Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Pardubice le refuză canadienilor ocazia revanșei în fața HC Davos
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sport

Pardubice le refuză canadienilor ocazia revanșei în fața HC Davos

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 31 decembrie 2023
Distribuie
Foto: www.freepik.com

Meci plin de dramatism în prima semifinală a Cupei Spengler la hochei pe gheață, între echipa-gazdă, HC Davos, și Frölunda.

Renăscând precum pasărea Phoenix, după două prime meciuri catastrofale, suedezii au surclasat vineri campioana Ambri-Piotta, iar sâmbătă au pus mari probleme elvețienilor de la Davos, care deși au deschis destul de repede scorul, s-au văzut conduși pe tabelă după golurile lui Borg și Klinberg (1-2).

Davos a întors totuși rezultatul, făcând 3-2, dar a fost egalată printr-o reușită în superioritate a echipei adverse.

Nu s-a mai marcat și s-a ajuns în prelungiri. La cât de echilibrată a fost partida și la cât de bine s-au prezentat suedezii, am crezut că se va ajunge la lovituri de penalitate (unde ar fi fost greu de dat un pronostic), dar finlandezul Haapala reușește golul izbăvitor pentru Davos în chiar primul minut de overtime, aducând astfel o calificare in extremis merituoasei formații-gazdă.

Oops! They did it again…

Prima repriză a celei de-a doua semifinale, care a opus reprezentativa Canadei echipei cehe Pardubice a fost disputată, echilibrată, lăsând impresia că cele două echipe sunt apropiate valoric, cu un ușor plus pentru canadieni. Au fost câteva ocazii, dar nu s-a înscris.

J. Hazen (Canada) a marcat chiar în startul reprizei secunde, dar Lukas Radil a egalat după puțin timp, cu o ”torpilă” care s-a dus în colțul din stânga sus al porții apărate de Aaron Dell.

Un moment important al partidei: la scorul de 1-1, într-o superioritate cehă, J. Ang a interceptat pucul și a sprintat perfect spre poarta adversă, având o mare ocazie de a înscrie deși echipa sa se afla în inferioritate numerică, dar portarul Kloucek a avut o intervenție de excepție.

Steaua Poli Iasi
Steaua, victorie pe o ploaie infernală cu Poli Iași. Golazo Adi Popa!
2 septembrie 2022

Sedlak îl imită oarecum pe adversarul său, scăpând singur cu Dell, care însă parează (ce-i drept, nici șutul nu a fost foarte bun).

Un moment și mai important al partidei: Martin Bucko (Pardubice) înscrie printr-un șut de la distanță care părea regulamentar, dar după o analiză îndelungă și amănunțită arbitrii au decis că a existat o neregularitate și au anulat golul.

Pe final de repriză, Zohorna ține crosa adversarului într-un moment în care aș zice că nu prea era indicat să facă acest lucru și le oferă canadienilor șansa unei superiorități, pe care aceștia o fructifică prin Derek Grant.

Același jucător înscrie în situație de inferioritate pe un contraatac și duce scorul la 3-1 pentru Team Canada.

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea, prima finalistă, după ce a dominat Fluminense
9 iulie 2025

Apoi, Lukas Radil reaprinde speranțele cehilor cu 4 minute înainte de final, fructificând printr-un șut imparabil o superioritate.

- Publicitate -

Martin Kaut egalează și… istoria se repetă! (Mă refer la partida dintre Davos și Team Canada): când nimeni nu se mai aștepta și toți se pregăteau pentru prelungiri, Matej Paulovic înscrie golul victoriei celor de la Pardubice, cu aproximativ 40 de secunde înainte de final!

A fost un thriller absolut, cehii înscriind pe final 3 goluri în 3 minute! Fabulos!

Nu știu ce anume a ”scârțâit” în angrenajul canadian care părea perfect, dar cert este că atât cu Davos, cât și cu KalPa și mai ales cu Pardubice, băieții lui Bruce Boudreau au primit o cârcă de goluri pe final de meci.

Trebuie totuși spus că, dincolo de spectacolul real oferit de toate participantele, și indiferent de rezultatul final, echipele care au lăsat cea mai bună impresie au fost (ordinea e aleatorie) HC Davos, Pardubice și Team Canada. Mi s-au părut cele mai valoroase și, cu siguranță, atât antrenorii cât și fanii lor se pot mândri cu aceste echipe, chiar dacă în sport mai pot apărea și sincope și cineva, până la urmă, trebuie să piardă, iar altcineva să câștige.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior An Nou fericit!
Articolul următor Comunicat_de_Presa_Finalizare proiect_OLIMP IMPEX S.R.L-1-min FINALIZARE PROIECT „Reabilitarea energetică moderată a clădirii Corp C2 (Hală producţie şi depozit) OLIMP IMPEX S.R.L.”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Industria de înfrumusețare, supusă controalelor ANPC
Actualitate
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente CUPON 19 pentru obligațiunile emise de SELFPAY S.A.
Economie
Verificări extinse în unitățile din industria agroalimentară pentru menținerea standardelor de siguranță
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Livrările de birouri flexibile din București au crescut de peste trei ori față de anul trecut

  • Bucătăria este „inima casei” pentru români. Gătitul rămâne o parte esențială în fiecare gospodărie
  • Primul Lidl sub noua identitate vizuală, inaugurat la Întorsura Buzăului
  • Proprietarii Dedeman vor prelua operațiunile Carrefour în România pentru 823 milioane de euro
Sport

US Open, în direct și în exclusivitate la Eurosport și pe Max

3 minute
Sport

Fribourg-Gottéron se impune clar în finală și câștigă Cupa Spengler pentru prima dată în istoria clubului

7 minute
Arabia Saudita Argentina
Featured

Surpriză mondială! Argentina, „răpusă” de Arabia Saudită la Cupa Mondială

4 minute
Sport

CHL, optimi de finală: multe victorii ale oaspeților și o mare surpriză – Bremerhaven zdrobește Skelleftea cu 5-0!

7 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?