La 72 de ore după cele două cutremure devastatoare, preşedintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunţat salvarea unui copil de 11 ani, informează AFP.
Un băieţel a supravieţuit în mod miraculos şi a fost scos în viaţă din dărâmăturile din nordul ţării. „Acum câteva minute, un băiat de 11 ani a fost salvat în viaţă în Caraballeda. În acest moment, fiecare viaţă este o sursă de speranţă pentru Venezuela”, a scris aseară târziu pe X preşedinta interimară Delcy Rodriguez, ataşând la mesajul său o înregistrare video a salvării.
50.000 de dispăruți
Cutremurele cu magnitudinea de 7,2 şi 7,5 care au lovit miercuri nordul statului au lăsat o scenă devastatoare, nenumărate clădiri prăbuşindu-se, în special în La Guaira. Numărul morţilor a crescut la 1.430 sâmbătă, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale, Jorge Rodriguez. Rodriguez, fratele lui Delcy Rodriguez, a raportat 3.238 de răniţi.
La Geneva, şeful departamentului de ajutor umanitar al ONU, Tom Fletcher, a declarat pentru AFP că peste 50.000 de persoane sunt dispărute. Prin urmare, se aşteaptă ca numărul victimelor să „crească considerabil”, în contextul „unei operaţiuni de salvare extrem de complexe”.