Ionuț Țene
În lunga lor istorie valahii din munții Pindului sau Olimpului, în general din regiunea Macedonia – autohtoni născuți din simbioza traco-geto-ilirilor romanizați – au pactizat de cele mai multe ori cu grecii în lupta lor pentru eliberarea de sub stăpânirea otomană. În primul rând, vlahii au fost de religie creștin-ortodoxă și s-au regăsit în cultura și civilizația greacă, având aceeași religie – în acțiunile de eliberare de sub stăpânirea turcilor musulmani. Din păcate, recunoștința grecilor a fost inexistentă. Dacă în secolul XVIII și prima jumătate a secolului XIX valahii ce-și spuneau aromâni/armâni au aprins focul eliberării în Epir, Acarnania și în înalții munți ai Pindului sau Olimpului în alianță cu grecii împotriva otomanilor de religie musulmană, după 1860, aromânii au fost dezamăgiți de reacția naționalistă a grecilor care nu le-au oferit drepturile de a folosi limba în școli, administrație și biserică. Aromânii și-au îndreptat atenția, cu speranță, spre Principatele Române unite și apoi către România după obținerea independenței de la 1877. Cele peste o sută de școli românești finanțate de statul român și numirea lui Apostol Mărgărit în funcția de inspector școlar general în Bitolia a dus la renașterea conștinței naționale a aromânilor, care regăsindu-și rădăcinile s-au identificat cu românii nord-dunăreni. În ultimii ani ai secolului XIX și începutul secolului XX imperiul otoman devenise protectorul aromânilor în fața acțiunilor naționaliste ale organizaților grecești și ale bisericii elene, care instigau la asasinate împotriva liderilor românilor sud-dunăreni. Biserica greacă interzicea preoților în satele vlahe să oficieze slujbele religioase în limba română. Doar în limba greacă erau permise celebrările religioase. Bătăile între antarții greci și armatolii români erau frecvente. Această confruntare inter-etnică s-a mutat cum era firesc și pe teritoriul istoriografiei în perioada interbelică. Istoriografia greacă a venit cu teorii fără nicio bază științifică privind originile, trecutul și religia vlahilor. Grecii doreau din secolul XIX refacerea fostului imperiu bizantin, pe scheletul recentului prăbușit imperiu otoman, iar aromânii îi încurcau în acțiunile lor de nivelare etnică a Balcanilor de sud în favoarea limbii grecești. Astfel au apărut diferite teorii ale istoricilor greci construite destul de amatoristic și fără o documentare serioasă, pluridisciplinară istorică și lingvistică. De altfel doar istoricii greci, față de absolut toți istoricii români, sârbi, albanezi, croați, francezi, germani sau americani susțin o teorie istoriografică despre vlahi fără niciun fundament documentar și științific, doar pe supoziții și ipoteze futile. Marii noștri istorici interbelici au oferit grecilor o adevărată lecție istoriografică de excelență, recunoscută pe plan mondial, despre trecutul și originile vlahilor din Balcani. Putem aminti pe AD Xenopol, Nicolae Iorga, Silviu, Dragomir, George Murnu, Teodor Capidan, Sextil Pușcariu sau Constantin Papanace. Sunt doar câteva nume din pleiada de istoricii români și aromâni care au cercetat trecutul popoarelor balcanice.
Teoriile istoriografice ale istoricilor români au fost validate de istoriografia europeană și mondială, bineînțeles mai puțin de către cea greacă. Ca de fiecare dată în istoria scrisului istoric, naționalismul și filetismul orbesc adevărul istoric și religios. În viziunea unor istorici greci din prejma celui de-al doilea război mondial vlahii puteau fi orice altceva numai autohtoni de neam, religie și limbă cu românii din nordul Dunării, nu. Interesant că, la începutul războiului declanșat de Germania nazistă, istoricii greci aruncă pe piață o teorie istoriografică care în contextul istoric de antisemitism feroce de atunci putea fi fatală pentru vlahi. Un istoric grec de rang academic din Atena publica un studiu în care susținea că vlahii din Grecia au etnonimul originar din ebraică și în această logică – insiduoasă – aromânii ar avea și origini evreiești. Teoria aceasta inventată de istoricii greci se plia pe politica premierului pseudo-fascist a generalului Ioannis Metaxa și a antesimitismului promovat de statul german condus de Hitler. În acest context delicat geopolitic se poate înțelege cât de orbiți erau istoricii greci în susținerea, fără izvoare documentare, de teorii născute dintr-un etnocentrism naționalist care excede studiul și cercetarea științifică pentru adevărul istoric. Un istoric și lingvist aromân, Theodor Capidan, născut în 1879 la Prilep, în Macedonia de nord din fostul Imperiu Otoman, a scris o serie de cărți despre trecutul și limba vlahilor. El s-a mutat la București, devenind în perioada interbelică o somitate a lumii academice românești. Cărțile lui devin repere ale istoriei și limbii românilor sud-dunăreni: ”Macedoromânii”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă (1942); ”Meglenoromânii, București, (3 vol.) 1925-1935; ”Fărșeroții: studiu lingvistic asupra românilor din Albania”, Cluj, 1930; sau ”Fărșeroții: studiu lingvistic asupra românilor din Albania, Cluj, 1930 sau ”Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvistic”, București, 1932. Doar aceste câteva cărți l-au introdus în panteonul mondial al istoricilor și lingviștilor.
