Câteva sute de persoane s-au adunat în fața Teatrului Național „Ivan Franko” din Kiev pentru a protesta față de demiterea ministrului Apărării, Mihailo Fedorov. Manifestanții îi solicită președintelui Volodimir Zelenski să își retragă decizia și să îl mențină pe Fedorov în funcție.
Criticii acuză că Fedorov a fost îndepărtat pentru că reformele sale la Ministerul Apărării blocau interesele financiare, pentru că intrase într-un conflict cu comandantul armatei și pentru că devenise pur și simplu prea popular pe plan intern, scriu Financial Times și Kyiv Independent.
Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum „Aduceți-l înapoi pe Fedorov” și „Schimbați-vă sau veți pieri”, exprimându-și nemulțumirea față de schimbările din Guvern.
Manifestația a avut loc în apropierea Biroului Prezidențial, în piața din fața Teatrului Național „Ivan Franko”, locul unde, în iulie anul trecut, a fost organizat un protest de amploare în sprijinul agențiilor anticorupție NABU și SAP, coform digi24.ro.
Demiterea, pe fondul unui conflict cu șeful armatei
Speculațiile privind plecarea lui Mihailo Fedorov au apărut încă de duminică, după ce președintele Volodimir Zelenski a anunțat o amplă remaniere guvernamentală. Demiterea a fost confirmată oficial miercuri.
Potrivit președintelui ucrainean, decizia a fost luată în urma unui conflict dintre Fedorov și comandantul-șef al armatei, Oleksandr Sîrski.
Parlamentul ucrainean urmează să voteze joi noua componență a Guvernului. Conform informațiilor apărute în presa ucraineană, Serhii Korețki ar urma să fie numit prim-ministru, iar ministrul de Interne, Ihor Klimenko, este favorit pentru preluarea portofoliului Apărării.
Mesajul de rămas bun al lui Fedorov
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Mihailo Fedorov le-a mulțumit militarilor, colaboratorilor și familiei pentru sprijin și a făcut un bilanț al mandatului său.
Fostul ministru a recunoscut că unele obiective au rămas nefinalizate, printre acestea numărându-se transformarea organizațională a Ministerului Apărării în conformitate cu standardele NATO, introducerea licitațiilor competitive pentru toate achizițiile din domeniul apărării și consolidarea responsabilității instituționale.
Fedorov a transmis că va continua să lucreze pentru sprijinirea Ucrainei, afirmând că misiunea sa rămâne aceea de a contribui la înfrângerea agresiunii ruse prin inovare, soluții asimetrice și eficiență organizațională.