În urmă cu câţiva ani, am ajuns împreună cu fostul lider al organizaţiei naţionale de tineret şi bunul meu prieten, Ionică Toma la “Peştera Sfântului Andrei” din ţinuturile dobrogene. Locul, care este considerat “Bethleem-ul creştinismului românesc”, se află într-o poiană din pădurea Migilet, la marginea localităţii Ion Corvin din judeţul Constanţa, în fosta provincie romană Scythia Minor.
Mai întâi, câteva cuvinte despre Sfântul Andrei. Acesta era fiul unui pescar pe nume Iona din Cetatea Bedsaidei de pe malul Lacului Ghenizaret; era fratele Sfântului Apostol Petru şi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, împreună cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Când – după Pătimirile Mântuitorului, după Răstignirea, Învierea, Înălţarea Sa şi Pogorârea Sfântului Duh – Sfinţii Apostoli au tras, fiecare, la sorţi unde să propovăduiască credinţa, Sfântului Apostol Andrei i-au revenit ţinuturile din jurul Mării Negre în care era inclusă provincia Scythia Minor/Dobrogea de astăzi. Astfel dânsul a ajuns între anii 60 şi 63 D.Hr. în cetatea Tomisului, dar împreună cu doi ucenici aleşi de acolo el s-a retras în acea peşteră, de teama romanilor care pe atunci îi prigoneau şi îi pedepseau pe creştini. Din acel loc izolat şi necunoscut lumii din jur, Sfântul Andrei a propovăduit credinţa pe meleagurile dobrogene, plecând apoi către Kievul de astăzi; întrucât acolo el a dat peste triburi primitive care l-au închis şi schingiuit, obligându-l să părăsească acea zonă neospitalieră, s-a întors în Dobrogea şi plecând mai departe către sudul Peninsulei Balcanice, până a ajuns la Patras/Grecia unde a murit, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.
“Peştera Sfântului Andrei” este o mică biserică săpată în stâncă, la poalele unei coline împădurite. În locul altarului se află o mare icoană a Sfântului Apostol Andrei; pe pereţii de piatră sunt amplasate multe icoane la care lumea ajunsă acolo se poate închina la lumina candelelor şi lumânărilor aprinse – ceea ce am făcut şi noi ca buni creştini.
Deşi nu se ştiu prea multe detalii despre cum a fost amenajat acel loc al evlaviei, am aflat câteva elemente de la unul dintre călugării Mănăstirii: *peştera a fost descoperită întâmplător de un avocat din Constanţa, aflat în vizită în acea zonă în anul 1918, care a avut un vis repetat de câteva ori într-o noapte; el a curăţat peştera plină de buruieni şi vlăstare de copaci, fiind nelocuită de oameni sau de fiarele pădurii şi apoi a construit în preajma sa un mic corp de chilii; *ulterior a fost construită, de către călugării ajunşi şi stabiliţi acolo, turla de deasupra peşterii care putea fi văzută de la drumul mare; *în anul 1943 Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit pentru prima oară peştera; *în primii ani după cel de-al Doilea Război Mondial, autorităţile pro-sovietice au lăsat acel loc în paragină, iar ţăranii din satele apropiate îl transformaseră în staul pentru oile adăpostite când era vreme urâtă; *după anul 1989, au început construirea Mănăstirii şi reamenajarea peşterii, coordonarea lucrărilor revenind părintelui Nicodim Dincă, un monah de la Mănăstirea “Sihăstria” din judeţul Neamţ, care a fost ctitorul mănăstirii dobrogene şi părintelui ieromonah Victorin Ghindăoanu din acelaşi sfânt lăcaş moldav; *prin strădania micii obşti de călugări, păstorite până acum de 3 stareţi – Sava, Neofit, Ioachim şi sprijinite de 2 înalţi ierarhi – Lucian şi Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la “Peştera Sfântului Andrei” au fost ridicate două biserici: o biserică mică la câteva zeci de metri de peşteră, făcută în perioada 1994-1995, unde se păstrează o raclă cu o părticică dintr-un deget al Sfântului Andrei (adus de la Mitropolia Trifiliei din Grecia) şi o biserică mai mare, frumos pictată, construită în perioada 1998-2002.
În vizita noastră, am ajuns la “Izvorul Sfântului Andrei”, cunoscut şi sub denumirea de “Izvorul Tămăduirii”. Tradiţia spune că, atunci când Apostolul a sosit în acea zonă, nu exista apă; el a lovit cu toiagul în stâncă şi apa a izvorât, la fel cum procedase Profetul Moise. Apropiindu-ne de frumosul Paraclis acoperit cu olane în vechiul stil al arhitecturii dobrogene, am observat că acesta are două aripi laterale din zidărie de piatră în care se găsesc încastrate câte o firidă pentru punerea lumânărilor şi câte o băncuţă de piatră pentru odihna celor care ajung la sfântul izvor. Capătul dinspre fluviul Dunărea al Paraclisului este prevăzut cu o fereastră rotunjită în partea superioară, secţionată de o cruce mozaicată, astfel încât fereastra apare ca fiind formată din patru ferestre mai mici. Interiorul impresionează prin picturile sale în fresco ce oglindesc creştinarea neamului românesc.
