Mai toată lumea este de acord că trebuie stimulate micile afaceri, dar în realitate se pare că nu se întâmplă tocmai așa. Nu se întâmplă așa pentru că nu avem o viziune clară asupra a ceea ce înseamnă o economie sănătoasă, de piață, concurențială, cu o fiscalitate echidistantă, nu avem o viziune asupra a ceea ce trebuie să facem pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât să putem oferi cetățenilor României o viață mai bună azi decât cea de ieri.
De ce ar trebui stimulate în mod real micile afaceri? Pentru că, dincolo de faptul că aduc venituri la bugetul de stat, micii întreprinzători sunt acele persoane care nu îngreunează cu cheltuieli sociale statul. Micii întreprinzători, ei și familiile lor, nu așteaptă ca statul să le acorde ajutoare sociale, nu așteaptă ajutorul de șomaj sau mai știu eu ce ce alte ajutoare, trăiesc, pur și simplu, din munca lor, care nu este deloc ușoară. Ce face statul pentru ei? Mai nimic, ori poate face ceva, îi impozitează și-i birocratizează la fel ca pe marile companii, în loc să le simplifice viața.
Sigur, o să se spună că microîntreprinderile sunt impozitate cu 1%, respectiv 3%, deci un avantaj față de 16% impozit pe profit aplicat companiilor cu cifră de afaceri de peste 500.000 euro. Da, numai că acel 1% și 3% se aplică tuturor veniturilor, iar uneori sumele de plată către stat sunt mai mari decât ar rezulta din aplicarea a 16% pe profit. Mai mult, pentru a plăti 1% sau 3% este obligatoriu să ai cel puțin 1 angajat, ceea ce deși pare puțin, pentru un mic întreprinzător nu este chiar așa, ci o cheltuială semnificativă.
Dar peste toate acestea, birocrația este aceea care inhibă cel mai mult activitatea micilor întreprinzători. De regulă, birocrația se justifică de către susținătorii acesteia prin necesitatea de a controla, de a impune la plata impozitelor și taxelor toate veniturile realizate în societate. Până la un punct este corect, toți cei care obțin venituri, sub o formă sau alta, trebuie să plătească impozite și taxe, dar dacă se excede cu birocrația, multitudinea de documente și raportări care trebuie făcute, efectul este invers: vor crește veniturile realizate la negru. Dacă fiecare mic prestator de servicii, de exemplu un zugrav cu o microîntreprindere, va trebui ca la terminarea lucrării să scoată laptop-ul și să facă o e-factura, apoi să aștepte sigiliul ANAF pentru ca factura să fie validă, eventual să poarte corespondență și să emită altă factură dacă a greșit un punct sau o virgulă la întocmirea facturii, atunci mai bine nu mai face nicio factură! Și uite așa, statul pierde niște venituri sau, pur și simplu, micul prestator renunță la mica lui afacere și se va îndrepta spre stat să primească ajutoare. Deci dublu impact: pe lângă că nu încasează nimic, statul va cheltui cu persoana respectivă. Sau, de exemplu, un pensionar cu o pensie din care nu poate trăi după o viață de muncă și de contribuții la stat (contribuție la pensie, contribuție la asigurările de sănătate etc.), vrea ca să-și completeze acel mic venit din pensia neîndestulătoare, cu un venit din mici prestări de servicii sau din alte activități, ori să-l pui să transmită acea e-factura cred că bănuim cu toții rezultatul: mai bine lipsă.
În fond, evaziunea fiscală în România se face din două mari surse: venituri necontabilizate pentru că nu se întocmește niciun document, deci venituri la negru, și din ,,optimizări”, mai mult sau mai puțin legale, optimizări care nu stau, de fapt, la îndemâna micilor întreprinzători. Știți dumnevoastră ce vreau să spun! Și dacă se dorește reducerea defictului bugetar, pe lângă reducerea cheltuielilor bugetare, eliminați ,,găurile negre” pe care le reprezintă multe companii cu capital integral sau majoritar de stat. Altfel, oricâte impozite și taxe se vor aplica asupra companiilor care încă mai funcționează, mici sau mari, deficitul va fi acolo, prezent!