Pentru pregătirea forţei de muncă mediu calificate, Ministerul Educaţiei Naţionale a deschis dezbaterea asupra unor rute de formare profesională care cuprind clasicele licee tehnologice şi şcolile profesionale.
Potrivit viziunii sistemice „Educația ne unește”, în paralel cu programele de studii liceale, ar urma să existe programe de formare profesională pe două direcţii posibile: studii liceale de patru ani – pentru calificare de nivel 4, finalizate cu bacalaureat de competenţe profesionale, care să permită acces numai la studii postliceale; studii profesionale – pentru calificare de nivel 3, care să asigure certificat de competenţe profesionale. Concomitent ar fi să funcţioneze trei tipuri de programe de studii liceale – ştiinţe, socio-umaniste, vocaţionale – cu examene diferite de bacalaureat, fiecare urmând să deschidă drumul numai spre studii universitare în aceleaşi direcţii. Promisiunea este că va fi legiferată posibilitatea de trecere de pe o rută pe alta, de alegere a programelor de studii şi a tipurilor de examen.
În plină criză a forţei de muncă mediu calificate, Ministerul Educaţiei Naţionale lansează o viziune cu atributul „sistemică”, al cărei rost se vede a fi în bună măsură trasarea unor posibile direcţii de evoluţie în viaţă pornind de la potrivire şi bun simţ, trecând prin practică şi ajungând în cele din urmă la profesionalizare. Ideea numărul unu (la propriu, numerotată astfel) a „viziunii asupra viitorului educaţiei în România”, este că „1. În primul rând, educația are implicații semnificative în prosperitatea economică a fiecărui
individ în parte, a fiecărei comunități, a fiecărei națiuni” şi „are ca finalitate
modelarea copilului într-un adult responsabil, integrat social și profesional” (formularea aparţine cui a transpus viziunea în scris). De la „curiozitate pentru explorarea mediului natural și social” (ciclul preșcolar), trecerea ar fi la „asumarea unor sarcini simple de lucru, care implică hotărâre, angajament în realizarea unor obiective, iniţiativă, creativitate, cooperare cu ceilalți” (ciclul primar), ajungându-se la orientare profesională în gimnaziu, căreia ostentativ şi preţios i se spune „consiliere în carieră”. Nouă este cerinţa formulată dinspre mediul economic de începere a consilierii mai din timp decât în ultima clasă de gimnaziu. De altfel, consilierul în acest sens ar urma să apară pe acelaşi plan cu profesorii de la disciplinele de învăţământ din clasele VII-IX.
Ce ar fi să urmeze, în ciclul de studii liceale şi de formare profesională, seamănă cu o coborâre a nivelului liceului tehnologic (eufemism recent pentru clasicul „industrial”) şi a finalităţii acestuia. S-ar înregistra o premieră, prin faptul că liceul pentru formare profesională cu bacalaureatul aferent nu ar mai permite aspiraţia la studii superioare, ci numai la studii postliceale. Un liceu în urma căruia accesul la universitate să fie blocat ar reprezenta un nonsens. Programele considerate liceale de acest fel ar însemna în realitate scoaterea actualelor licee tehnologice din aria liceală. Invocatul grad mare de flexibilitate în alegerea parcursului şcolar ar însemna de fapt o iluzie şi până la urmă o imposibilitate în aplicare, deoarece un absolvent de bacalaureat tehnologic, pentru acces la studii universitare, ar trebui să ia de la început liceul care ar permite aşa ceva, or aceasta ar însemna ieşirea din limitele învăţământului general şi gratuit, cu parcurgerea încă o dată a liceului. În acelaşi timp, câştiguri faţă de situaţia actuală din zona formării profesionale ar fi dispariţia posibilităţii anormale de intrare la şcoala postliceală fără bacalaureat, precum şi dispariţia acelor colegii apărute pe lângă unele universităţi pentru absolvenţii de liceu fără bacalaureat, colegii bune de folosit ca intrări lăturalnice la studii superioare.
În ansamblu, ostentaţia în a arăta deschidere şi receptivitate faţă de ce anume cer beneficiarii şcolii face ca viziunea asupra educaţiei şi implicit a formării pentru integrare economico-socială să ignore faptul că învăţământul obligatoriu şi general trebuie chiar să se bazeze pe materii obligatorii, clasice (cum să fie abordate interdisciplinar fără a fi cunoscute în esenţa lor separată?!) şi pe examene ca atare, opţionalul atât de la modă şi de cerut fiind normal să ţină de extracurricular, de şcoala neobligatorie şi de nonformal.
