Legea 126/2024 modifică Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel că că la art.9(3) apare o prevedere nouă, prevedere care pune multe semne de întrebare.
,,Art. 93. – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă operaţiunea de creditare efectuată în mod direct sau indirect de către orice persoană fizică, având drept scop efectuarea unor plăţi cu sume de bani care provin din omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi/sau a veniturilor realizate a unuia sau mai multor contribuabili.”
Știm cu toții că întreprinderile mici, microîntreprinderile în special, se împrumută de la asociați, mai ales la început de activitate, cu sume de bani, sume care nu le sunt accesibile la bănci, pentru că nu au o activitate în spate care să le facă bancabile, pe de o parte, iar pe de altă parte, dobânzile băncilor sunt prea mari pentru o companie mică la început de drum. Prin această prevedere, se pune întrebarea: la ce operațiuni de creditare se referă Legea 126? Sigur, la art.9(3) se specifică faptul că constituie infracțiune operațiunea de creditare utilizată cu scopul de a plăti sume de bani pe care firma nu le deține pentru că au încasat venituri pe care nu le-au înregistrat în contabilitate și, ca atare, nu plătesc impozite și taxe la stat.
Cu alte cuvinte, au cumpărat materiale, mărfuri, servicii etc. la ,,alb” și au vândut la ,,negru” în scopul eludării taxelor și impozitelor. Este de înțeles această prevedere până la un punct, întrebarea apare la implementarea în practică a acestei prevederi, pentru că prevederea este foarte vagă și deschide portița spre abuzuri.
Astfel, orice creditare de la persoane fizice poate fi intrepretată că s-a făcut pentru a face evaziune fiscală. Sunt multe cazuri când firmele, mai ales cele mici, sunt în goluri de cash-flow deoarece nu au reușit să-și încaseze clienții la timp, ca atare apelează la aceste mici împrumuturi de la acționari. Pe de altă parte, poate că ar fi bine să se stabilească și niște praguri valorice, altfel totul rămâne la latitudinea și discernământul organului de control. Și, din practica mea de 40 ani în domeniul financiar-contabil, pot spune că nu este ușor nici pentru inspectorul care face controlul să interpreteze o astfel de operațiune ca fiind intenție de evaziune fiscală, pentru că linia este foarte subțire. Pe de altă parte, cred că nici nu este corect ca legiuitorul să pună o astfel de povară pe umerii inspectorilor fiscali, de aceea cred că ar trebui ca lucrurile să fie clare și să se traseze, prin lege, limitele.
Probabil ca logica e ca organul de fapt va trebui mai intai sa dovedeasca ca acele sume de bani provin din omisiunea in contabilitatea firmei, abia apoi sa sesizeze penal. Altfel ar insemna ca orice imprumut curat dat firmei poate fi calificat din start ca infractiune, ca la noi la nimeni.