Comunicat de la Biroul de presă al PE
Instituțiile UE joacă un rol important în protejarea alegerilor europene din 6-9 iunie în fața dezinformării și a manipulării informațiilor care vizează democrația europeană.
Alegerile europene reprezintă un element emblematic al democrației europene. Potrivit Observatorului european al mass-mediei digitale, actori din domeniul dezinformării din interiorul și din afara UE încearcă să submineze integritatea procesului electoral, încrederea în procesele democratice și să divizeze și să polarizeze societățile noastre. Potrivit Eurobarometrului, 81% dintre cetățenii UE sunt de acord că știrile sau informațiile care denaturează realitatea sau sunt false reprezintă o problemă pentru democrație.
Încercări de a induce în eroare cetățenii
Instituții, autorități, actori ai societății civile și cei care verifică veridicitatea informațiilor (fact-checkers), cum ar fi Observatorul european al mass-mediei digitale , Rețeaua europeană a standardelor de verificare a veridicității informațiilor și EUvsDisinfo, au detectat și au expus în ultimele luni numeroase încercări de a induce în eroare alegătorii prin intermediul unor informații manipulate.
Actori din domeniul dezinformării au promovat informații false despre modalitățile de vot, au descurajat cetățenii să voteze sau au încercat să provoace diviziune și polarizare înainte de vot prin deturnarea unor subiecte importante sau controversate. Uneori, aceste încercări de a induce in eroare constau în inundarea spațiului informațional cu o abundență de informații false și înșelătoare, toate cu scopul de a deturna dezbaterea publică. Adesea, politicieni și lideri importanți sunt vizați de campanii de manipulare a informațiilor. Mai multe politici europene sunt adesea ținte ale dezinformării: sprijinul pentru Ucraina, Pactul verde european și migrația.
Actori din domeniul dezinformării au utilizat, de asemenea, rețele de conturi false, precum și canale mass-media false sau care fură identitatea unor canale existente pentru a manipula mediul informațional. Dezvăluirile recente ale Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și ale autorităților naționale ale statelor membre ale UE includ operațiunile False Facade , Portal Kombat și Doppelgänger.
Recent, un raport de investigație numit „ Operation Overload” al companiei finlandeze de software Check First a documentat modul în care conturi suspecte au contactat peste 800 de entități care verifică veridicitatea informațiilor și canale mass-media din peste 75 de țări – pentru a le supraîncărca cu informații false, pentru a le epuiza resursele și pentru a încerca să le convingă să răspândească aceste informații false prin intermediul unor articole care le dezmint.
Instituțiile UE au intensificat eforturile pentru a proteja UE împotriva manipulării informațiilor
Deși există amenințări, există și răspunsuri colective ale UE. Pe baza unui mandat politic clar, instituțiile UE abordează de mulți ani provocarea generată de acțiunile de manipulare a informațiilor și de ingerințe străine, inclusiv de dezinformare.
Aceste eforturi au loc în strânsă colaborare și coordonare între instituții și cu implicarea unei game largi de părți interesate, cum ar fi statele membre ale UE, mass-media, cei care verifică veridicitatea informațiilor și societatea civilă, pentru a face schimb de informații, de experiență și de bune practici și pentru a coordona răspunsurile.
Fiind în prima linie la nivel mondial în abordarea amenințărilor legate de manipularea informațiilor și ingerințe străine, UE lucrează în strânsă cooperare cu partenerii săi din afara UE care împărtășesc aceeași viziune prin intermediul unor foruri, precum mecanismul de răspuns rapid al G7. Pentru a spori reziliența în fața încercărilor de ingerință străină, UE a elaborat un set de instrumente specifice pentru a contracara acțiunile de manipulare a informațiilor și ingerințele străine, ce includ modalități de înțelegere a contextului situațional și de consolidare a rezilienței, precum și soluții legislative și diplomatice. Toate aceste eforturi se desfășoară întotdeauna cu respectarea deplină a valorilor fundamentale europene, cum ar fi libertatea de exprimare și libertatea de opinie.
