Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Sub masca implementării PNRR, se reduc la 1 milion de euro, de la 10 milioane de euro, sumele încasate din activitatea de control pentru care se pot acorda recompense financiare personalului ANAF
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Fiscalitate

Sub masca implementării PNRR, se reduc la 1 milion de euro, de la 10 milioane de euro, sumele încasate din activitatea de control pentru care se pot acorda recompense financiare personalului ANAF

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 29 iulie 2026
Distribuie

IMM ROMÂNIA respinge acordarea de recompense financiare pentru angajații ANAF și Autorității Vamale Române, având la bază colectarea veniturilor, astfel cum se propune prin propunerea legislativă privind instituirea unui mecanism de recompensare a performanței pentru personalul autorităților administrației fiscale și vamale care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor cu atribuții în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, precum și pentru modificarea unor acte normative (b431/30.06.2026).

  1. IMM ROMÂNIA constată că proiectul propune acordarea de stimulente financiare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, astfel cum sunt prevăzute în fișa postului pentru angajații ANAF și ai Autorității Vamale Române, respectiv activitatea de control fiscal și vamal, pentru care primesc salariu.

Acest lucru pare în contradicție cu principiile noii legi a salarizării unitare în sectorul public, care propune eliminarea sporurilor.

  1. Situația în care nu se acordă recompensele financiare este una pur teoretică, din redactarea art. 4, rezultând că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile:
  1. Salariatul nu a contribuit la realizarea indicatorilor-cheie de performanță (dacă și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, rezultă că a contribuit);
  2. Salariatul nu a fost sancționat disciplinar (dacă și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, nu poate fi sancționat);
  3. Salariatul a obținut calificativele ”satisfăcător” sau ”nesatisfăcător” (dacă și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, va avea calificativul maxim);
  4. Împotriva salariatului au fost constatate abuzuri de la normele de etică și integritate.

Practic, este imposibil ca un salariat ANAF sau al Autorității Vamale Române să se încadreze în cele 4 situații, în același timp, pentru a nu beneficia de acordarea stimulentelor.

  1. Proiectul propune acordarea de stimulente financiare pentru personalul ANAF și al Autorității Vamale Române din sumele efectiv încasate, al căror cuantum depășește 1 milion de euro.

Nu este clar dacă suma de 1 milion de euro este pentru tot anul sau pentru o singură activitate de control.

- Publicitate -

De asemenea, se constată o scădere a valorii sumelor încasate pentru care se acordă aceste stimulente, la 1 milion de euro, de la 10 milioane de euro, cât este în prezent, conform art. VIII din OUG nr. 132/2024pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Deși în expunerea de motive se invocă jalonul 197 din PNRR, acesta nu prevede reducerea sumei efectiv încasate de la 10 milioane de euro la 1 milion de euro pentru acordarea de recompense financiare.

  1. Din redactarea art. 6 alin. 2, prima teză, rezultă că recompensarea financiară anuală se acordă“pentru personalul din subordine care a contribuit la realizarea performanțelor excepționale”, dar teza a doua enumeră categoriile de personal care pot beneficia de stimulente, constatându-se că, practic, întreg personalul ANAF și al Autorității Vamale Române poate fi premiat.

De exemplu, sunt menționate “structurile juridice care asigură reprezentarea în instanță”, nefiind clar care este rolul acestora la realizarea performanțelor excepționale (dacă activitatea de control s-a efectuat cu încălcarea legii, serviciul juridic nu poate câștiga în fața unei instanțe judecătorești);

  1. Proiectul nu este clar în privința perioadei în care un funcționar a muncit, pentru a beneficia de stimulentele financiare.

Din modul în care este redactat proiectul, rezultă că orice persoană care a lucrat o singură zi în ANAF sau la Autoritatea Vamală Română are dreptul la stimulente financiare (art. 6 alin. 3 prevede că beneficiază de stimulente ”personalul care a avut raporturi de serviciu sau de muncă active” pe parcursul anului calendaristic anterior).

IMM ROMÂNIA respinge reglementarea recompensării financiare a personalului autorităților administrației fiscale și vamale având la bază creșterea colectării veniturilor la bugetul de stat pe baza amenzilor.

- Publicitate -

Condiționarea stimulentelor financiare de valoarea sumelor colectate din amenzi va avea următoarele consecințe:

– Creșterea presiunii asupra contribuabililor. Dacă performanța este evaluată în funcție de sumele suplimentare stabilite la controale, de amenzile aplicate sau de veniturile colectate, există riscul ca inspectorii să adopte o abordare excesiv de agresivă, în detrimentul unei interpretări echilibrate a legislației;

– Nu se face nicio referire la aplicarea principiilor din Legea prevenirii nr. 270/2017;

- Publicitate -

– Stimularea controalelor cu scop predominant fiscal. Recompensele financiare pot crea un interes pentru efectuarea unui număr mai mare de controale sau pentru concentrarea asupra contribuabililor care pot genera venituri suplimentare, chiar și în situațiile în care riscul fiscal este redus;

– Afectarea relației de colaborare dintre autorități și contribuabili. Tendința europeană este orientată către conformare voluntară și prevenție. Un sistem de bonusare bazat pe rezultate financiare poate transforma relația dintre contribuabil și autoritate într-una predominant conflictuală;

– Impact disproporționat asupra IMM-urilor. IMM-urile au resurse limitate pentru gestionarea controalelor și a litigiilor, iar o intensificare a controalelor poate afecta lichiditatea și activitatea acestora.

Florin Jianu, președintele IMM România, a declarat:

”Din modul de redactare a proiectului rezultă că ceea ce azi este normal, de mâine devine excepțional, respectiv dacă azi se beneficiază de recompense pentru încasări efective de peste 10 milioane de euro, de mâine toți funcționarii ANAF și ai vămii vor fi premiați pentru orice sumă care depășește 1 milion de euro. Acest proiect arată, în mod paradoxal, o scădere a eficacității instituțiilor cu rol de control în domeniul fiscal și vamal, deoarece în loc să avem o creștere a indicatorilor de performanță, asistăm la o scădere a lor de 10 ori.

Criteriile de performanță nu se măsoară strict în amenzi, ci în combaterea concurenței neloiale, a firmelor fantomă și a evaziunii fiscale.”

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Vanner Collective încheie prima etapă a proiectului Truth Reframed, dedicată cercetării și dialogului între generații
Articolul următor Concursul Internațional George Enescu 2026 debutează la Ateneul Român cu un concert-eveniment sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Consiliul Concurenței a sancționat PRO TV cu 20,7 milioane lei
Companii
Acciză mai mică la motorină. Vot final în Parlament
Energie
Germanii de la Diehl Aviation au inaugurat fabrica de componente pentru avioane de lângă Craiova
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Te muți în primul bloc dintr-un proiect rezidențial? Cum va arăta viața lângă șantier?
  • Între „să fie liniște” și „să meargă lucrurile”: Ce greșeli facem în gestionarea conflictelor
  • Cum să montezi un mobilier de baie suspendat pe rigips fără să distrugi peretele
  • Parteneriat româno-ucrainean pentru fabricarea de drone militare la Cluj-Napoca
Fiscalitate

Noi excepții de la Pilonul II ar fi negative pentru salariați și împotriva angajamentelor europene ale României

2 minute
Actualitate

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a decontat peste 204 milioane de lei pentru investiții finanțate prin PNRR

1 minute
Featured

Gradul de colectare a impozitelor și taxelor, o Fată Morgana?

4 minute
Fiscalitate

Aproape un sfert dintre companii spun că vor avea un profit mai mare cu 20% in 2021

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?