Am avut buna idee de a fotografia pisania care se găseşte deasupra “Izvorului Tămăduirii”; în consecinţă, pot reda textul integral al acesteia: “Cu vrerea Tatălui, cu bunăvoinţa Fiului şi cu lucrarea Duhului Sfânt, în timpul păstoririi I.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, stareţ al Mănăstirii “Dervent” fiind P.C. Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis în cinstea Sfântului Apostol Andrei care, printr-o minune, a făcut să izvorască acest izvor tămăduitor. Lucrarea s-a executat după planul arhitecţilor Teodor Ion, ing. George Oprea şi Dan Corneliu din Constanţa, prin osteneala obştei Sf. Mănăstiri şi s-a pictat de către pictorul Adrian Botea pe cheltuiala d-nei Anicuţa Toader din Bucureşti, sfinţindu-se la data de 14 septembrie 2003. Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii pe ostenitorii mănăstirii şi pe toţi binefăcătorii acestui Sfânt aşezământ.”. Am aflat că în anul 2002 au început lucrările de amenajare a paraclisului şi a unui bazin în spatele acestuia pentru colectarea apei, având o capacitate de 10.000 de litri.
Nu puteam încheia aceste însemnări altfel decât cu poezia lui Vasile Alecsandri, intitulată Noaptea Sfântului Andrei: “Zgomot trist în câmp răsună!/Vin strigoii, se adună,/Părăsind a lor sicrie,/Voi, creştinelor popoare,/Faceţi cruci mântuietoare,/Căci e noaptea-ngrozitoare,/Noaptea Sfântului Andrei!/Vântul suflă cu turbare!/A picat stejarul mare,/Cerul s-a întunecat!/Luna saltă-ngălbenită,/Printre nouri rătăcită,/Ca o luntre părăsită/Pe un ocean turbat./Bufnele posomorâte,/În a lor cuiburi trezite,/Ţipă cu glas amorţit./Lupii urlă împreună,/Cu ochi roşi, ţintiţi la lună,/Câmpul geme, codrul sună,/Satan pe deal s-a ivit!/Iată-l, iată! Satan vine,/Răzbătând prin verzi lumine,/Pe-un fulger scânteietor,/Umbre, stafii despletite,/Cucuveici, iele zburlite/Şi Rusaliile pocite/Îl urmează ca un nor!/Sus, pe turnul fără cruce,/Duhul-rău zbierând se duce/Şi tot turnul s-a clintit!/Miezul nopţii-n aer trece/Şi, lovind arama rece,/Ore negre douăsprezece/Bate-n clopotul dogit./Strigoimea se-ndeseşte/Hora mare învârteşte/Lângă turnul creştinesc./Iar pe lângă alba lună/Nouri vineţi se adună,/Se-mpletesc într-o cunună/Şi-mprejuru-i se-nvârtesc./Voi, cu suflete curate,/Cu credinţi nestrămutate,/Oameni buni, femei, copii!/Voi, creştinelor popoare,/Faceţi cruci mântuietoare,/Caci e noaptea-ngrozitoare,/Noaptea Sfântului Andrei!/Acum iată, pe mormânturi,/Clătinaţi, bătuţi de vânturi,/Toţi strigoii s-au lăsat/Aşezaţi într-un rond mare,/Adânciţi în întristare,/Pe sicriu şi fiecare/Oasele şi-a rezemat./Unul zice: Eu în viaţă/Cu o mână îndrăzneaţă/Multe drepturi am răpit!/Răpit-am pâinea de hrană/Unei gingaşe orfană/Ce, pierdută şi sărmană,/În mizerie-a pierit!/Altul zice: Eu în lume/Am avut putere, nume,/Căci am fost stăpânitor!/Dar în oarba-mi lăcomie,/Pentru-o seacă avuţie/Am împins în grea urgie/Pe sărmanul meu popor!/Altul zice: Eu în ţară/Fost-am o cumplită fiară,/Plină de amar venin!/Împotriva ţării mele/Făptuit-am multe rele/Şi-am legat-o-n lanţuri grele/Şi-am vândut-o la străin!/Foc şi ură-n veşnicie/Pe voi cadă, pe voi fie!/Strigă-atunci un glas ceresc./Şi pe loc cad în morminte/Păcătoasele-oseminte,/Iar pe zidurile sfinte/Trece-un foc dumnezeiesc!”.
