Ia proporții revolta agricultorilor din țările Europei. Și spaniolii au anunțat că se alătură mișcării, devenind a opta țară marcată de revoltele agricultorilor. Iar neliniștea din capitalele respective se repercutează la Bruxelles, unde joi începe un summit excepțional al Consiliului UE. Agricultorii belgieni au promis că în ziua respectivă vor veni cu sute de tractoare pentru a bloca zona instituțiilor europene din capitala țării unde se vor întâlni șefii de stat și de guvern ai celor 27 state membre ale Uniunii Europene. În acest context, se așteaptă o abordare serioasă a revendicărilor majore ale agricultorilor continentului.
O delegație a asociației Tinerii Agricultori belgieni blochează de trei zile consecutiv autostrada principală ce face legătura între Paris și Bruxelles cu Halle, traversând Belgia chiar prin exteriorul capitalei belgiene. Un blocaj general este așteptat joi la Bruxelles. Proteste ale agricultorilor au loc de asemenea în mai multe orașe ale Belgiei, inclusiv în zona portului Anvers. În capitala belgiană, transmit corespondenți ai agențiilor internaționale de presă, sunt așteptați – în semn de solidaritate – agricultori italieni, portughezi și spanioli, principalele sindicate agricole spaniole anunțând de asemenea mobilizare la nivelul întregii țări pentru „următoarele săptămâni”. Sectorul agricol din Europa și Spania, se spune într-un comunicat al unor sindicate ale agricultorilor spanioli (Asaja, UPA și Coag) , „se confruntă cu o frustrare crescândă ca urmare, mai ales, a birocrației sufocante generate de reglementările europene”. Ele doresc o „flexibilizare” și o „simplificare a Politicii Agricole Comune (PAC), precum și „un plan de acțiune ambițios la nivelul UE, al Spaniei și al regiunilor spaniole”.
Agricultorii europeni „luptă contra unei piețe dereglate, care importă produse agricole din terțe țări cu prețuri mici, ceea ce trage în jos și prețurile produselor din Uniunea Europeană și din Spania”, au subliniat sindicatele spaniole mai sus menționate, majoritare în lumea agricultorilor spanioli. Iar aceste produse extracomunitare nu respectă regulile europene în materie de climă, mediul înconjurător și fac o concurență neloială ce amenință viața a mii de exploatații agricole din Spania și restul Europei, mai spun sindicatele agricole spaniole.
Dat fiind că reglementările în domeniul agricol au fost definite la scară europeană, summitul de joi este așteptat cu multă nerăbdare și interes de lumea agricolă europeană. Președintele francez Emmanuel Macron are în plan să se întâlnească joi cu dna Ursula von der Leyen și alți responsabili europeni confruntați cu masive acțiuni de revoltă ale fermierilor pentru a pleda în favoarea organizării unei „dezbateri europene”. Și ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, este de pe acum la Bruxelles pentru a purta discuții referitoare la revendicările agricole ale Franței.
Președintele Emmanuel Macron a confirmat și de la Stockholm, unde s-a aflat marți în vizită oficială, că Franța este favorabilă unei abordări europene a actualelor probleme din agricultură. El apără ideea unei armonizări a normelor agricole din Uniunea Europeană, precum și clauze mai severe la nivel european pentru produsele importate din străînătate, unde regulile nu sunt similare celor din UE.
Agricultorii europeni denunță și acordurile de liber-schimb semnate în numele celor 27 membri ai Uniunii Europene. Emmanuel Macron insistă pentru suspendarea semnării acordului cu Mercosur care de fapt penalizează carnea franceză. Un subiect de crispare pentru francezi, polonezi sau români este autorizarea importurilor de produse ucrainene fără taxe vamale. O clauză ce ar putea fi urgent revizuită în scădere, spun surse apropiate oficialilor francezi.
Se extinde, se extinde ; ce n’a reusit covidul si vaccinul … se screme’altu’ s’o faca !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!