Ministerul chinez al Afacerilor Externe a emis, vineri, decizia privind luarea imediată de contramăsuri împotriva celor 20 de companii militare americane și celor zece directori superiori ai acestora, în conformitate cu articolele 3, 4, 5, 6, 9 și 15 din Legea împotriva sancțiunilor străine a Republicii Populare Chineze. Este o reacție la noul plan al administrației americane privind vânzarea masivă de armament avansat către Taiwan.
Contramăsurile chineze cuprind înghețarea bunurilor mobile și imobile și a altor tipuri de bunuri din China ale firmelor Northrop Grumman Systems și VSE și ale altor 18 firme aferente, dar și interzicerea tranzacțiilor, parteneriatelor și a altor activități între aceste companii și orice organizație și persoană din China.
În ce privește cei zece directori ai companiilor americane, precum Palmer Luckey, fondatorul companiei Anduril Industries și John Cantillon, vicepreședinte al companiei L3Harris Technologies, bunurile lor mobile, imobile și alte tipuri de bunuri de pe teritoriul Chinei vor fi înghețate. Nicio organizație și nicio persoană de pe teritoriul Chinei nu trebuie să efectueze tranzacții, colaborări și alte activități cu aceștia. De asemenea, nu se eliberează vize pentru aceștia și le este interzis să intre în China, inclusiv în Hong Kong și Macao.
Purtătorul de cuvânt al MEA, Lin Jian, a punctat tot vineri că problema Taiwan reprezintă nucleul intereselor fundamentale ale Chinei și constituie prima linie roșie care nu poate fi depășită în relațiile chino-americane. Orice trecere peste această linie roșie va fi supusă unei replici ferme a Chinei, iar orice companie și persoană implicate în vânzarea de arme către Taiwan vor plăti cu un preț mare pentru greșelile lor. Nicio țară și nicio forță nu trebuie să subestimeze determinarea fermă și capacitatea guvernului și poporului chinez în a-și apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială a țării.
China îndeamnă încă o dată Statele Unite să respecte cu strictețe principiul unei singure Chine, cele trei comunicate comune bilaterale și promisiunile făcute de liderii americani. Administrația de la Washington trebuie să înceteze imediat acțiunile periculoase de înarmare a insulei, subminare a păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan și de lansare a semnalelor greșite către forțele pro-independența Taiwanului. Autoritățile de la Beijing vor continua măsurile ferme și puternice pentru a-și apăra suveranitatea și securitatea națională, dar și integritatea teritorială, a adăugat Lin Jian.