Autor: Al Florin Țene
Se întorc ideile în vârful degetelor de la piciorul stâng
Iarba s-a înroșit de rușine când toamna o minte cu o zi
doar nucul falnic cu-n guguștuc adormit și nătâng
mai stăruie-n pe-o pagimă îngălbenită de poezii.
Furnicile fug în caverne de piciorul meu drept
de teama aerului curat așternut în țezătura unui motiv
doar una s-a strecurat ca o frază spre inima din piept
numărându-mi notele școlare înșirate pe portativ.
Dinspre vârful muntelui vine un zvon de promisiuni
ca o briză pe-o mare pe care plutesc bărci cu speranțe
degetele toate și ale vecinei așteaptă spre seară minuni
într-o noapte sub lună visând la frumoasele vacanțe.
Doar un fachir al baghetei mișcă aerul în fața viorilor
extrăgând note muzicale din rufe întinse pe sârmă
când se conturează pe cerul cenușiu săgeata cocorilor
și căpitanul vasului plecând pentru o votcă de la cârmă.
Ideile țipă sub picioarele mele mergâd spre apus
precum furnica omorâtă de călcâiul copilăriei mele
doar ziua de ieri îmi sare în față, nu s-a dus
spre dezamăgirile în zbor fără aripi spre stele.
Dinspre nu știu unde se aude simfonia tăcerii
compusă de viruși beți de libertate pe drum
doar în noi doi mai cântă speranța învierii
când totul în jur e liniște și numai scrum.