Mărturisesc de la bun început că din nefericire nu cunosc limba chineză; desigur o respect în numele Interculturalităţii la fel cum respect orice limbă străină, dar nu mi-am propus niciodată să o învăţ şi voi regreta mereu acest fapt. M-am limitat, totuşi, la cunoaşterea civilizaţiei şi culturii acestui mare popor al Asiei, având prilejul de a efectua câteva vizite în misiuni oficiale sau într-un concediu de două săptămâni împreună cu soţia mea Maria Cornelia. Primele informaţii despre gândirea filosofică chineză le-am obţinut în anul I al studiilor universitare efectuate la Facultatea de Filosofie a “Universităţii din Bucureşti” de la distinşii mei profesori Ion Banu şi Gheorghe Vlăduţescu prin cursurile şi seminariile de Istoria Filosofiei Antice.
Preocuparea personală – ca filosof prin formaţie şi diplomat prin vocaţie – pentru cunoaşterea raporturilor culturale bilaterale mi-a fost parţial, dar substanţial răsplătită de informaţiile aflate cu privire la unele traduceri ale creaţiei eminesciene în limba chineză şi la aceste aspecte mă voi referi în articolul de faţă.
Primul volum intitulat Poeziile alese ale lui Eminescu, tradus în limba chineză a apărut în anul 1981 la “Editura Traducerilor” din Shanghai. Traducerile aparţin unei ilustre triade a oamenilor de cultură: scriitorul şi poetul Ge Baoquang; Xu Wende de la “Radio China International”şi Lin Ninglai de la cotidianul central “Renminribao”. Volumul cuprinde 34 de poezii şi poeme printre care: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie; Împărat şi proletar; De vorbiţi, mă fac că n-aud; Ai noştri tineri; Lacul; Singurătate; O, rămâi; O, mamă; Şi dacă; La steaua; De ce nu-mi vii; Călin (file din poveste); Luceafărul.În prefaţa scrisă de Ge Baoquang se arăta: “Mihai Eminescu (1850-1889) este cel mai mare poet naţional al României din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Viaţa lui a fost scurtă şi nefericită. Activitatea sa în arena literară a durat doar 23 de ani, însă numele lui strălucitor împreună cu un mare număr de poezii, proze şi prelegeri politice au făcut ca dânsul să ocupe o poziţie importantă în istoria culturii şi literaturii poporului român. Versurile şi operele nemuritoare semnate de Mihai Eminescu au fost editate permanent în România, fiind traduse în multe limbi. Am prezentat versurile sale nemuritoare în China cu convingerea că, deşi China şi România sunt despărţite de mii de munţi şi ape, creaţiile lui Mihai Eminescu îşi vor găsi ecoul şi reacţia cuvenite în conştiinţa cititorilor din ţara noastră.”.
Cu prilejul sărbătoririi Centenarului “Marii Uniri a României moderne” de la 1Decembrie 1918 a văzut lumina tiparului o valoroasă antologie bilingvă a poeziilor eminesciene. Cele 50 de poeme selectate şi îngrijite de profesorul universitar doctor Ding Chao de la Catedra de Limba Română a Facultăţii de Limbi şi Culturi Europene din cadrul “Universităţii de LimbiStrăine” din Beijing sunt rodul traducerilor competente ale lui Ge Baoquang, Xu Wende, Li Ninglai şi Feng Zhichen. Octogenarul Xu Wende are în acel volum colectiv zece traduceri ale poemelor eminesciene din care face parte Luceafărul. El declarase următoarele despre eforturile întreprinse pentru ca traducerea celebrei opere să fie cât mai fidelă: “Am şlefuit de câteva ori, am cizelat ca să sune frumos, ca aceasta să fie rimată şi în limba chineză… Am tradus la ea cred că ani de zile, nu mai ţin minte cât am trudit.”. Acelaşi iscusit traducător chinez caracteriza astfel volumul apărut în anul 2018: “Este o punte spirituală între cultura chineză şi cultura română. Şi noi, traducătorii suntem cu toţii punţi care leagă cele două popoare, cele două spiritualităţi. Mihai Eminescu este foarte iubit de poporul român, dar şi de poporul chinez… Consider că România este a doua mea patrie. Sunt foarte legat sufleteşte de poporul român, de România.”.
