Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Officine Maccaferri S.p.A., Italia, intenționează să preia Iterchimica S.p.A., Italia, împreună cu filialele sale, inclusiv Iterchimica Romania S.R.L.. Officine Maccaferri S.p.A., Italia, este un furnizor de produse și soluții tehnice destinate sectoarelor geotehnic, hidraulic, de mediu și al infrastructurii civile. În România, Officine Maccaferri S.p.A., Italia, este prezentă prin intermediul Maccaferri Romania S.R.L., care furnizează în principal produse pentru aplicații inginerești, inclusiv produse geosintetice, produse din plasă de sârmă cu dublă răsucire, produse pentru protecția împotriva căderilor de roci și produse destinate instalațiilor de gestionare a deșeurilor, precum și anumite servicii de inginerie și instalare. Iterchimica S.p.A., Italia, este specializată în fabricarea și furnizarea de aditivi pentru modificarea mixturilor asfaltice utilizate la realizarea infrastructurii rutiere. În România, grupul este prezent prin Iterchimica Romania S.R.L., care prestează servicii și realizează vânzări exclusiv către Iterchimica. În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.