Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Stations of the Cross (2014) – o paralelă cinematografică între om și Mântuitor
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Stations of the Cross (2014) – o paralelă cinematografică între om și Mântuitor

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 16 aprilie 2025
Distribuie
Foto: Cinemagia

În Săptămâna Patimilor lui Iisus, am ales să prezentăm cititorului o peliculă care abordează tema sacrificiului cristic, asumat (într-o paralelă imaginară) de un simplu om. Un film ușor scolastic și demonstrativ ca realizare, dar interesant prin temă și problematica abordată.

Peliculele care să abordeze teme de religie fără a fi în sine adaptări biblice sau cu personaje biblice nu sunt foarte multe, dar poate tocmai de aceea suscită un interes aparte, pentru ca spectatorul să vadă dacă rezonează cu viziunea realizatorilor.

Un astfel de film este și Stations of the Cross (2014) (O: Kreuzweg), în regia lui Dietrich Brügermann.

Filmul este unul cu tematică religioasă, realizat într-o manieră oarecum didactică, rece, cu toate acestea nu este unul rupt de realitate şi de problemele pe care le ridică viaţa. Adolescenta Maria preia rolul cristic, încercând, conform sfaturilor preotului, să îşi dedice viaţa lui Iisus, să nu comită niciun păcat – dar va vedea imediat că în practică nu e deloc uşor, fiindcă era doar un om, nu o sfântă. Principala problemă pe care o ridică filmul în prima sa parte este în ce măsură putem urma exemplul divin, aflându-ne totuşi într-o ”haină” de om. Tentaţiile pe care le poate încerca un om sunt dintre cele mai diverse, şi Maria o ştie. Dialogul de la confesional este profund şi sincer, dar o va îndepărta de păcat? Treptat, tânăra intră pe drumul jertfei de sine, al sacrificiului.

Sfârşitul său repetă mitul cristic, dar în acelaşi timp poate semnifica şi faptul că, deşi plină de bune intenţii, nu îşi poate duce în totalitate misiunea până la capăt – de aceea leşină în timpul binecuvântării (cel puţin asta pare a se deduce). Totuşi, la moartea sa, se produce o mică minune, fratele său vorbind pentru prima oară.

Tema aleasă de regizorul Dietrich Brügermann, care semnează și scenariul, alături de Anna Brügermann, este foarte interesantă și cu potențial, dar pelicula are și o notă de artificial, parcă simți că îi lipsește ceva din ”magia” artistică ce ar fi putut-o propulsa spre statutul de capodoperă. Nu este pe de-a-ntregul nici film tematic, nici film artistic, totuși reușește să îmbine, pe alocuri cu succes, elemente din ambele categorii. Cinefilul, în primul rând, se va întreba: încotro merge această parabolă, cum se va termina demonstrația? În același timp, poate că și-ar dori o acțiune mai veridică, mai trăită, însă cineastul german își asumă acest potențial neajuns, propunându-și, în primul rând, să facă o paralelă între rolul de om și rolul de sfânt, între haina terestră și cea celestă – și asta îi iese foarte bine.

- Publicitate -

E un film profund, plin de înţelesuri, dar oarecum scolastic, e mai mult demonstrativ decât film artistic şi nu va capta interesul celor care nu au o aplecare prea mare pentru religie. Tânăra Lea van Acken reuşeşte o prestaţie remarcabilă în rolul Mariei.

Pelicula a fost doar nominalizată la Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2014, însă a fost distinsă cu Premiul juriului ecumenic, la același festival, și cu Premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Vinul – o minune divină
Articolul următor comunicat-uaic-a5 UAIC începe implementarea proiectului „Acces la educație, succes în viitor – EduACCES”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Dobânzi de până la 7,75% la ediția FIDELIS din luna octombrie
Economie
46% dintre candidați au încercat să-și schimbe jobul cel puțin o dată în ultima lună
HR
Spotlight 2026: 19 instalații, 6 clădiri emblematice transformate prin video mapping, 3 seri de artă și lumină pe Calea Victoriei
Cultură și Educație

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Ce mai poți cumpăra cu 100.000 de euro pe piața imobiliară din România?
  • Cum a transformat un inginer software o păstrăvărie din Făgăraș într-un business circular
  • Ce fac românii în timpul liber și unde găsesc toate activitățile într-un singur loc
  • Credit online în România: de ce este util CreditNice.ro
Cultură și Educație

GEORGE COȘBUC – ZIARISTUL

12 minute
Cultură și Educație

Dolce far niente (1998), o dramedie rafinată pe un fundal istoric aparte

5 minute
Cultură și Educație

Încep înscrierile pentru admiterea la singura facultate de antreprenoriat din România cu burse de 25.000 de euro

6 minute
Cultură și Educație

”Brâncuși, metamorfozele sculpturii”, un documentar cu o realizare deosebită

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?