este în mod regulat pusă sub semnul întrebării de partidul de extremă dreapta Alternativă pentru Germania (AfD), ajuns în Budestag în urmă cu trei ani.
8 mai pe Champs-Elysées, fără public
Celebrarea victoriei din 1945, ce a marcat capitularea Germaniei naziste și sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa, s-a desfășurat în Franța fără amploare și fast, cum se obișnuia în fiecare an.
La Paris, președintele Emmanuel Macron a prezidat o ceremonie în format foarte restrâns pe Champs-Elysées, transmisă de posturile de televiziune. Domnia sa a fost însoțit de premierul Edouard Philippe, de ministrul forțelor armate, primarul Parisului și de înalte autorități militare.Emmanuel Macron a depus jerbe de flori la statuia generalului de Gaulle și la mormântul soldatului necunoscut.
La Londra, regina Elisabeta a II-a a adresat un mesaj cetățenilor britanici, difuzat de BBC vineri, 8 mai ora 20,00, „ora exactă la care tatăl său a adresat în 1945 un mesaj poporului britanic, anunțând înfrângerea Germaniei naziste”. Din cauza pandemiei, festivitățile în stradă și alte acțiuni pentru marcarea victoriei din 1945 au fost anul acesta anulate. Guvernul a încurajat populația să celebreze evenimentul la domiciliu, propunându-le jocuri și rețete de bucătărie.
Ceremonii restrânse au avut loc și la Praga, unde responsabilii politici au depus, unul după altul, coroane de flori la mormântul soldatului necunoscut.