Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Salvaţi Copiii România dotează secţiile de neonatologie din Cluj-Napoca
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sănătate

Salvaţi Copiii România dotează secţiile de neonatologie din Cluj-Napoca

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 19 iunie 2019
Distribuie
salvati copiii bebe incubator
sursă foto: cristianchinabirta.ro

Secţiile de terapie intensivă neonatală ale maternităţilor mari sunt supra-aglomerate, iar medicii sunt puşi în faţa unor situaţii dramatice, de a refuza transferul unor nou-născuţi.

Este motivul pentru care Salvaţi Copiii România va dota prioritar secţiile de Neonatologie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, care deservesc întreaga regiune, cu aparatură medicală ce constă în 2 ventilatoare neonatale, un pulsoximetru, o masă radiantă şi 2 monitoare de funcţii vitale în valoare totală de 66.000 de Euro.

În 2018, în Secţia de Neonatologie I a spitalului s-au născut 2.400 de copii, dintre care 382 prematuri, iar 90 de nou-născuţi au fost transferaţi din alte spitale şi maternităţi, care nu aveau aparatura medicală necesară îngrijirii acestora. Maternitatea clujeană are gradul III, ceea ce înseamnă că deserveşte o arie largă, patru judeţe: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Maramureş.

În ceea ce priveşte Secţia de Neonatologie II, ea este catalogată oficial drept maternitate de gradul II, deşi aici sunt îngrijiţi şi prematuri mai mici, care ar trebui îngrijiţi în unităţi de nivel III. În 2018, 2.571 de copii au venit pe lume aici, 10% dintre aceştia fiind prematuri. Au fost 18 cazuri cu patologii severe, ajunse în îngrijirea secţiei în urma transferurilor din maternităţi de nivel inferior.

„Prima zi de viaţă este unică pentru fiecare dintre noi. Important este faptul că de calitatea asistenţei medicale din primul minut, din prima zi, depinde calitatea vieţii viitorului adult. Primul zâmbet ni-l acordă medicul care asistă naşterea dar mai este nevoie şi de altceva… Acest ceva este experienţa corpului medical, condiţiile naşterii şi nivelul tehnologic al aparaturii medicale. Salvaţi Copiii a înţeles foarte bine această necesitate şi a dorit să fie alături de nou-născuţi şi medici. Secţia Neonatologie I a beneficiat anterior de generozitatea acestora. Astăzi, organizaţia este alături de noi şi de copiii născuţi în Clinica Ginecologie I din nou, cu o masă de reanimare, un ventilator neonatal şi 2 monitoare”, spune Prof. Dr. Gabriela Zaharie, Şef Secţie Neonatologie I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

„Numai în ultimele 15 luni am îngrijit 30 de nou-născuţi sub 32 de săptămâni, deşi suntem încadraţi ca unitate de nivel II. Este a patra oară când Salvaţi Copiii vine în sprijinul nostru cu echipamente de ultimă generaţie, care ne permit să desfăşurăm o activitate performantă şi astfel să ajutăm micii luptători să parcurgă o perioadă extrem de dificilă la început de drum. Având în vedere că primele zile după naştere sunt definitorii pentru evoluţia lor de mai târziu, cu ajutorul ventilatorului neonatal donat de Salvaţi Copiii facem ca îngrijirile acordate acestor copii să se deruleze la standarde actuale, pentru mai mulţi nou-născuţi”, a spus Şef lucrări Dr. Ligia Blaga, Şef Secţie Neonatologie II, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Este cea de-a patra dotare pe care Organizaţia Salvaţi Copiii o face în judeţul Cluj, în cadrul programului complex de combatere a mortalităţii infantile.

reclama farmacie
Tot ce trebuie să știi despre o reclamă de farmacie
6 august 2019

În ultimii opt ani, Salvaţi Copiii România a investit aproximativ cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii.

Ultimul proiect naţional guvernamental de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate s-au defectat şi nu mai pot fi folosite.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior În cursa pentru Downing Street, Boris Johnson rămâne favorit
Articolul următor Saber Guardian Ziua distinșilor vizitatori la Junction Strike 19
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Zweite Bundesliga: Luptă acerbă atât pentru promovare, cât și pentru evitarea retrogradării
Sport
Presa liberă, esențială în susținerea democrației
Actualitate
Turcia atrage tot mai mulți români: numărul vizitatorilor a crescut cu 3,23% în primul trimestru din 2026
Turism

RSS Știri Financiare

  • Piața berii a coborât în 2025 la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani
  • Veniturile hotelurilor din București, cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est în 2025
  • Piața HoReCa din România crește, dar restaurantele se închid
  • Fabrica de Profile, afaceri de peste 4,6 milioane de euro în 2025
Sănătate

Nouă din zece organizații de asistență medicală oferă servicii de telesănătate, dar se confruntă cu neîncrederea pacienților

6 minute
Sănătate

Ministerul Sănătății continuă eforturile pentru aprovizionarea cu medicamente a unităților care tratează bolnavii infectați cu Sars – Cov- 2

0 minute
test rapid covid
Sănătate

1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

2 minute
card sanatate
Sănătate

CNAS trimite furnizorii de servicii medicale să lucreze offline

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?