Pe măsură ce mai mulți artiști muzicali se retrag din evenimentele organizate pentru marcarea a 250 de ani de la independența Statelor Unite, președintele Donald Trump transmite că nu este deloc îngrijorat. Liderul de la Casa Albă a declarat că preferă să fie înconjurat de oameni „fericiți, inteligenți și care știu să câștige”, sugerând chiar că el însuși ar putea deveni principala atracție a festivităților.
Într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, Trump a criticat artiștii care refuză participarea la evenimentele aniversare și le-a cerut colaboratorilor să ia în calcul transformarea sa în „cap de afiș” al Marelui Târg de Stat American, programat pe National Mall din Washington.
UFC la Casa Albă, curse de stradă și artificii gigantice
De la revenirea la Casa Albă în ianuarie 2025, Donald Trump și-a legat imaginea de o serie de evenimente istorice și simbolice, inclusiv aniversarea a 250 de ani de la nașterea Statelor Unite.
Printre proiectele promovate de administrația sa se numără o gală UFC organizată chiar la Casa Albă, o competiție națională de fitness în Florida, o cursă de Grand Prix pe străzile Washingtonului și ceea ce președintele promite că va fi „cel mai mare foc de artificii din lume” de Ziua Independenenței.
Trump promovează frecvent aceste evenimente pe rețelele sociale, inclusiv prin imagini generate cu inteligență artificială în care apare ca protagonist al sărbătorilor.
Washingtonul, transformat pentru marea aniversare
Pregătirile pentru festivități au inclus ample lucrări de renovare și modernizare în capitala federală, potrivit BBC.
Mai multe fântâni istorice au fost restaurate, străzile au fost reasfaltate, iar zone importante din apropierea Casei Albe și a Monumentului Lincoln sunt în curs de reamenajare. Administrația a aprobat inclusiv proiecte spectaculoase, precum placarea cu foiță de aur a unor statui monumentale și construirea unui arc de triumf uriaș peste râul Potomac.
Trump a vorbit în repetate rânduri despre aceste investiții, afirmând că Washingtonul „arată superb” și amintind de experiența sa anterioară în domeniul imobiliar.
Monedă și bancnotă cu chipul lui Trump
Controversele nu se opresc la organizarea evenimentelor, potrivit BBC.
Trezoreria SUA a aprobat emiterea unei monede comemorative de aur care îl înfățișează pe Donald Trump, iar oficialii lucrează și la o propunere pentru o bancnotă specială de 250 de dolari care să îi poarte imaginea.
Inițiativa a provocat reacții dure din partea opoziției democrate, care acuză administrația că transformă o aniversare națională într-un exercițiu de promovare personală.
„Aniversarea Americii nu este despre un aspirant la rege, ci despre povestea unei națiuni”, au transmis lideri ai Partidului Democrat.
O aniversare care riscă să adâncească diviziunile
În timp ce susținătorii lui Trump consideră că festivitățile sunt pe măsura unui moment istoric, criticii avertizează că evenimentele au devenit un nou teren de confruntare politică.
În loc să unească americanii în jurul unui simbol național comun, celebrarea celor 250 de ani de independență riscă să reflecte polarizarea profundă care continuă să marcheze societatea americană.