Răspunsul cuprinzător al UE în fața dezinformării se axează pe următoarele elemente:
elaborarea de politici de consolidare a democrațiilor europene, ce îngreunează utilizarea abuzivă a platformelor online de către actori din domeniul dezinformării, și de protejare a jurnaliștilor și a pluralismul mass-mediei; informarea corectă despre dezinformare și despre acțiunile europene de pregătire și răspuns; consolidarea rezilienței societății în fața dezinformării prin alfabetizarea mediatică și verificarea veridicității informațiilor; cooperarea cu alte instituții, autorități naționale sau părți terțe. Instituțiile UE au promovat mai multe inițiative, inclusiv campanii de sensibilizare și inițiative de alfabetizare mediatică, pentru a spori reziliența societății împotriva dezinformării și a manipulării informațiilor. Printre exemple se numără:
pagina oficială a alegerilor europene, cu o secțiune privind „ Alegeri libere și corecte ”; o serie de materiale video realizate de Parlamentul European (în 24 de limbi oficiale ale UE) care informează publicul despre tehnicile utilizate de actori din domeniul dezinformării pentru a induce în eroare oamenii; o broșură [41] a Parlamentului European cu 10 sfaturi privind modul de combatere a dezinformării; un set de orientări pentru profesori elaborat de Comisia Europeană cu privire la modul de identificare și combatere a dezinformării; o campanie comună a Comisiei și a Grupului autorităților europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale, cu un material video difuzat pe platformele de comunicare socială și întreaga UE, sensibilizând publicul cu privire la riscurile de dezinformare și manipulare a informațiilor înainte de alegerile europene; o serie specifică de articole și informații privind acțiunile de manipulare a informațiilor și ingerințele străine în EUvsDisinfo a SEAE.
Noua legislație europeană în vigoare
În acest mandat, colegiuitorii au adoptat acte legislative importante, cum ar fi Actul privind serviciile digitale, Actul privind inteligența artificială și Actul privind transparența și direcționarea publicității politice. În cursul mandatului anterior, Comisia specială a Parlamentului European privind ingerințele externe în toate procesele democratice din Uniunea Europeană, inclusiv privind dezinformarea (și succesoarea acesteia a atras, de asemenea, atenția asupra problemei ingerințelor externe și a dezinformării, și a recomandat ca întreaga societate să acționeze pentru a le combate, inclusiv prin măsuri nelegislative.
Actul privind serviciile digitale impune platformelor să evalueze și să atenueze riscurile asociate proceselor electorale, cum ar fi dezinformarea, inclusiv prin intermediul conținutului generat de inteligența artificială. Acest act digitale este deja în vigoare și este pus în aplicare de Comisie în ceea ce privește așa-numitele „ platforme online foarte mari” (și anume, cele care au cel puțin 45 de milioane de utilizatori din UE sau 10% din populația UE). În acest context, Comisia a inițiat deja proceduri împotriva companiilor X și Meta – atât pentru Instagram, cât și pentru Facebook – cu privire la posibile încălcări ale actului privind serviciile digitale legate de integritatea alegerilor. În ceea ce privește componenta preventivă, în martie 2024, Comisia a adoptat orientări electorale, reamintind măsurile pe care platformele trebuie să le adopte pentru a respecta regulile. În aprilie 2024, Comisia a organizat, de asemenea, un test de rezistență voluntar cu aceste platforme, societatea civilă și autoritățile naționale. Comisia poartă un dialog continuu cu platformele pentru a asigura punerea în aplicare efectivă și respectarea Actului legislativ privind serviciile digitale.
„Toate aceste eforturi se desfășoară întotdeauna cu respectarea deplină a valorilor fundamentale europene, cum ar fi libertatea de exprimare și libertatea de opinie.”
Hmmm… mai acum 2 ani in judetul Vaslui niste tineri au facut o gluma afisand litera Z care a fost folosit de armata rusa in Ucraina.
Ei bine, procurorii s-au autosesizat si au invocat niste articole de lege adoptate in Romania in ultimii 3-4 ani prin care orice sustinere a Rusiei este ilegala si se pedepseste greu.
Unde e libertatea de exprimare?
Doar in libertatea de a ne exprima sustinerea drepturilor homosexualilor si lesbienelor?
Adica organizatia mafiota zisa uie isi da n cap singura??? 😀😀😀😀Ca UE DEZINFORMEAZA CEL MAI MULT. Ei ii ataca pe rusi, condusi ca orice haita de hiene de femela alfa SUA, prin proxi agentul cia cersenski, si pe urma cica Rusia a atacat suacraina😀😀😀. AMETLICII AU VENIT CU NATO SI BAZELE LOR MILITARE PANA N COASTA RUSIEI SI PE URMA SE PLANG CA TARFELEBIEFTINE CA PUTIN O SA LE DEA N CAP, PE MERIT