Cezar Ivănescu – Poetul ca sacerdot al cuvântului

Al Florin Țene

Cezar Ivănescu s-a născut la 6 august 1941, la Bârlad, județul Vaslui, și a încetat din viață la 24 aprilie 2008, la București, fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași. Poet, dramaturg și traducător, Cezar Ivănescu este considerat una dintre cele mai complexe și autentice voci lirice ale generației ’60. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a fost, de-a lungul vieții, redactor la diverse reviste literare, director al Editurii Junimea și membru marcant al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutul editorial al poetului a avut loc în 1968 cu volumul „Rod”, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, un debut care a marcat instantaneu peisajul liric românesc prin forța arhaică și sacră a limbajului. În poezia sa, Ivănescu a cultivat o viziune mitopoetică, în care cuvântul are o funcție demiurgică, iar poezia devine act ritualic, formă de inițiere și catharsis.

Volume precum „Marea iubire” (1970), „La Baaad” (1979), „Doina” (1981) sau „Amor amor” (1998) definesc un univers în care erosul și thanatosul se află într-un echilibru tensionat, unde iubirea are valoare mistică, iar moartea devine trecere spre absolut. Ivănescu a fost, totodată, creatorul unui sistem propriu, „Marele Cezarism”, prin care poetul își asuma rolul de sacerdot al Cuvântului, un vizionar care vorbește în numele umanității suferinde.

Criticul Eugen Simion observa că „poezia lui Cezar Ivănescu este una a iluminării și a descătușării, un ceremonial care îmbină tragicul existenței cu sacralitatea rostirii”¹. Poetul însuși se considera „un om al Duhului”, iar opera sa – o „lucrare de mântuire prin poezie”.
În plan stilistic, limbajul său e unul baroc, de o rafinată muzicalitate, susținut de recurența simbolurilor arhetipale: lumina, sângele, crucea, izvorul, marea. Poezia sa se hrănește din folclor, din spiritualitatea ortodoxă și din marile texte ale literaturii universale, reușind o sinteză unică între arhaic și modern.

Cezar Ivănescu rămâne și în memoria celor care l-au cunoscut direct o prezență carismatică, de o intensitate spirituală rară.
Autorul acestor rânduri l-a întâlnit pe Cezar Ivănescu în timpul unei călătorii la Uzdin, Serbia, cu ocazia Festivalului de Poezie organizat de poetul Vasile Barbu, unde a avut onoarea de a-l cunoaște pe maestru, într-o atmosferă fraternă de creație, și unde a fost laureat cu Marele Premiu. În microbuzul care ducea poeții români spre satul românesc din Voivodina, Ivănescu a impresionat prin modestia sa gravă și prin aura de profet ce-l învăluia — un om al rostirii sacre, pentru care poezia nu era artă, ci destin.

Criticii literari au subliniat consecvent unitatea și gravitatea universului ivănescian. Nicolae Manolescu nota că „lirismul lui Ivănescu este unul de o densitate aproape mistică, o hierofanie a limbii române în forma sa cea mai pură”², iar Alex. Ștefănescu a remarcat „continuitatea poeziei românești în filonul său arhaic și sacru, prin opera acestui poet de o originalitate absolută”³.

Elevii au protestat în prima zi de școală

9 septembrie 2019

O mică mărturisire a lui Al.Florin Țene despre una dintre acele călătorii inițiatice pe care doar poezia le poate justifica, drumul spre Uzdin (Serbia), satul românesc din Voivodina, a devenit o adevărată experiență de viață. Festivalul de poezie organizat de poetul Vasile Barbu, spirit dăruit și gazdă generoasă, a adunat poeți din toate colțurile României și ale diasporei. În microbuzul care ne purta spre acel colț de pământ românesc, am avut prilejul unic de a-l cunoaște pe Cezar Ivănescu.

Imaginea sa este vie și astăzi în amintire: un om înalt, cu o privire de o lumină interioară copleșitoare, vorbind rar, cu o dicție ritualică, de parcă fiecare cuvânt ar fi fost rostit într-o strană. Avea o tăcere grea, de profet al rostirii, dar și o blândețe neașteptată atunci când zâmbea. În acea călătorie, poezia nu mai era un discurs, ci un act de comuniune.
Discuțiile din microbuz s-au transformat în dialoguri despre poezie, despre mântuire prin cuvânt, despre credință și despre suferința poetului într-o lume desacralizată. Ivănescu vorbea despre „puterea cuvântului care vindecă”, iar fiecare propoziție a lui părea desprinsă dintr-o liturghie.

Festivalul de la Uzdin, unde am avut onoarea de a primi Marele Premiu, a devenit astfel o dublă revelație: una artistică, prin recunoașterea poetică, și una spirituală, prin întâlnirea cu un om care trăia poezia cu intensitatea unei rugăciuni. În prezența lui Cezar Ivănescu, sentimentul creației căpăta demnitatea unui act sacru.
El însuși părea să trăiască în permanență la granița dintre văzut și nevăzut, între viață și transcendență. Acel drum spre Uzdin nu a fost doar o călătorie geografică, ci una inițiatică, iar amintirea poetului a rămas ca un semn al unei „întâlniri predestinate”, o clipă de grație în care poezia și viața au coincis.

Dincolo de dimensiunea memorială, această întâlnire confirmă natura profund profetică și harismatică a personalității lui Cezar Ivănescu. Poetul nu era doar autorul unui univers livresc, ci un trăitor al cuvântului, un sacerdot modern, conștient de rolul său de mediator între spirit și lume.
Astfel de mărturii autentice, provenite din contactul direct cu poetul, completează imaginea critică a creatorului, relevând umanitatea din spatele mitului: un om care, deși purta o aură de mister, era animat de o mare tandrețe față de poezie și semeni.

Metafora din sculptură face să vorbească lemnul

30 octombrie 2023

Bibliografie selectivă

• Ivănescu, Cezar – Rod, Editura pentru Literatură, București, 1968.
• Ivănescu, Cezar – Marea iubire, Editura Cartea Românească, București, 1970.
• Ivănescu, Cezar – La Baaad, Editura Junimea, Iași, 1979.
• Ivănescu, Cezar – Doina, Editura Junimea, Iași, 1981.
• Ivănescu, Cezar – Amor amor, Editura Junimea, Iași, 1998.
• Simion, Eugen – Scriitori români de azi, vol. IV, Editura Cartea Românească, București, 1989.
• Manolescu, Nicolae – Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
• Ștefănescu, Alex. – Istoria literaturii române contemporane (1941–2000), Editura Mașina de Scris, București, 2005.

Note critice

1. Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. IV, Ed. Cartea Românească, 1989, p. 213.
2. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008, p. 845.
3. Alex. Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane, Ed. Mașina de Scris, 2005, p. 592.

Bibliografie adăugită

• Barbu, Vasile (coord.) – Festivalul Internațional de Poezie de la Uzdin – antologie comemorativă, Ed. Tibiscus, Uzdin, 2010.
• Ivănescu, Cezar – Rod, Ed. pentru Literatură, București, 1968.
• Ivănescu, Cezar – La Baaad, Ed. Junimea, Iași, 1979.
• Simion, Eugen – Scriitori români de azi, vol. IV, Ed. Cartea Românească, București, 1989.
• Manolescu, Nicolae – Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, Pitești, 2008.
• Ștefănescu, Alex. – Istoria literaturii române contemporane (1941–2000), Ed. Mașina de Scris, București, 2005.