Președintele Joe Biden se află, începând de miercuri, în Israel, într-o vizită de solidaritate după atacul comis de gruparea teroristă Hamas. El urmează apoi să meargă în Iordania, pentru a participa la un summit cu palestinienii și Egiptul, a anunțat Secretarul de Stat american, Antony Blinken. Acesta a precizat că președintele Biden merge în Israel pentru „a reafirma solidaritatea Statelor Unite cu Israelul și angajamentul lor de neclintit în favoarea securității sale”. ”Joe Biden va afla direct de la liderii israelieni ce au nevoie pentru apărarea poporului lor, iar noi vom conlucra cu Congresul american pentru a răspunde la aceste nevoi”, a adăugat Blinken. Este o vizită de solidaritate, dar și o „dovadă a angajamentului american alături de Israel”, subliniază în corespondența sa jurnalistul de la RFI. Este o vizită-fulger al cărei program este ținut secret din motive de securitate. Joe Biden nu vine însă cu mâinile goale: două portavioane, cele mai mari din lume, cu grupul lor aeronaval se află deja în Mediterana; o forță de intervenție de 2000 de militari și reaprovizionarea cu arme și muniții. „Toate astea au un preț, scrie cotidianul israelian „Yediot Aharonot”: înseamnă că americanii preiau, într-o anumită manieră, comandamentul acestui război”. Potrivit lui Antony Blinken, Statele Unite au obținut garanții din partea Israelului privind trimiterea ajutoarelor umanitare străine în Fâșia Gaza, deși este încă sub blocadă, într-un moment în care Israelul pregătește ofensiva terestră capitală contra teritoriului guvernat de mișcarea islamistă Hamas.
Un plan privind ajutorul umanitar
Joe Biden, a spus Blinken, speră să audă de la israelieni cum vor desfășura operațiunile militare într-o manieră încât să minimizeze pierderile civililor și să permită trimiterea de ajutoare umanitare civililor din Gaza în așa fel încât să nu profite de ele teroriștii Hamas. La cererea americanilor, SUA și Israel au fost de acord cu elaborarea unui plan ce va permite ca ajutoarele umanitare de la țări donatoare și de la organizații multilaterale să ajungă la civilii din Gaza, a informat Blinken. A fost discutată deja ideea creării de zone pentru ajutorarea și menținerea civililor în afara pericolelor.
Presedintele vostru bideu e in vizita la Tel Aviv PENTRU A LEGITIMA SI A APROBA EXTERMINAREA POPORULUI PALESTINIAN. Deci marele popor arab poate lua orice măsură punitiva asupra americii si asupra oricarui american din lume. Slava Ucraina, hahahahahahaha.