La sfârșitul anului 1938 a izbucnit o nouă confuntare istoriografică între istoricii români și greci. Mănușa provocării a aruncat-o un celebru istoric grec Keramopulos la Atena. Pe 28 decembrie 1938 profesorul Keramopulos de la Universitatea din Atena susținea la Academia Greacă o prelegere despre istoria și limba românilor. La conferință participa elita academică grecească și numeroși ziariști. După ce desființează teoria imigraționistă a lui Roesler că românii ar fi imigrat din Pind în zona Capaților, profesorul grec aruncă ideea că vlahii sau aromânii, cum sunt cunoscuți ei de lumea largă, nu sunt autohtoni iliro-traco-geți, nici populație romanizată și latinofonă, ci pur și simplu greci care vorbesc un fel de latină stricată. Vlahii nu ar fi altceva decât greci autohtoni care datorită îndelungatei ocupații a imperiului roman au uitat să vorbească grecește și și-au însușit limba latină a ocupanților. Discursul lui Keramopulos este preluat de către presa din Grecia și București inflamând spiritele. Ziariștii N. Seișanu și N. Batzaria duc în cotidianul ”Universul” o campanie de combatere a teoriei grecești, acuzând Atena că dorește să strice relațiile cu Români într-un moment dificil pentru Europa când Germania amenința Europa. Academia Română la cererea lui Nicolae Iorga pregătește un răspuns academic ca să stingă conflictul istoriografic. Răspunsul școlii istoriografice românești este exemplar și profesionist întocmit cu metodologia și sursele științei istorice. Theodor Capidan, profesor universitar și membru al Academiei Române e solicitat să întocmească studiul istoric de răspuns. Acesta este redactat exemplar, de o înaltă ținută științifică și expus în plenul ședinței Academiei Române din 10 februarie 1939. (Ilie Bărbulescu, Teoria academicianului Keramopulos din Atena în Academia și presa română, pp. 100-101, https://dspace.bcu-iasi.ro). Prelegerea este apoi imediat publicată în formă de broșură la Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1939, cu tilul cu care fusese susținută și în plenul Academiei: ”Originea macedoromânilor. Răspuns D-lui Keramopulos de la Academia Greacă din Atena, referitor la originea greacă a macedoromânilor”. Conferința istoricului și lingvistului demantelează cu acribie științifică și dovezi irefutabile teoria destul de subțire a profesorului grec. Nu voi intra în istoricul originii vlahilor din populația autohtonă traco-iliro-geto-dacă și romanizată în urma îndelungatei ocupații a imperiului roman, deoarece teoria științifică a istoriografiei române și internationale despre aromâni este foarte cunoscută. De la acea ”limbă părintească” consemnată de cornicari ”torna, torna, frate” la sfârșitul secolului VI și diferențierea clară făcută de cronicarii bizantini dintre vlahi ce se autonumeau români și grecii bizantini ce-și spuneau ”romei”, istoriografia a clarificat lucrurile. Problema creării unei utopii istoriografice grecești privind romanizarea grecilor a pornit târziu la începutul secolului XIX, de la un dascăl grec de la Academia din București, Neofit Duca, care spunea că aromânii au o ”limbă spurcată” și ”șchioapă” (consonantică) și ar trebui să învețe doar în limba greacă. Această atitudine etnicistă a dus la maltratarea profesorului Neofit Duca de către românii din București (a fost bătut pe stradă) și la alungarea acestuia din țară de către ispavnicii de atunci. În Grecia, acest dascăl grec continua campanie de denigrare a vlahilor și limbii române, cerând grecizarea acestei populații. ”Ei vlahii, nu au nicio legătură cu românii, nicio picătură de sânge cu aceștia”. În munții lor ”sterpi din Pind nu aveau cum să trăiască o populație mare de vlahi” spunea el. Vlahii nu aveau arhierei, căpetenii și administrație, iar în acei munți izolați nu poate exista o națiune distinctă, de aromâni. Din aceste frustrări academice ale lui Neofit Duca s-a născut ”teoria grecilor latinofoni” care ar fi vlahii. Theodor Capidan îi răspunde lui Keramopulos și