Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Group de a achiziționa E.ON Energie România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Group de a achiziționa E.ON Energie România

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 16 ianuarie 2025
Distribuie
Foto: energie.gov.ro

Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care MVM Zrt. (Magyar Villamos Művek Zártkörűen Működő Részvénytársaság) (MVM Group), companie de stat ungară, intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România. În urma unei analize riguroase, Ministerul Energiei a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României.

Principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt:

  1. Legături cu Federația Rusă:

MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată de gazele naturale și tehnologia nucleară din Rusia. 

Au fost identificate elemente de “decisive influence, shadow control, influence by economic dependence și effective control”, atât în cadrul MVM Grup cât și a societății prin intermediul căreia se intenționează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România.

  1. Riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE

Din analiza documentației depuse de MVM rezultă că structura contractuală și clauzele aferente tranzacției generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participațiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entități din afara Uniunii Europene sau către alte entități care nu figurează ca părți inițiale ale tranzacției. Această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile și standardele de conformitate impuse de legislația europeană în domeniul energetic și transparență a tranzacțiilor.

  1. Riscuri asupra datelor companiei și a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori:

S-au identificat lipsa unor garanții legale și contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România și ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienți români de a putea fi accesate/vehiculate de alți parteneri comerciali ai grupului MVM, de entități din afara Uniunii Europene, respectiv de entități rusești cu care grupul se află în raporturi comerciale.

  1. Probleme de transparență a cumpărătorului

S-au constatat declarațiile incomplete și proveniența neclară a fondurilor MVM pentru această achiziție, ridicând suspiciuni privind respectarea legislației europene în materie de prevenire a spălării banilor și a regulilor concurențiale. Trebuie analizat și valoarea propusă a tranzacției. 

Există date conform cărora raporturile comerciale ale MVM cu companii controlate de Federația Rusă au la bază prestarea unor bunuri și servicii la tarife care generează o capitalizare indirectă a grupului MVM cu fonduri din afara Uniunii Europene.

  1. Conflictul cu strategiile energetice naționale:

Informațiile din documentația MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României și Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populației la rețelele de gaz și valorificarea resurselor interne.

  1. Precedente internaționale:

Au fost analizate comparativ tranzacții similare, cum este cazul achiziției producătorului de trenuri Talgo în Spania, care au fost respinse din cauza legăturilor MVM cu entități rusești și a influenței politice exercitate de guvernul ungar. Acest exemplu relevă o practică documentată a utilizării unor achiziții strategice pentru a consolida interesele geopolitice ale Rusiei în diverse state membre UE.

- Publicitate -

Tranzacția ridică și probleme de securitate, prin potențialul său de a submina independența energetică a României și de a favoriza influențele externe ostile Uniunii Europene.

„România are obligația de a-și proteja suveranitatea și interesele strategice. Nu vom permite ca sectoarele critice, precum cel energetic, să devină vulnerabile în fața unor jocuri geopolitice sau economice care nu respectă principiile noastre europene de concurență, transparență și piață unică. Vom acționa ferm și neechivoc pentru a apăra securitatea națională a României și securitatea energetică a Uniunii Europene, care trebuie să scape definitiv de dependența față de gazul rusesc. Șantajul energetic trebuie să rămână o amintire tristă a trecutului, iar viitorul trebuie să fie cel al unei independențe energetice reale, nu cea pe care o invocă cei care, de fapt, ne aruncă înapoi în brațele Moscovei. Aceasta este adevărata suveranitate: să nu depindem de nimeni. Eventual, să depindă alții de noi. Energia României trebuie să rămână doar în slujba românilor!” – a declarat Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei.

Ministerul Energiei rămâne angajat în promovarea unei piețe energetice transparente, sigure și conforme cu interesele naționale și europene, asigurând stabilitatea serviciilor de furnizare și protecția clienților români.

Precizăm că sesizarea formulată de Ministerul Energiei către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) reprezintă un demers procedural conform legislației naționale și europene, care nu aduce atingere principiului libertății economice. Ministerul Energiei respectă dreptul persoanelor juridice de drept privat de a iniția, negocia și încheia contracte, în condițiile respectării cadrului legislativ aplicabil, inclusiv normele privind asigurarea securității naționale, concurența loială și integritatea lanțului de aprovizionare cu energie. 

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Ambasadorul Muraru: Călin Georgescu nu se regăseşte printre cei invitaţi oficial la învestirea lui Trump
Articolul următor Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 va fi prelungită
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Prima rectificare bugetară pe anul 2026: fonduri pentru sănătate, drepturi salariale, bugete locale și investiții, cu menținerea țintei de deficit de 6,2% din PIB
Economie
Compania aeriană AnimaWings a intrat în insolvență
Actualitate Companii
Președinta Băncii Centrale Europene a demisionat cu nouă luni înainte de încheierea mandatului
Extern

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Chiriile scad în marile orașe din România. Aproape 16% dintre proprietari au redus prețurile în octombrie
  • Good2Go depășește 13 milioane de euro cifră de afaceri și ajunge la peste 50 de magazine
  • Asigurări auto în rate: 79% dintre clienți aleg patru plăți, iar suma medie finanțată este de 1.549 de lei
Energie

MOL Group și KazMunayGas au semnat un acord pentru comerțul cu petrol

4 minute
Energie

Guvernul își lovește și propriii producători de energie: Romgaz are de recuperat de la stat aproape 190 mil. lei costuri cu certificatele de emisii. Și nu e singurul, ar putea urma procese

4 minute
Energie

CEO scoate la vânzare utilaje în valoare de 40 de milioane de euro

4 minute
Energie

Doar consumul rețelelor electrice ar aduce facturi mai mari cu peste două miliarde de lei, chiar din ianuarie, din cauza scumpirii energiei în piață

8 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?