Există situații în care, după divorț, unul dintre părinți dorește custodia exclusivă asupra copilului deoarece îl consideră pe celălalt părinte ca fiind toxic pentru copil. Iar dacă se dovedește că are dreptate și că este în interesul superior al copilului să nu păstreze legături cu părintele considerat toxic, atunci custodia exclusivă poate fi obținută.
Un avocat specializat în dreptul familiei și drept civil vă poate spune că principiul cardinal care guvernează relațiile de familie este interesul superior al copilului. Iar în instanță se pleacă de la premisa că este în interesul superior al copilului să păstreze legături cu ambii părinți chiar dacă are domiciliul la unul dintre ei. De regulă autoritatea părintească e exercitată de ambii părinți.
Cu toate aceste, există situații în dreptul familiei când legăturile cu unul dintre părinți pot fi rupte pentru binele copilului. Aceste situații sunt:
- alcoolismul
- boala psihică
- dependența de droguri
- violența față de copil sau față de celălalt părinte
- condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Enumerarea nu este limitativă dar vă poate da o idee despre gravitatea necesară ca un părinte să fie decăzut din drepturile părintești. Există cazuri dincolo de cele enumerate în care judecătorul hotărăște să acorde custodia exclusivă unuia dintre părinți, de exemplu când ne aflăm într-o situație de nepăsare pronunțată față de condițiile de viață ale copilului. După cum este cunoscut, în unele familii disfuncționale, Protecția Copilului a trebuit să intervină pentru a înlătura copiii din fața pericolului reprezentat de părinții lor și i-a decăzut pe aceștia din drepturile părintești.
Cererea pentru obținerea custodiei exclusive nu trebuie să facă parte neapărat din procesul de divorț, totul depinde de momentul la care au intervenit motivele pentru care se cere custodie exclusivă. Astfel, după divorț autoritatea părintească poate fi exercitată de ambii părinți iar un părinte să observe de exemplu vânătăi pe corpul copilului după timpul petrecut cu celălalt părinte. Fiecare caz în parte trebuie supus analizei unui judecător specializat de drept civil numit instanță de tutelă, care are deplină autoritate în evaluarea impactului negativ pe care un părinte îl are asupra copilului.