O grevă generală de 24 de ore paralizează, astăzi, întreaga Grecie, transportul feroviar și cel maritim fiind complet blocate la nivel național. Protestul împotriva scumpirilor oprește metroul și tramvaiele în Atena, în timp ce autobuzele circulă după un program redus, potrivit presei elene.
Astăzi, de 1 Mai, muncitorii s-au adunat în centrele marilor orașe din Grecia pentru a cere salarii mai mari, măsuri împotriva costului ridicat al vieții și condiții de muncă decente. Din cauza grevelor, circulația este paralizată în întreaga țară, având un impact direct asupra tuturor deplasărilor.
De la transportul blocat și magazinele închise până la piețele suspendate, tabloul este cel al unei „pauze” generalizate, scrie Naftemporiki, principalul cotidian financiar-economic din Grecia.
Grevele afectează mii de turiști, printre care și numeroși români, care au ales Grecia ca destinație pentru minivacanța de 1 Mai.