Cine l-a îmbolnăvit pe maestrul Florin Piersic? Nu doar o foarte periculoasă bacterie, ci mulţi factori precum: situaţia precară a spitalelor şi a altor centre medicale; criza medicamentelor; clientelismul şi corupţia din sectorul medical; mafia echipamentelor medicale de primă necesitate; preţurile exorbitante ale serviciilor medicale; plecarea în străinătate a multor specialişti în medicină; bugete insuficiente comparativ cu fondurile foarte mari alocate apărării, protocolului/turismului prezidenţial şi parlamentar ş.a.
Ce s-a putut constata?
*Un trist “turism medical” prin spitale din Bucureşti şi Cluj-Napoca (nu cumva ca o evitare a răspunderilor concrete şi exclusive?). *Transformarea lui Florin Piersic într-un “străin în noapte” purtat prin avioane şi ambulanţe. *Reacţia tardivă a ministrului sănătăţii, apărută abia la intervenţia premierului. *Lipsa de preocupare – măcar din considerente umanitare – a locatarului de la Cotroceni, ocupat cu “cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei” cum ar fi zis prezidentul Trahanache din comedia lui Nenea Iancu, nu cu salvarea vieţii unui autentic tezaur cultural. *Ignorarea unor alternative privind trimiterea în străinătate a valorosului pacient, repetându-se jalnica situaţie după tragedia de la “Colectiv”. *Dezinteresul regretabil al unor potenţiali finanţatori ai deplasării urgente a lui Florin Piersic la Viena care nu este situată undeva pe Lună, ci aproape de noi; mă gândesc bunăoară la multimilionari (oameni de afaceri sau sportivi) care s-au delectat ani de-a rândul cu filmele marelui nostru actor. *Absenţa “catindatului” la Primăria Bucureştilor, care se lăuda cu sutele sale de performanţe extraordinare chiar în materie de chirurgie la genunchi; oare nu ar trebui ca renumitul specialist/manager de la “Municipal” să stea acum în genunchi şi să-şi ceară iertare în faţa lui Dumnezeu? *Indiferenţa primului său chirurg aflat undeva în străinătate; în locul lui mi-ar fi teamă să mai apar vreodată în public pentru ca numeroşii concetăţeni să nu mă blesteme pentru acele zile. *Schimb subtil de replici între spitalele din Capitală şi cele din provincie în privinţa întârzierii intervenţiilor. *Crearea unor comisii interdisciplinare al căror scop nedeclarat era risipirea oricăror responsabilităţi directe şi individualizate în umbra unor răspunderi colective, generale şi aparent generoase. *Un amănunt ce mi-a dat de gândit: la “Spitalul Foişor” distinsul pacient era însoţit în permanenţă – inclusiv în “Ambulanţă” – de o discretă doamnă cu ochelari fumurii, desemnată de membrii familiei lui Florin Piersic.
Sunt sigur că vor apărea în media numeroase scuze din partea multor demnitari, primari, medici ş.a. Îi avertizez pe toţi că scuzele lor se vor transforma imediat în puternice acuze. De asemenea, aştept să citesc diverse scenarii absurde din partea “analiştilor de cabinet” de la unele posturi private de televiziune. Se va da vina exclusivă pe pacient, dar nimeni nu îi va ierta vreodată pe toţi cei care puteau în regim de urgenţă să îl ajute pe Florin Piersic în acele momente de cumpănă pentru însăşi viaţa sa.
Am găsit undeva aceste gânduri ale marelui nostru actor: “Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu îmi poate atinge zâmbetul nici de pe chip, nici din suflet.”. Din fericire, speranţa sa în Ursitoare a fost foarte viguroasă, reuşind să destrame sintagma cotrocenistă de tristă amintire Statul eşuat.
La vârsta de 88 de ani Alain Delon s-a stins din viaţă; la aceeaşi vârstă Florin Piersic al nostru s-a reaprins cu nelipsitul lui zâmbet. Să ne trăiţi întru mulţi ani buni, Maestre! Sper din suflet ca piersicii din viitoarele primăveri mioritice să fie la fel de înfloriţi ca în anii trecuţi spre bucuria milioanelor de români care vă iubesc şi vă respectă cu o creştinească sinceritate.
