Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: După lunga vară fierbinte, România intră în cel mai important examen financiar al anului
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
EconomieFeatured

După lunga vară fierbinte, România intră în cel mai important examen financiar al anului

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 30 septembrie 2026
Distribuie
Foto: LinkedIn

Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamanetului Asistență fiscală și juridică, EY România

Nu mai este mult până pe 2 octombrie, data la care S&P Global Ratings urmează să revină asupra ratingului suveran al României. Agenția a confirmat, pe 15 mai 2026, calificativele BBB-/A-3, ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor și a menținut perspectiva negativă. S&P a avertizat atunci că prelungirea blocajului guvernamental, incapacitatea de a reduce în continuare deficitul sau diminuarea intrărilor de fonduri europene ar putea pune ratingul sub presiune.

România a traversat vara fără o retrogradare, dar nu și fără avertismente. La 31 iulie 2026, Fitch a reconfirmat ratingul BBB-, cu perspectivă negativă, iar pe 7 august 2026 Moody’s a păstrat calificativul Baa3 și perspectiva negativă. Cele trei mari agenții mențin astfel România pe ultima treaptă investment grade, într-un moment în care vulnerabilitățile fiscale, externe și politice se suprapun.

Ratingul a rezistat, dar riscurile nu au dispărut

Ratingul României este susținut de apartenența la Uniunea Europeană și de intrările de capital asociate, dar este limitat de deficitul bugetar și de cont curent mare, creșterea datoriei publice și externe, inflația ridicată și fragmentarea politică. Perspectiva negativă reflectă deteriorarea finanțelor publice și riscurile privind continuarea consolidării fiscale.

Fitch estimează că deficitul bugetar al României va coborî la 5,9% din PIB în 2026, de la 9,3% în 2024, dar va rămâne printre cele mai ridicate din categoria statelor evaluate cu BBB. Agenția proiectează o datorie publică de 64,5% din PIB în 2028, față de 59,3% la sfârșitul anului 2025, și estimează că va fi necesară o ajustare fiscală suplimentară de circa 1,5% din PIB pentru stabilizarea datoriei. Aceasta este o cerință pe termen mediu, nu o ajustare care ar trebui realizată integral în 2027.

Volumul ISD este semnalul care nu mai poate fi ignorat

Cea mai recentă comunicare oficială privind fluxurile lunare de investiții străine directe aparține BNR și a fost publicată pe 15 septembrie. În perioada ianuarie-iulie 2026, conform datelor BNR, investițiile directe ale nerezidenților au însumat 1,127 miliarde euro, față de 4,915 miliarde euro în intervalul similar din 2025. Diferența de 3,788 miliarde euro înseamnă o scădere de 77%. Participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, au totalizat 1,407 miliarde euro, în timp ce creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 280 milioane euro.

- Publicitate -

Cifrele trebuie însă citite cu precauție, întrucât sunt date provizorii privind fluxurile nete și pot fi influențate de tranzacții punctuale, rambursări intragrup sau evoluția profiturilor reinvestite. Acestea nu demonstrează singure o retragere generalizată a investitorilor și nu trebuie confundate cu stocul de investiții străine acumulat în economie. Totuși, amplitudinea scăderii justifică atenție, mai ales în condițiile în care deficitul de cont curent a crescut la 16,290 miliarde euro în primele șapte luni din 2026, de la 15,707 miliarde euro în aceeași perioadă din 2025.

Fitch estimează că intrările nete de ISD vor finanța numai 26% din deficitul de cont curent și avertizează că deficitele gemene fac România puternic dependentă de finanțarea externă. Agenția anticipează că deficitul de cont curent se va reduce gradual, de la 7,9% din PIB în 2025, la 6,7% în 2028.

Se poate aprecia că toate aceste date recente indică o moderare severă a fluxurilor nete, care amplifică o vulnerabilitate externă deja cunoscută. Pentru agențiile de rating, capacitatea României de a atrage capital productiv contează, întrucât reduce dependența de împrumuturi pentru finanțarea deficitului extern.

