Un film de mister și suspans cu o tensiune graduală și un final impredictibil, de mare impact psihologic
În debutul filmului se face trimitere la cele șapte zile în care a fost creată lumea, apoi povestea poate începe.
Jersey, Channel Islands, 1945.
Într-o reședință vastă, somptuoasă, dar părăsită (decor specific multor filme thriller sau de groază) sosesc, la invitația proprietarei, Grace (Nicole Kidman), câteva persoane care urmau să aibă grijă de interior.
Gazda își familiarizează oaspeții cu particularitățile și cutumele neobișnuite ale locului, care se constituia într-un adevărat sălaș tenebros și plin de mister. Copiii săi aveau o maladie rară și nu trebuiau expuși la o lumină mai puternică decât cea a unei lămpi cu gaz (purtată pe tot parcursul filmului prin încăperi de Grace), iar soțul nu se mai întorsese de pe front.
Grace încearcă să le insufle copiilor o educație religioasă, dar decorurile reci, cu draperiile trase, și fețele palide ale odraslelor, ca și convingerile lor, cadrau prea puțin cu chintesențele creștinismului.
Apariția unui băiat, Victor, fiul unui pianist, pe care însă nu îl văzuseră decât copiii, va tensiona și mai mult atmosfera deja încărcată, iar misterul interferenței lumii viilor cu cea a morților pare a fi unul prea greu de descifrat chiar și pentru gazda care știa atât de multe.
Pe parcurs, Grace aproape își va pierde mințile, în timp ce servitorii vor deveni tot mai enigmatici și îi vor da mereu replici cu subînțeles. Însă un subînțeles la fel de greu de descifrat ca și privirile pierdute ale personajelor.
Găsesc că The Others este un Amenábar relativ atipic (oricum unul dintre regizorii cu creațiile cele mai eclectice pe care i-am întâlnit, fiind evident că Mar Adentro, Thesis, The Others, Abre los Ojos și Agora sunt realizări în genuri extrem de diferite), cu o construcție lentă, migăloasă și mai curând mizând pe impact atmosferic decât pe scenariu debordant (cum se întâmplă, de pildă, în Abre los Ojos sau Thesis). Însă asta nu îl face mai puțin atractiv pentru amatorii de cinema de calitate. Personajele joacă un rol greu descifrabil, iar spectatorul este la rândul său invitat să le descopere identitatea adevărată, precum și tainele.
Punctele forte ale peliculei sunt rolul de calibru făcut de Nicole Kidman, decorurile și muzica excelent alese (coloana sonoră este semnată chiar de Alejandro Amenábar) și scenariul semnificativ peste media peliculelor de gen, iar printre minusuri, după o părere proprie, tensiunea este creată cam artificial, scenele care ar trebui să sperie nu vin întotdeauna într-un mod firesc.
De remarcat că, pe măsură ce înaintează spre final, filmul câștigă în valoare, chiar dacă prima parte poate părea pusă în scenă într-un mod perfectibil.
Ai, pe parcurs, impresia că se interferează elemente reale cu unele plăsmuite de imaginație, dar adevărata dimensiune a scenariului conceput de cineastul chiliano-spaniol o vei afla doar la sfârșit – un sfârșit care va elucida dintr-o singură tușă mai multe dintre misterele peliculei și care va fi, în bună măsură, unul surprinzător, chiar dacă pe parcurs trama poate părea cam predictibilă.
De altfel, finalul va arunca într-o altă lumină întreaga poveste de până atunci, fiind unul de mare impact – personal, îl găsesc mai profund, mai complex și mai impresionant decât cel din celebrul The Sixth Sense, cu care are unele tangențe.
Per ansamblu, un film de văzut (de Halloween sau după aceea!) până la capăt, o realizare demnă de Amenábar, care nu se împotmolește în clișee.