Am aflat din unele surse (e.g. Dan Tomozei, Eminescu între pasiunea şi filosofia chineză) că Xu Wende este autorul unor studii şi comunicări despre relaţia teoretico-analitică dintre Mihai Eminescu şi doctrinele filosofice chineze. În acest context tematic voi evoca mai întâi câteva aspecte ce ajunseseră la cunoştinţa reputatului savant chinez: *Eminescologul şi academicianul Mihai Cimpoi făcea următoarele precizări: China este pomenită des în Caietele lui Mihai Eminescu; există o punte directă între abisul ontologic eminescian şi abisul ontologic daoist; Eminescu cunoştea temeinic filosofia antică chineză între care Cartea despre Dao şi Virtute/Dao de Jing a lui Lao Tzî; *În Istoria Literaturii Române se consemnează faptul că în perioada studiilor făcute la Berlin şi Viena Mihai Eminescu a frecventat cursurile “Facultăţilor de Filosofie” din aceste oraşe; *În secolul al XIX-lea Cartea despre Dao şi Virtute a lui Lao Tzî fusese în mod succesiv tipărită în ţări ca Franţa, Anglia, Germania şi Rusia; *Potrivit estimărilor unor cercetători la ora actuală ar exista peste 60 de ediţii numai în limba germană ale operei chineze menţionate şi în mai mult de alte 30 de limbi străine au apărut peste 500 de ediţii ale acesteia.
După părerea lui Xu Wende “Cultul originilor, al acelui timp când <fiinţa nu era, nici nefiinţa> (Scrisoarea I-a) îl leagă direct pe Mihai Eminescu de filosofia antică chineză. În concepţia filosofului Lao Tzî (secolul al VI-lea Î.Hr.), întemeietorul Daoismului, Dao este originea tuturor lucrurilor şi a Universului. Dao dă naştere la Unul, iar Unul se compune din Doi în opoziţie/Yin şi Yang. Trei dă naştere tuturor lucrurilor din lume (capitolul nr. 42 al Cărţii despre Dao şi Virtute). Deci am putea găsi bunăoară o oarecare legătură dintre abisul ontologic eminescian şi abisul ontologic daoist (opinie similară cu cea a lui Mihai Cimpoi, menţionată anterior – n.n.), astfel încât putem spune într-un anumit sens că cele două culturi, chineză şi română, se întâlnesc din întâmplare în capodopera lui Mihai Eminescu, Luceafărul care în data de 14 februarie 2009 a intrat în Guinness World Record ca fiind cea mai lungă poezie de dragoste din lume.”. Merită a fi prezentate detaliile textuale ale acestei “mirifice poezii de dragoste” cum o definea Xu Wende. Astfel Mihai Eminescu îşi imaginează geneza Lumii în următoarele versuri: “Şi din a chaosului văi/Jur împrejur de sine,/Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi/Cum izvorau lumine.”. Versul “Nu-i nimic şi totuşi e…” reflectă viziunea eminesciană despre legea dialectică. Lao Tzî susţinea universalitatea contradicţiilor: “A fi şi a nu fi dau naştere unul la altul,/Dificilul şi uşorul se formează unul faţă de altul.” (capitolul nr. 2 al Cărţii sale). Lao Tzî uneşte în Dao cele două extreme ale fenomenului universal: fiinţa substanţială şi Neantul; în poemul Luceafărul găsim, de asemenea, viziunea lui Mihai Eminescu asupra Chaosului, asupra Nimicului: “Căci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaşte/Şi vremea-ncearcă în zadar/Din goluri a se naşte.”. Xu Wende formulează concluzia având valoarea unui veritabil verdict: “Socot deci că Mihai Eminescu se doreşte cu prisosinţă prin Luceafărul, Glosa, Odă (în metru antic)şi în multe altele a fi un mare poet filosof.”. Sunt în continuare citate cuvintele ce aparţin criticului literar Titu Maiorescu: “Mihai Eminescu a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simţire şi cele mai înalte gânduri într-o frumuseţe de forme sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viaţă. După mine se poate chiar spune că Mihai Eminescu era poezia însăşi şi poezia nu poate muri, având viaţă în vecie.”.
Am citit într-un eseu publicat în 2019 de Andreea Scridon că în 2018 adolescentul chinez Yin Yuguo de 16 ani se deplasase în ţara noastră cu dorinţa de a învăţa limba română după ce se îndrăgostise de poeziile eminesciene; din nefericire, el a murit într-un accident feroviar, întâlnindu-se probabil cu Mihai Eminescu în Ceruri şi vorbind împreună româneşte.
Mihai Eminescu nu a vizitat în timpul scurtei sale vieţi îndepărtata şi fascinanta Chină, dar în zilele noastre el reuşeşte să ajungă pe acele meleaguri datorită volumelor conţinând minunatele lui versuri traduse cu desăvârşită competenţă în limba chineză.
Am încredinţat tiparului aceste însemnări în preajma zilei de 15 ianuarie 2025 când se împlinesc 175 de ani de la naşterea “Luceafărului românilor”, Mihai Eminescu.
