AL.Florin ȚENE
Studiul de față își propune o analiză critică a personalității și activității Mariei Rosetti (n. Mary Grant), considerată prima femeie jurnalistă din România și fondatoarea primului periodic românesc dedicat educației feminine, Mama și copilul (1865). Pe baza izvoarelor memorialistice, a istoriografiei literare și a cercetărilor privind Revoluția de la 1848 și presa românească din secolul al XIX-lea, articolul urmărește articularea identității sale adoptive românești, implicarea politică și civică, precum și contribuția la configurarea unui model feminin modern, aflat la confluența dintre maternitate, jurnalism și patriotism.
Maria Rosetti s-a născut la 1819, în Guernsey, sub numele de Mary Grant, fiica căpitanului scoțian Edward Grant și a franțuzoaicei Marie Lavasseur[1]. Venirea sa la București, în 1837, în contextul numirii fratelui său Effingham Grant în funcția de consul britanic, marchează începutul unei integrări progresive în societatea românească premodernă, aflată în plin proces de modernizare.
Căsătoria cu C.A. Rosetti (1847) – viitor lider pașoptist, publicist și fondator al Partidului Național Liberal – a transformat această integrare într-o asumare deplină a destinului românesc[2]. Maria Rosetti devine nu doar parteneră de viață, ci și colaboratoare ideologică a unuia dintre principalii promotori ai liberalismului românesc.
Nașterea fiicei Liberty Sofia Rosetti la 18 iunie 1848, chiar în ziua izbucnirii Revoluției din Țara Românească, a fost percepută simbolic ca o coincidență providențială, integrată ulterior în mitologia familială și națională[3].
Implicarea sa în evenimentele revoluționare este atestată de episodul arestării lui C.A. Rosetti în septembrie 1848, când revoluționarii munteni au fost îmbarcați pentru deportare pe Dunăre. Deghizată în țărancă și purtând în brațe copilul nou-născut, Maria Rosetti reușește să comunice soțului informații decisive pentru eliberarea ulterioară a grupului[4].
Istoriografia a valorizat acest moment drept expresie a unui eroism feminin discret, dar eficient. Gestul său transcende cadrul conjugal și se înscrie în logica solidarității politice pașoptiste.
Tabloul lui C.D. Rosenthal, România revoluționară (1850), este considerat de majoritatea exegeților un portret alegoric inspirat de figura Mariei Rosetti[5]. Reprezentarea sa în costum popular, ținând tricolorul, configurează o suprapunere între identitatea individuală și personificarea națiunii. În acest sens, Maria Rosetti devine un „corpus simbolic” al idealului revoluționar feminin.
După înfrângerea Revoluției, familia Rosetti se exilează la Paris, unde Maria Rosetti intră în contact cu mediile jurnalistice și intelectuale franceze, colaborând la publicații occidentale[6]. Această experiență consolidează dimensiunea sa cosmopolită și o familiarizează cu practicile moderne ale presei.
Revenirea în țară coincide cu intensificarea mișcării unioniste. În 1857, C.A. Rosetti fondează ziarul Românul, care devine organ de presă al liberalismului radical. Maria Rosetti contribuie la această publicație, înscriindu-se astfel în istoria presei românești ca una dintre primele voci feminine cu implicare politică explicită[7].
În 1865, Maria Rosetti fondează săptămânalul Mama și copilul, primul periodic românesc destinat educației feminine[8]. Spre deosebire de revistele feminine occidentale axate pe modă și divertisment, publicația sa propunea un program pedagogic articulat pe trei coordonate: consolidarea rolului matern ca fundament al societății; educația copiilor în spirit național; responsabilizarea femeii ca factor de progres moral.
Această viziune se înscrie în paradigma liberalismului național românesc, care vedea familia drept nucleu al construcției statale moderne. Maria Rosetti promovează o formă de emancipare feminină care nu contrazice maternitatea, ci o resemnifică drept misiune publică.
Din perspectivă comparativă, demersul său poate fi plasat în proximitatea inițiativelor feminine din Franța și Marea Britanie, însă particularitatea românească constă în accentul național pronunțat, specific epocii post-pașoptiste[9].
În timpul foametei din 1866–1867, Maria Rosetti organizează comitete de ajutorare, iar în timpul Războiului de Independență (1877–1878) conduce Comitetul Femeilor, contribuind la strângerea de fonduri pentru spitale și infirmerii[10].
Aceste inițiative confirmă coerența dintre discurs și acțiune: publicistica sa nu rămâne la nivel teoretic, ci se concretizează în intervenții sociale directe. Modelul feminin propus este unul activ, solidar și implicat în viața cetății.
Maria Rosetti moare la 13 februarie 1893. În același an, fiul său, Vintilă C.A. Rosetti, publică un volum cu scrierile sale, prefațat de istoricul francez Jules Michelet[11]. Gestul editorial consacră recunoașterea europeană a contribuției sale.
Lucian Predescu o definea drept „întâia publicistă care și-a pus scrisul, dezinteresat, în slujba intereselor naționale”[12]. Istoriografia contemporană o integrează în galeria figurilor feminine fondatoare ale modernității românești, alături de Ana Ipătescu și Elena Cuza.
Maria Rosetti reprezintă o figură paradigmatică a secolului al XIX-lea românesc: străină prin naștere, dar româncă prin opțiune și acțiune. Identitatea sa adoptivă devine expresia unei solidarități asumate cu idealurile revoluționare, unioniste și liberale.
Prin activitatea publicistică, prin fondarea revistei Mama și copilul și prin implicarea filantropică, Maria Rosetti contribuie la articularea unui model feminin modern, în care maternitatea, educația și patriotismul se împletesc într-o viziune coerentă asupra construcției naționale.
Astfel, ea rămâne nu doar prima jurnalistă din România, ci și una dintre conștiințele morale ale epocii pașoptiste și post-pașoptiste.
Note de subsol
Lucian Predescu, Enciclopedia României, București, 1940, p. 732.
C. A. Rosetti, Opere, ed. îngrijită de Vintilă C.A. Rosetti, București, 1893.
Ștefan Pascu, Revoluția de la 1848 în Țările Române, București, 1968, p. 214.
Nicolae Bălcescu, Scrieri istorice și politice, București, 1953, p. 389.
Radu Bogdan, Pictura românească în secolul al XIX-lea, București, 1970, p. 156.
Dan Berindei, Exilul pașoptist la Paris, București, 1984, p. 97.
N. Iorga, Istoria presei românești, București, 1922, p. 143.
George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1941, p. 312.
Michelle Perrot, Les femmes ou les silences de l’histoire, Paris, 1998, p. 201.
Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru independență, București, 1922, vol. I, p. 245.
Vintilă C.A. Rosetti (ed.), Scrierile Mariei Rosetti, București, 1893, Prefață de Jules Michelet.
Lucian Predescu, op. cit., p. 733.
Bibliografie selectivă
Izvoare:
Rosetti, Vintilă C.A. (ed.), Scrierile Mariei Rosetti, București, 1893.
Rosetti, C.A., Opere, București, 1893.
Studii și lucrări istorice:
Berindei, Dan, Exilul pașoptist la Paris, București, 1984.
Bogdan, Radu, Pictura românească în secolul al XIX-lea, București, 1970.
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1941.
Iorga, Nicolae, Istoria presei românești, București, 1922.
Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru independență, București, 1922.
Pascu, Ștefan, Revoluția de la 1848 în Țările Române, București, 1968.
Perrot, Michelle, Les femmes ou les silences de l’histoire, Paris, 1998.
Predescu, Lucian, Enciclopedia României, București, 1940.