Mihai Nicuț (e-nergia.ro)
Taxa pe cifra de afaceri pe care intenționează să o impună Executivul are efecte cel puțin ciudate dacă este impusă în această formă companiilor din energie, și am putea asista la o dublă impozitare, în condițiile în care unele activități sunt reglementate și altele plătesc deja taxe speciale.
Taxa pe cifra de afaceri pentru companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, de 0,5% sau 1% funcție de profitabiltate, așa cum este vehiculată acum, nu introduce vreo excepție de tratament pentru companiile din energie, ceea ce face ca, de fapt, pe lanț, aceleași venituri să fie impozitate de stat de mai multe ori. Iată de ce:
În factura de energie electrică si gaz emisa de catre furnizori, se regăsește atât prețul gazului/electricității, cât și tarifele reglementate de transport și distribuție, contribuțiile pentru cogenerare, contravaloarea certificatelor verzi, tarife preluate de furnizori si transferate mai departe către clienții finali.
În absența unei situații în care impozitul pe profit este mai mare decât impozitul pe cifra de afaceri, avem situația în care plătește impozit pe cifra de afaceri și producătorul de energie, și transportatorul, și distribuitorul și, în final, și furnizorul. Avem așadar așa:
Producătorii de energie electrică plătesc oricum un impozit special – peste prețul de 450 de lei/MWh, toți banii pleacă la stat. În situația în care unii dintre ei (mai ales în regenerabil) nu reușesc să facă un profit din care să rezulte un impozit pe profit mai mare decât 0,5% sau 1% din cifra de afaceri, o vor plăti și pe aceasta.
Distribuitorii și transportatorii naționali (Delgaz, DEER, E-Distribuție, Distribuție Oltenia, Distrigaz Sud Rețele, respectiv Transelectrica și Transgaz) plătesc și ei taxa pe cifra de afaceri dacă se află în aceeași situație, asta în condițiile în care aceste companii nu pot aplica de prețuri doresc ele, pentru că activitatea lor este reglementată de stat, adică prețurile (tarifele de distribuție) sunt impuse de ANRE, iar rata de profit (rata reglementată de rentabilitate) este și ea decisă prin lege. Cheltuiala cu această taxă ar trebui probabil inclusă ulterior în tariful plătit de toți clienții. Nu trebuie uitat că și distribuțiile plătesc o taxă dedicată, aplicată tot asupra cifrei de afaceri: respectiv impozitul pe monopol din sectorul energiei electrice şi al gazului natural. Deci ar plăti de două ori taxe pe cifra de afaceri.
Furnizorul închide cercul și pare că el va fi în cea mai mare suferință. Furnizorul cumpără energia de producător, plătește toate tarifele către cei care administrează rețelele, își pune marja lui și TVA și apoi vinde energia sau gazul către client. Amintim că nici el nu poate pune orice marjă, în condițiile actuale de semi-reglementare a pieșei: marja este fixă – 73 de lei/MWh la energie electrică și 12 lei/MWh la gaze.
Cifra lui de afaceri luată în calcul la aprlicarea taxei înseamnă de fapt suma tuturor celor de mai plus marja sa fixă– deși, pe lanț, a plătit (în cota sa) pentru acei bani și producătorul, și transportatorul, și distribuitorul. Furnizorul ar urma să plătească așadar taxa (dacă impozitul pe profit nu va fi mai mare) dar pentru suma TOTALĂ, nu doar pentru marja sa, care oricum e reglementată.
Așadar, așa cum este vehiculată acum noua taxă, vorbim despre o taxare de mai multe ori a aceleiași sume, în cazul în care profiturile sunt mici și se datorează această taxă.
Iar furnizorii sunt cei care, pe lângă faptul că au prefinanțat schema de sprijin a statului de plafonare/compensare, încă mai au de primit miliarde de lei de la stat în contul ei și acum vor fi probabil cei mai afectați de această nouă taxă.
Taxă la dobândă
O altă prevedere cel puțin ciudată este că din baza de calcul a taxei nu se scade nici măcar (în totalitate) cheltuiala cu dobânda pe care o au de plătit firmele din furnizare și din distribuție o plătesc pentru creditele luate de la bănci – miliarde de lei – credte contractate tot pentru a susține schemele de plafonare a prețului impuse de stat. Se recunosc doar 250.000 de euro pe an în contul costurilor cu creditele, sumă care nu va fu luată în calcul la aplicarea taxei pe cifra de afaceri. Amintim că, pentru furnizori, cheltuiala cu creditele luate pentru plata schemei de plafonare/compensare nu este recunoscută oricum nicăieri pentru a putea fi recuperată ulterior
De la razboiul din Ucraina statul a impus plafonarea pretului energiei electrice vandute populatiei,
si tot statul acopera (prin subventii acordate furnizorului) diferenta dintre pretul plafonat de vanzare si pretul liberalizat de achizitie a energiei.
Asadar furnizorul de energie poate achizitiona cea mai scumpa energie pe care o gaseste pe piata si totusi el are vanzarea garantata de stat pentru ca beneficiarul final plateste plafonat.
Frumoasa este economia de piata in care statul iti garanteaza vanzarea unui produs (energie) indiferent de pretul de achizitie!!!
Bineinteles ca furnizorii de energie (de obicei companii straine care actioneaza in Romania) pot avea intelegeri private (nestiute de stat) cu producatorii de energie de import (companii straine aflate in legatura cu furnizorii).
Se ajunge astfel ca statul roman sa subventioneze pretul producatorului de energie din strainatate (indiferent cat de mare este acest pret) si ramane la latitudinea aliantei producator – furnizor cum sa gestioneze profitul garantat care rezulta de aici.
Din aceasta inginerie financiara raman si bani pentru campanii de presa ca prezentul articol care canta „Balada furnizorului necajit”….