Radu Gyr (pe numele adevărat Radu Demetrescu, n. 2 martie 1905, Câmpulung Muscel, d. 29 aprilie 1975, București), a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă-dreapta.
O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu, apoi conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
A fost de mai multe ori laureat – (în 1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935.
În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul Statului Național-Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
Pe timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari. Gyr a mai fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu.
A fost condamnat la moarte în 1959, sub acuzarea de instigare la insurecție armată, cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, ulterior, sentința a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică. A fost eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.
(Date preluate de pe Wikipedia)
Se știe că multe vârfuri ale intelectualității românești au avut enorm de suferit în urma activităților și simpatiilor politice, uneori plătind o astfel de atitudine cu ani grei și nemeritați de detenție (în principal, sub regimul comunist, dar se poate întâmpla și în alte regimuri). Printre aceștia, nume mari precum Constantin Noica, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și alții.
În afara unor cazuri extreme, nu cred că cineva poate și trebuie să fie întemnițat din cauza convingerilor sale sociale sau politice.
De asemenea, mi-am exprimat părerea că opera unui intelectual trebuie judecată ca atare, nu în corelație cu diferite atitudini sau convingeri politice ale celui în cauză.
Ca și pe cea potrivit căreia este preferabil ca artistul să nu se amestece în politic.
Materialul de azi își propune însă altceva, anume să abordeze, printr-o viziune personală, poezia lui Radu Gyr.
Radu Gyr a fost un poet total, cu trăiri profunde, autentice, și un har aproape divin de a le reda. Străbătut de o profundă tristețe și de o melancolie ce răzbate din multe versuri ale sale, Gyr știe să găsească drumul atât către sufletul cititorului, cât și către o imaginară antologie a celor mai bune creații, prin versuri de o rară sensibilitate:
”Această lungă toamnă gravă,
melancolia să-i pot bea,
a picurat în cupa mea
și miere-alături de otravă.
Și gust cu buze-nsângerate
tristețea-i crâncenă din fund,
în care lacom mă afund
și-ndurerat de voluptate”.
(”Această lungă toamnă gravă”)
Poezia sa trece de la descrierea unor trăiri contorsionate la meditații filosofice, ca în ”Antagonism”:
”De jos, din zbuciumata-mi adâncime,
tânjesc mereu seninătăți să isc,
gelos pe glaciatul lunii disc,
pe tot ce e celestă limpezime.
(…)
Port jindul simetriilor măiestre,
dar fierb în mine-un fluviu subteran.
Râvnesc doar prin crâmpeie de ferestre
ghețaru-nalt cu creștet diafan;
sunt clocot și vreau cer de roci alpestre,
vreau ape de oglinzi și sunt vulcan”.
Mai este un aspect care frapează la lirica lui Radu Gyr: în poezie întâlnim uneori lucrări cu o rimă ireproșabilă, dar sărace în conținut – sau, dimpotrivă, cu un conținut generos dar imperfecte poetic. (În poezie în accepțiunea largă a termenului, nu în marea poezie). La poetul din Câmpulung-Muscel atât rima cât și conținutul se completează impecabil.
Poate că cel mai potrivit epitaf la mormântul acestui geniu al liricii autohtone ar fi un fragment din poemul său ”Amurg”. Un amurg profetic, de vizionar care și-a încheiat misiunea terestră ce i-a fost încredințată din neștiute sfere:
”Azi din frântura unui ceas
eternității aș ști să-mi țes
și la o margine de șes
lumi noi mi-aș scrie pe atlas”.
Poet de o melancolie bacoviană și de o profunzime ce amintește de Blaga (nu și ca stil, însă), Radu Gyr merită cu certitudine un loc de frunte în galeria marilor poeți români și să fie predat cu acribia cuvenită celor din noua generație, ce stau astăzi pe băncile școlii și așteaptă ca dintr-o astfel de vibrație lirică unică și originală să-și extragă energia pentru creații sau studii viitoare.
