Marele filosof și scriitor Jean-Paul Sartre a lăsat posterității următorul aforism, inclus într-una dintre operele sale de căpătâi, ”Diavolul şi bunul Dumnezeu”: ”Lumea e nelegiuire; dacă o accepţi, eşti complice, dacă o schimbi, eşti călău”.
Fiecare este liber să interpreteze, eu voi oferi propria viziune, asociată în special lumii contemporane.
Lumea e nelegiuire fiindcă, încă din cele mai vechi timpuri ale umanității până în zilele noastre, atât cârmuiții cât și cârmuitorii s-au dovedit a fi imperfecți, încercând să eludeze regulile și să dirijeze totul în folosul propriu (teză de asemenea prezentă în lucrarea amintită).
Sau, altfel spus, în materie de oameni nu există perfecțiune, ca atare întotdeauna se vor găsi trădători și profitori.
Dacă o accepți și nu intervii, dacă îi lași fiecăruia liberul-arbitru, indiferent de consecințe, ești complice. Dar întrucât Dumnezeu a fost cel care a instituit primul ”regula” liberului-arbitru, cum să o încălcăm noi, oamenii?
În sfârșit, dacă totuși treci peste tot și încerci să instaurezi un regim guvernat de reguli și legi stricte, care se aplică, nu se discută, istoria ne joacă o altă festă: având în vedere că de foarte multe ori conducătorii au fost printre primii care și-au dat în petic și și-au dovedit imperfecțiunea, acel regim menit să supună populația neascultătoare a alunecat repede în dictatură sau în regim totalitar: din justițiar, cârmuitorul a devenit călău, îngrădindu-i omului dreptul la libertate.
Cum să ieși rezonabil din această dilemă? Sartre a dezvoltat ideea în continuare, cu un talent literar aparte, dar nu a putut oferi un răspuns ferm, fiindcă nici măcar ideea de a-i ”inocula” omului binele cu forța, presupunând că diriguitorul e total onest și bine intenționat, nu rezistă în practică.
O recrudescență a urii și a violenței
Revenind la lumea contemporană, ce observăm?
O escaladare a urii și a violenței, de la războaiele inutile până la suporterii uciși în tribune, în cazurile cele mai grave ale incidentelor de pe stadioane, de la cei care deschid focul la întâmplare în mulțime până la violențele și crimele domestice, de la lipsa siguranței pe străzi până la copiii abuzați încă de la vârste fragede, totul nu este decât o cavalcadă amețitoare a evenimentelor reprobabile, de multe ori chiar a tragediilor.
Îi mai pasă cuiva de cuvântul ”morală”? De consecințele pe termen scurt, mediu și lung ale acțiunilor lor?
Se pare că nu, chiar dacă acestea trimit în mormânt oameni nevinovați, iar pe alții îi traumatizează pe viață.
Veți spune: da, dar societatea nu are legi?
Firește, are, deși unele pot fi supuse discuțiilor sau pot fi considerate perfectibile. Însă, la fel cum în istorie e plin de trădători și profitori, se pare că nimic nu poate rivaliza cu dorința unora de a încălca legile și regulile.
De la infractori mărunți până la crima organizată, de la bătăușul cartierului până la ”capo di tutti capi”, toți nu au decât un singur crez: să eludeze legea.
Nu se poate rezolva nici așa.
Iar îndemnurile de a fi civilizat, de a îi respecta pe ceilalți, de a avea un comportament adecvat sunt încălcate imediat ce un individ sau altul crede că poate obține un folos sau o satisfacție din asta.
Și atunci? Cum creăm acea lume ideală sau măcar acea societate sigură în care nimeni să nu aibă de suferit?
Dictatura e rea și nimeni nu concepe ca ea să mai fie repetată.
Proasta înțelegere a libertății și a liberului-arbitru e însă la fel de rea și poate aduce tot nenorociri.
În afară de a-l citi pe Sartre și a încerca să tragi concluziile, care poate fi soluția?
”Somnul rațiunii naște monștri”, a spus Francisco de Goya.
”O, om, ce mari răspunderi ai/de tot ce faci pe lume,/de tot ce spui în scris sau grai,/de pilda ce la alţii dai,/căci ea, mereu, spre iad sau rai/ pe mulţi o să îndrume”. (…) ”Arăţi o cale, calea ta/în urma ta nu piere,/e cale bună sau e rea,/va prăbuşi sau va-nălţa,/vor merge suflete pe ea/Spre cer sau spre durere”, scria Traian Dorz în superbul poem ”O, om!”.
Măcar atât să înțelegem. Că faptele noastre au consecințe atât asupra nouă înșine, cât și asupra celorlalți și că, dacă nu ne gândim bine ceea ce facem, putem declanșa un proces ireversibil.
