Având în vedere numeroasele solicitări din partea mass-media, reprezentanții Comitetului Director al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) aduc următoarele precizări:
– FPTR susține înființarea Organizației de Management al Destinației la nivel național, cu scopul de a revoluționa și susține promovarea dinamică și sustenabilă a României. Această inițiativă are ca obiectiv ca, în următorii 4-5 ani, contribuția turismului la Produsul Intern Brut al țării să atingă procentul de 8-10%,
– cu siguranță, în următorii 2 ani, bugetul consolidat al statului nu va putea aloca resurse suficiente pentru o promovare eficientă a țării noastre,
– avem în vedere posibilitatea de a obține anual aproximativ 15 milioane de euro anual (potrivit estimărilor FPTR) pentru promovarea turismului; aceste fonduri vor fi puse la dispoziția OMD-ului național prin introducerea unei taxe speciale de promovare,
– în prezent, analizăm posibilitatea ca această taxă să fie percepută ca o sumă fixă pentru întregul sejur sau ca o cotizație pentru fiecare zi de călătorie în străinătate pentru cetățenii români,
– taxa de promovare turistică va fi colectată de către agențiile de turism, platformele de rezervări, și alți intermediari similari, fiind apoi virată lunar în contul OMD-ului național, într-un mod similar cu colectarea taxei speciale de promovare – denumită și „taxa de stațiune” sau „city tax” – de către unitățile de cazare,
– se analizează un proiect mai vechi promovat de o altă organizatie patronală din industria turismului, care propune instituirea unei taxe similare în valoare de 1 euro pentru fiecare bilet de avion vândut pentru zborurile către destinații externe.
Un argument important în această discuție este exemplul Turciei, unde turismul contribuie cu 10% la PIB și unde cetățenii turci sunt supuși unei taxe fixe de 12 euro pentru fiecare călătorie în străinătate.
În aceste condiții, FPTR consideră că OMD-ul național, condus de profesioniști eficienți, cu un buget final de aproximativ 20-25 de milioane de euro, care include și contribuția statului pentru promovare turistică, poate juca un rol crucial în promovarea țării noastre, contribuind astfel la atingerea obiectivului nostru de a crește ponderea turismului la PIB-ul României la nivelul de 8-10% în următorii 4-5 ani.
Clarificări privind introducerea taxei speciale pentru promovarea turistică pentru cetățenii români care călătoresc în străinătate
Un comentariu
Mi se pare o ideie cel putin ciudata. E o haiducie, sa iei taxa pentu cat de bine e dezvoltat si organizat turismul in alte tari.
Romanii pleaca in vacante in alte tari din mai multe motive : preturi in general foarte mari in turismul intern, calitatea scazuta a serviciilor, lipsa unor alternative de petrecere a timpului liber in multe locuri in caz de vreme neprielnica.
La care putem adauga si dezvoltarea haotica a unor ‘statiuni”. Sa luam de exemplu Ranca, Sambata sau alte cateva locuri aparute dupa 1989.
Cand te duci in aceste locuri nu te poti deplasa decat cu masina. Lipsesc dotari minime precum trotuarele , canalizarile, uneori drumurile de acces sunt pline de hartoape , lipsesc trasee amenajate pentru drumetii etc.
Cadrul natural e in multe cazuri foarte frumos, uneori chiar magnific.Dar nu e suficient doar cadrul natural, turistii vor sa petreaca timpul in mod placut.
Cred ca asta e un motiv pentru care foarte multi se inghesuie pe Valea Prahovei – de bine de rau acolo se gasesc si ceva dotari minime precum locuri de joaca pentru copii, cate o cofetarie, cate un parc de aventura plus partiile de schi deja existente.
Poate ar trebui ca oamenii din turism sa faca intai putina ordine in propria ograda. Ar trebui si ca statul, primariile sa faca planuri de dezvoltare integrata , sa introduca anumite utilitati si sa impuna reguli clare de constructie si amenajare a zonelor turistice iar cei din turism sa le respecte. Ca de exemplu sa nu se mai construiasca in zone protejate sau prea aproape de acestea ( vezi zona Cascada Putnei in Vrancea). Dezvoltarea haotica, fara respectarea unor norme de urbanism nu fac decat sa urateasca locurile acelea frumoase si turistii nu mai sunt atrasi de ele.
Si la o adica ce sa promovam cu taxa de haiducie pe turismul extern ? Preturile foarte mari si haosul de pe litoral ?
Sau preturile mari de la Poiana Brasov sau din alte locuri?
Sa facem intai curatenie in ograda proprie, nu sa cerem bani de promovare a haosului romanesc de la cei din afara tarii.
Abia dupa ce se va face o sistematizare si statiunile vor arata ca in strainatate ar putea sa ceara o astfel de taxa. Dar o taxa de statiune locala, nu taxa turistica pe deplasarile externe. Daca turistul e placut impresionat de sejurul petrecut intr-o statiune atunci va reveni chiar daca i se aplica taxa. Nu sa luam taxa cu japca pe munca bulgarilor, grecilor si altora.