Într-un sat din Mărginimea Sibiului, o colecție începută în 1969 din icoanele păstrate în casele localnicilor s-a transformat într-unul dintre cele mai cunoscute muzee de artă religioasă populară din România. Muzeul de Icoane pe Sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel găzduiește aproximativ 600 de exponate și atrage în jur de 15.000 de vizitatori pe an.
Muzeul deține cea mai mare expoziție de icoane pe sticlă din Transilvania, o regiune în care această formă de artă s-a răspândit în secolul al XVIII-lea, atingând perioada de maximă dezvoltare între 1750 și sfârșitul secolului al XIX-lea.
Totul a pornit cu icoanele din casele localnicilor
Povestea muzeului este strâns legată de părintele Zosim Oancea, fost deținut politic în perioada comunistă, care a ajuns preot la Sibiel în ianuarie 1964, fiind eliberat la 13 septembrie 1963 după 15 ani de detenție.
Biserica, monument istoric construit în 1765, era într-o stare foarte proastă și a necesitat ample lucrări de renovare. Fiind din ce în ce mai prezent în comunitate, începând cu anul 1969, preotul Zosim Oancea le-a propus localnicilor să aducă la biserică icoanele pictate pe sticlă, păstrate în propriile case, uneori în poduri sau în condiții improprii.
Prima colecție cu astfel de opere de artă a ajuns rapid la aproximativ 150-200 de icoane, iar primul sediu al muzeului, o veche magazie din spatele bisericii, a fost reconstruit complet între 1970 și 1971.
Colecția a continuat însă să crească, atât prin donații, cât și prin achiziții din alte regiuni ale țării. Numărul tot mai mare de exponate și de vizitatori a dus la construirea unei a doua clădiri, începută în 1976 și finalizată în 1983.
„Nu au fost pictate pentru a fi expuse într-un muzeu”
Actualul preot paroh, Bogdan Alin Fluieraș, spune că valoarea colecției nu vine doar din vechimea sau raritatea obiectelor, ci din faptul că au făcut parte din viața familiilor care le-au deținut anterior. Oamenii s-au rugat în fața lor, le-au păstrat în case și le-au transmis între generații.
„Nu au fost zugrăvite sau pictate pentru a fi așezate într-un muzeu. Au stat în casele oamenilor, iar oamenii s-au rugat în fața lor”, explică preotul. Din acest motiv, muzeul este privit de comunitate ca o continuare a dimensiunii spirituale a bisericii din Sibiel.
Muzeul se autosusține financiar
Muzeul are și un rol economic direct pentru comunitatea care îl administrează. Veniturile generate de activitatea acestuia contribuie la administrarea instituției și la plata personalului, însă filosofia de funcționare nu este construită în jurul maximizării încasărilor.
„Nu punem banii pe primul loc. Punem omul pe primul loc”, spune Bogdan Fluieraș. Vizitatorilor li se oferă ghidaj și explicații despre colecție indiferent de țara sau confesiunea din care provin, iar muzeul funcționează în paralel ca destinație culturală, religioasă și turistică.
Cu aproximativ 15.000 de vizitatori anual, fluxul generat de muzeu susține indirect și sectorul turistic din Sibiel, unde pensiunile și turismul rural s-au dezvoltat de-a lungul ultimelor decenii în jurul patrimoniului și tradițiilor locale.
În 2021, clădirea principală a trecut printr-o renovare amplă și o reorganizare a spațiilor expoziționale. Icoanele au fost repoziționate pe sisteme profesionale de expunere, iar traseul vizitatorilor a fost regândit.
Mai mult, muzeul a primit și o componentă digitală. Fiecare exponat poate fi identificat prin cod QR, care oferă informații despre proveniența icoanei, perioada sau centrul în care a fost pictată și scena religioasă reprezentată.
