Mihai Nicuț (e-nergia.ro)
Piața pentru Ziua Următoare (PZU), cea în care s-au consemnat în ultima vreme recorduri de preț, nu este deloc o piață marginală pentru furnizorii de energie electrică cu clienți finali, ba chiar, după cum puteți vedea mai departe, uneori de aici se cumpără cea mai multă energie pentru clienții finali. Ar putea furnizorii să nu mai cumpere atât de mult din PZU? Lucrurile nu sunt deloc simple.
De câteva zile tot scriem despre recordurile de preț din piața pentru ziua următoare (PZU) de energie electrică. Astfel, de la începutul lunii, am avut șapte recorduri pe preț orar al energiei tranzacționate spot în PZU, în vârful de consum de seară, iar prețurile au ajuns la peste 4.500 de lei (peste 900 de euro)/MWh, ceea ce ne-a adus aminte de criza energetică din august 2022.
Dincolo de prețul orar, și prețul mediu zilnic, ca medie a tuturor intervalelor orare, crește accelerat și am avut câteva zile în care s-a sărit de 1.000 de lei (200 de euro)/MWh, fiind cel mai mare din Europa.
De altfel, prețul mediu lunar al PZU crește de la lună la lună, după ce a scăzut până la jumătatea primăverii, iar în ultimele luni creșterea a fost de peste 50%. S-a depășit deja, în iunie, pragul de 100 de euro/MWh și cu singuranță că în iulie prețul va fi mult mai mare.
În general, când vine vorba despre prețul PZU, cea unde sa tranzacționează azi energie care se consumă mâine, autoritățile încearcă să liniștească opinia publică, pe motiv că acesta nu este un preț care să se regăsească în factură, și că se cumpără puțină energie spot pentru clienți.
Știm însă deja că PZU are o cotă foarte importantă în România din raportările lunare ale operatorului pieței. OPCOM. În iunie, de exemplu, s-au făcut pe PZU tranzacții cu 1,3 TWh de energie electrică, ceea ce înseamnă 33,5% din consumul național de energie electrică.
Mai interesante sunt ultimele date ale ANRE. Ultimul raport al Autorității este pentru luna aprilie, dar este relevant pentru că de la 1 aprilie nu mai este obligatoriu mecanismul de achiziție centralizată MACEE, prin care producătorii sunt obligați să pună la dispoziția furnizorilor cu clienți finali energie la 450 de lei/MWh, el devenind opțional.
Ei bine, în aprilie, din totalul achiziției de energie a furnizorilor cu clienți finali pentru consumul acestora, care s-a ridicat la 2,6 TWh, o cantitate de 727 GWh, adică aproape 27%, a însemnat achiziție de energie electrică din PZU. Mai important este poate și că, la acest volum, PZU a fost prima sursă de achiziție de energie electrică a furnizorilor de energie pentru clienții lor, din fiecare din celelalte surse, inclusiv MACEE, cumpărându-se mai puțin decât din PZU. Iată sintetic datele:
De ce se întâmplă asta. Unde ar fi vina furnizorilor și unde nu
Ca practică, furnizorii de energie sunt interesați să cumpere cât mai ieftin pentru clienții lor energia. Iar în cazul particular al lunii aprilie, și cu mecanismul MACEE opțional, prețul din PZU a fost mai mic decât cel din MACEE – prețul PZU scădea în aprilie pentru a treia lună la rând coborând sub 300 de lei, așadar furnizorii s-au expus mai mult pe PZU. Au intuit, corect de data asta, că vor cumpăra energia mai ieftin.
Este de fapt ceea ce producătorii au tot acuzat în trecut – anume că furnizorii nu vin să cumpere energia pe care ei o scot la vânzare cu livrare pe termen lung pe piețele de contracte bilaterale preferând să “stea” la PZU și la “mâna” traderilor, în speranța că vor cumpăra mai ieftin. Un comportament pe care producătorii l-au taxat ca fiind speculativ și riscant din partea furnizorilor
Furnizorii au spus însă și ei, în repetate rânduri, că producătorii nu vin cu pachete de energie la vânzare pe termen lung în cantități substanțiale pe piețele OPCOM, pentru ca ei să-și poată cumpăra mare parte din energia necesară clienților lor din timp pentru consumul din viitor, piața fiind foarte puțin lichidă. Pe de altă parte, și la licitațiile pentru achiziția de energie scoasă de proucători, chiar dacă participă, nu reușesc să o cumpere, pur și simplu pentru că, foarte des, apare altcineva care oferă mult mai mult – explicația de la furnizori fiind că este riscant pentru ei să cumpere atât de scump – energia ajunge apoi la clienți. O astfel de situație am întâlnit-o destul de des în ultima vreme.
Pe de altă parte, unii oameni din piață ne-au explicat că recursul la PZU este inevitabil pentru că furnizorii nu își pot practic cumpăra energia altfel, din cauza sistemului de tranzacționare din piețele OPCOM. Iată de ce!
În general, ofertele de vînzare sunt pentru energie bandă (la putere constantă 24 de ore), și mai rar vârf de zi 1 sau 2 (livrare între orele 6 și 22, luni-vineri sau toată săptămâna) și gol (noaptea sau în week-end). Ei bine, după cum opinia publică a conștientizat mai ales în aceste zile, sunt diferențe majore de consum de-a lungul unei zile – asta se întâmplă de fapt și iarna.
Să luăm de exemplu o zi, 16 iulie, zi cu cod roșu de caniculă. Noaptea, în gol, consumul a coborât până sub 6.000 MW. La jumătatea zilei, când am avut și energie solară, inclusiv de la prosumatori, consumul măsurat în rețea a fost de 8.000 MW, iar în vârful de seară a ajuns la peste 8.500 MW.
Un furnizor nu poate încheia pe piețele OPCOM un contract de vânzare cu un producător doar pentru energie cu livrare în vârful de seară, pentru a o adăuga astfel la ce a cumpărat anterior “bandă” și să nu mai ajungă astfel în PZU, pentru că nu există acest tip de produs pe piețele de contracte bilaterale ale OPCOM.
Ca atare, ce poate face?
Are opțiunea să cumpere un produs “bandă” pentru maximul de consum – pentru ușurința calculului să spunem 8.500 MW, cât a fost consumul în vârf. Însă nu are ce face cu energia rămasă în orele în care se consumă mai puțin, deci trebuie să o vândă în PZU sau în piața intrazilnică. E adesea păgubos, pentru cu prețul de vânzare scade ziua (a fost și preț negativ), ca urmare a fotovoltaicelor, deci poți ajunge să vinzi mai ieftin decât ai cumpărat.
Și are cealaltă opțiune. Să își securizeze prin contracte de achiziție de energie bandă de la producători, cu mult timp înaiante de momentul livrării și chiar și pe termen lung, pentru consumul “de gol” (poate 6.000 MW bandă) , eventual și pentru o parte din ce se consumă ziua – repetăm, ce nu îi consumă clienții trebuie să vândă, pentru că altfel intră în dezechilibru și plătește prețurile uriașe de dezechilibru. Ulterior, nu are ce face și merge în PZU pentru a cumpăra restul energiei (până la 2.500 MW în acest caz, doar în orele de seară) pe care nu a putut-o cumpăra altfel, pentru acoperirea vârfului de consum al clienților săi.
