Autori: Georgiana Iancu, Partener, liderul departamentului Taxe indirecte, EY România
Mihai Petre, Director, Comerț internațional, EY România
Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerț internațional, EY România
Pentru a limita impactul asupra pădurilor, Uniunea Europeană a instituit în 2023 un nou cadru de conformare prin Regulamentul (UE) 1115/2023 privind punerea la dispoziție pe piața Uniunii și exportul din Uniune al anumitor produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor („Regulamentul EUDR”).
În temeiul Regulamentului EUDR, operatorii trebuie să poată dovedi că produsele relevante introduse pe piața UE sau exportate din UE, respectă cerințele privind absența defrișărilor și a degradării pădurilor. Regimul vizează produse de bază, precum uleiul de palmier, cauciucul, soia, cafeaua, cacao, lemnul și carnea de vită1, precum și anumite bunuri obținute din acestea, inclusiv ciocolată, unt de cacao, cafea prăjită, ulei de soia, anvelope, placaj OSB, mobilier din lemn, ambalaje din lemn și articole din hârtie.
Conformarea presupune instituirea unui mecanism intern de diligență. Acesta trebuie să permită identificarea și evaluarea riscurilor, aplicarea unor măsuri adecvate de reducere a riscurilor constatate, documentarea respectării cerințelor aplicabile și transmiterea declarației de diligență.
În septembrie 2026, Regulamentul EUDR a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2102/2026. Astfel, domeniul de aplicare a fost extins prin includerea unor noi produse, precum cafeaua solubilă, limba congelată de bovine, anumite derivate oleochimice ale uleiului de palmier inclusiv anumite produse pe bază de glicerină și săpunuri care conțin sau sunt fabricate utilizând ulei de palmier. Pentru aceste noi produse cerințele de conformare se aplică din 30 decembrie 2027.
În același timp, anumite categorii de produse au fost eliminate din domeniul de aplicare, printre care pieile brute, tăbăcite sau prelucrate de bovine, benzile transportoare și curelele de transmisie din cauciuc vulcanizat.
De asemenea, au fost introduse excepții de la aplicarea Regulamentului EUDR pentru anumite categorii, precum deșeurile, produsele uzate și produsele de ocazie, mostrele de valoare și cantitate neglijabile, materialele de marketing și informare care însoțesc alte produse, produsele utilizate la fabricarea medicamentelor de uz uman sau veterinar, precum și bambusul, ratanul și alte materiale lemnoase.
Nu în ultimul rând, țările au fost clasificate în trei categorii de risc – ridicat (Belarus, Rusia, Myanmar/Birmania, Coreea de Nord), standard (de ex. Brazilia, Indonezia, Malaezia) și scăzut (aprox. 140 state din care statele membre UE, Canada, China, SUA, Turcia) -, iar obligațiile aplicabile diferă în funcție de categoria atribuită. În acest context, operatorii ar trebui să acorde o atenție sporită situațiilor în care țara de expediție a mărfurilor nu coincide cu locul efectiv de producție și să verifice cu rigurozitate dovada de origine și trasabilitatea produselor care intră sub incidența Regulamentului EUDR.
Aplicarea Regulamentului EUDR a fost amânată până la data de 30 decembrie 2026 pentru companiile mari și până la 30 iunie 2027 pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici. Înainte de introducerea pe piață sau exportul produselor relevante, operatorii economici trebuie să depună declarația de diligență în sistemul informatic al Comisiei Europene, confirmând că riscul de neconformitate este inexistent sau neglijabil.
Având în vedere timpul necesar pentru colectarea informațiilor și adaptarea proceselor interne, importatorii și exportatorii ar trebui să inițieze din timp următoarele acțiuni:
- verificarea codurilor tarifare și identificarea produselor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului EUDR;
- stabilirea rolului și a obligațiilor societății în cadrul lanțului de aprovizionare;
- colectarea informațiilor despre furnizori și a datelor de geolocalizare aferente parcelelor de producție;
- evaluarea și documentarea riscurilor de neconformitate;
- pregătirea procedurilor interne necesare pentru întocmirea și depunerea declarațiilor de diligență;
- revizuirea contractelor cu furnizorii și clarificarea responsabilităților acestora în procesul de conformare.
În concluzie, pregătirea pentru aplicarea Regulamentului EUDR ar trebui inițiată fără întârziere, prin analiza portofoliului de produse și ajustarea procedurilor interne relevante. Lipsa conformării poate avea consecințe financiare și operaționale importante. Nerespectarea Regulamentului EUDR poate atrage amenzi semnificative, care, în cazul persoanelor juridice, pot avea un cuantum de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală realizată la nivelul Uniunii Europene, precum și confiscarea produselor sau a veniturilor obținute.
1 Legătura juridică vine din faptul că regulamentul definește „defrișarea” drept conversia pădurilor în terenuri agricole, iar utilizarea agricolă include și creșterea animalelor. De aceea, bovinele și anumite produse obținute din acestea intră în domeniul de aplicare atunci când producția este asociată cu terenuri rezultate din defrișări.