implicit înaintașului Neofit cu argumente solide, documentate, despre o populație traco-getică romanizată total diferită de greci, cu o limbă latină ce nu se aseamană cu greaca și că aromânii sunt autohtoni și originari în Pind ca și în Carpați, fiind o populație extinsă în toți Balcanii și un singur popor, cu aceeași limbă, dar cu graiuri diferite datorită distanțelor geografice. Capidan evidențiază că marii intelectuali ai Greciei au fost vlahi ca Ioan Colleti, Valaoriti (un Hugo al Balcanilor), Zalacosta, marele poet Riga Fereu sau Pantazi Ghica. Vlahii i-au susținut pe greci să se elibereze de turci, iar drept recunoștință grecii le-au interzis limba, școliile, biserica proprie și acum și dreptul la naționalitatea română. Mai mult, savantul grec plusează și vine cu teoria etnonimului de vlah originară din limba ebraică. Keramopulos recunoaște că autohtonii din Epir și Pind își spun lor însuși ”români” de la numele coloniștilor romani. Dar ei nu erau, de fapt, români, ci greci sadea, care și-au însușit limba ocupantului roman. Numele de român vine de la numele de ”roman”, dar nu ca etnicitate, ci ca cetățenie romană (civis romanum sum), în realitate erau greci care au învățat limba latină și au uitat limba maternă, greaca. Capidan destructurează această teorie fantastă a academicanului grec, cu izvoare documentare dar și cu analize ce țin de știința lingvisticii. Dar cea mai curioasă teorie a lui Keramopulos este aceea că denumirea de vlahi/valahi, care li s-a dat ”românilor” din sudul Balcanilor vine din epoca de sfârșit a imperiului roman și e la origine din limba ebraică, de la cuvântul ”falaha” ce înseamnă ”a lucra pământul, a cultiva”, provenit și de la arabul ”fellah” ce însemnă ”cultivator”. Aromânii erau, deci, țărani cultivatori ai pământului si numele lor provine din vremea când imperiul roman stăpânea Țara Sfântă și Siria. Deci etnonimul valah ar proveni din verbul ebraic ”falaha”, conform teoriei lui Keramopulos. Indirect vlahii erau făcuți un fel de păstori și țărani cu o origine a etnonimului din limba ebraică. Mai mult istoricul grec susține că numele de vlah/valah l-au răspândit evreii din Balcani din secolul XIII. Se face și o legătură indirectă și cu geograful evreu Tudela din secolul XIII care a vizitat valahia Mare din Tesalia. În anul 1939 astfel de confuzii mai mult sau mai puțini intenționate puteau crea probleme vlahilor sub o viitoare stăpânire a Germaniei naziste, așa cum s-a întâmplat între anii 1941 și 1944. Theodor Capidan explică științific teoria internatională a numelul de vlah, provenită din vechea denumire dată de germanici triburilor celtice și apoi populațiilor romanizate din fostul imperiu roman. Ideea existenței etnonimului de roman pe baza cetățeniei romane, fără legătură cu etnia (originară tracogeto-ilirică romanizată) la vlahii sud-dunăreni este paradigma teoriei istoriografiei grecești. În teoria grecească, vlahii sunt greci latinofoni. De asemena, Biserica greacă a fost o unealtă a naționalismului grecesc de a deznaționaliza pe aromâni de-a lungul secolelor, interzicând preoților să oficieze slujbele în limba română. La fel și școlile române au fost interzise și dascălii prigoniți. Doar limba greacă trebuia să fie predată pentru a greciza românii din sudul Balcanilor. Pentru istoriografia naționalistă greacă, cercetările științifice și documentele istorice privind vlahii sunt irelevante. Ei consideră indubitabil că vlahii sunt greci care vorbesc o limbă latină ”stricată” și în timp trebuie să vorbească și să se roage doar în grecește. Este de apreciat că la 1939, Academia Română a oferit prin Theodor Capidan un răspuns elocvent și academic la provocările pseudo-teoriei grecești privind vlahii. Azi, instituțiile academice românești, din păcate, nu mai sunt interesate de originea comună – românească a vlahilor și nici de limba română, care nu se mai învață în școlile din Grecia, stat membru U.E., ce trebuie să respecte drepturile minorităților naționale.