Ce ar însemna pierderea categoriei investment grade

Un downgrade nu ar produce același efect asupra întregului stoc al datoriei și nici nu ar majora imediat toate costurile de finanțare. Impactul si temporizarea lui va depinde de reacția piețelor, de scadențe, de moneda datoriei și de criteriile investitorilor. O retrogradare ar crește primele de risc pentru stat, bănci și companii, ar restrânge baza de investitori eligibili și ar face refinanțarea mai costisitoare, astfel că miza nu este doar dobânda plătită de Ministerul Finanțelor, ci prețul capitalului pentru întreaga economie.

În declarațiile acordate Bloomberg în septembrie 2026 și relatate de presa economică, un analist al Fitch a legat menținerea ratingului investment grade de continuarea reducerii deficitului, prezentarea unui buget credibil pentru 2027 și conturarea unei traiectorii către un deficit de 3% din PIB. Cu alte cuvinte, o creștere economică mai puternică nu poate înlocui ajustarea fiscală necesară, astfel că îmbunătățirea colectării taxelor va fi importantă, în condițiile în care spațiul pentru noi reduceri de cheltuieli este limitat, ceea ce nu e neapărat o noutate. Următoarea revizuire Fitch este indicată pentru ianuarie 2027.

Testul din octombrie este despre credibilitate

Întrebarea centrală este dacă România poate demonstra că ajustarea fiscală, stabilitatea politică, absorbția fondurilor europene și atragerea capitalului privat fac parte din aceeași strategie economică. Agențiile au acordat României timp, nu o garanție că ratingul actual va fi menținut. Fitch estimează un deficit mai mic în 2026, dar și o datorie publică în creștere, BNR consemnează o comprimare puternică a fluxurilor nete de ISD, în timp ce deficitul de cont curent s-a adâncit, iar S&P avertizează că blocajul politic și slăbirea consolidării fiscale pot conduce la o retrogradare.

Verdictul din octombrie va privi, în ultimă instanță, credibilitatea promisiunii că România își poate finanța dezvoltarea fără să-și destabilizeze finanțele. Diferența dintre investment grade și junk nu este doar o literă în plus sau în minus, ci prețul pe care statul și economia îl plătesc pentru accesul la capital.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Cele mai bune cărți și cei mai buni scriitori, prin prisma topurilor jurnalistice și literare
Articolul următor De la 11 la 38 de miliarde de lei în 7 ani: afacerile din sănătate au crescut de 3,4 ori
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Brandurile intră în era căutărilor AI: ce recomandă ChatGPT, Gemini și Perplexity utilizatorilor din România
IT
Federația SILVA: Diana Buzoianu, la audierile din Parlament, paradă de fake-news despre reorganizarea Romsilva
Actualitate
70% din profesioniștii înregistrați riscă amenzi și blocarea activității
Companii

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Industria auto din România a pierdut peste 30.000 locuri de muncă. Producția scade cu 12,7%
  • Un nou parc comercial la Slatina. Supermarket PENNY și restaurant Drive-Thru
  • Bonapp a salvat 1,1 milioane pachete de mâncare în România. Economii de peste 14,5 milioane de lei
  • Hotspot deschide a treia locație din București, cu peste 1.400 mp în One Tower
Companii

Coca-Cola HBC România anunță numiri-cheie în echipa de senior management

7 minute
Energie

Grecii de la PPC iau de la Enel proiecte în regenerabil de 5.400 MW în România, pe lângă cei 535 MW existenți

5 minute
Energie

Noile cercetări ale Schneider Electric arată care este impactul AI asupra consumului de energie

3 minute
Economie

Parteneriatul strategic între România și Japonia, favorabil creșterii investițiilor în industrie, energie regenerabilă, inovație și turism

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?